Argumentul general al Sfântului Augustin, după cum rezultă din cele expuse până acum, este acela că universul progresează în ordine, deoarece Dumnezeu iubește ordinea și este autorul lui, al universului. 
          Toate lucrurile sunt create conform măsurii și sunt, prin urmare, în armonie cu Unul.            Cum poate însă justifica o asemenea teorie manifestările incontestabile ale urâțeniei?
           Sfântul Augustin este pregătit să răspundă acestei obiecții prin viziunea sa despre frumusețea cosmică. 
           Nu există urât absolut, spune el. Există însă obiecte care, în comparație cu altele mai complet organizate, și mai simetrice, sunt deficitare în privința formei. 
           Urâțenia este doar o diformitate comparativă, despre care, Sfântul Augustin spune că potrivirea mutuală și armonia lucrurilor nu pot fi percepute de sufletele neacordate cu aceste obiecte mai deficitare în privința formei. 
          Sufletele corect acordate vor privi toate lucrurile în contextele lor și vor descoperi cu răbdare ingeniozitatea adaptării părților la creaturile care la prima vedere par respingătoare, apreciind rolul jucat de contrast în gradație cu manifestările armoniei. 

           Nimic nu poate trece cu succes proba unei examinări izolate, pentru că lucrurile au fost făcute în așa fel încât să fie privite în combinație, și nu sunt înțelese în adevărata lor semnificație decât privite în ambianța lor firească. 
           Păcatul, bunăoară, o dată pedepsit, devine parte integrantă a frumuseții justiției. 
           Pe cei care privesc și care, din cauză că sunt neplăcut impresionați de un obiect izolat și se plâng că întregul univers este defectuos, Sfântul Augustin îi compară cu omul care privește la o singură piatră dintr-un mozaic și, în loc să vadă rolul jucat de ea în întregul model, blamează puţinătatea măestriei artistului. 
          Sfântul Augustin își întărește spusele și cu alte comparații. "Ni se pare că multe lucruri din Univers sunt încâlcite, dar nu am putea înțelege frumusețea unei case dacă am fi așezați într-un ungher asemenea unei statui. În același chip un soldat nu poate înțelege rânduiala unei armate, iar într-un poem, o silabă înzestrată cu viață și simțire n-ar fi în stare să înțeleagă frumusețea întregului poem, o frumusețe la crearea căreia a contribuit ea însăşi".
          Sfântul Augustin caută să-și susțină pledoaria pentru perfecțiunea estetică a lumii atrăgând atenția asupra subtilelor mecanisme revelate în corpurile unor făpturi atât de minuscule și de nevrednice precum puricii. 
          Dar cel mai extins și mai purificat argument al său se bazează pe sublinierea armoniei născute din contrast. 
          La fel precum antitezele sunt plăcute într-un discurs și o luptă de cocoși este amuzantă, tot aşa și frumusețea lucrurilor rezultă din deosebire și varietate. 
          Poeților le place să utilizeze barbarisme și solecisme, fraze care încalcă regulile gramaticale, ca să-şi "asoneze" poezia. 
          Consonanța unei muzici dulci devine și mai pregnantă prin potrivirea diferitelor voci, iar o piesă de teatru bună necesită clovni și oameni de nimic care să le permită eroilor să-și evidențieze calitatea (DE ORDINE; Svoboda, op, cit, pp. 20,21).
          Chiar Plotin, încă pe vremea lui spunea ca: "Înlătură personajele josnice, și toată puterea tragediei se duce; ele sunt parte și părticică a ei".
          În felul acesta, Sfântul Augustin localizează urâtul, în cea mai mare parte, în însuși ochiul necultivat al privitorului, și nu în natura lucrurilor. 
          În măsura în care urâțenia reprezintă pentru el ceva obiectiv, aceasta înseamnă un grad redus de frumusețe.