pulsuriAceste abordări critice au fost scrise ca urmare a preocupărilor criticului literar Valentin Lupea asupra poeziilor și prozelor care i-au fost date spre lecturare și analizare.
În „Cuvânt înainte” scrie că:
„Este absolut obligatoriu inițierea unei prelungite dezbateri, al cărui obiectiv să fie separarea falsului poetic al unor epigoni zgomotoși și parazitari, de personalitățile într-adevăr creatoare, de autorii unor universuri poetice în sine.” Aș adăuga la această aserțiune  că autorul acestei culegeri de recenzii, analize critice, prefețe, postfețe,eseuri, referințe critice etc tocmai acest lucru face luând în vizor mulți autori cu operele lor, expunându-și punctul său de vedere spre descoperirea stilului personal al fiecărui scriitor.
Cred că a luat ca model critica făcută de George Călinescu privind fenomenul literar în ansamblul lui social și estetic.


Astfel sunt abordați scriitorii:
-GRIGORAȘ CIOCAN – este amintit cu a treia carte de bancuri, sesizând și personalitatea acestuia: „Am scris mergând la muncă, am scris venind de la muncă, adică mereu am fost înconjurat de poezie fără să îmi dau seama atunci, că poezia face parte din mine.”
-LILIANA GABROVEANU realizează un amalgam emoțional cu poezii ca și în cartea Amalgam de suflete” care erau proze scurte, iar acest volum e un amalgam de emoții, lacrimi, zâmbete, miracole, iubire, iertare etc- având două cugetări meditative, vers terapeutic și la sfârșit un epilog psihoterapeutic:
„Ce se-ntâmplă lângă noi de-am ști
Ce entități se suprapun, ce energii
Pe semne c-am înnebuni
Doar rugăciunea ce ne mai salvează
Credința că binele înnobilează
Și Dumnezeu din cer că ne veghează.”   (Cugetare)
-COSTEL ZĂCAN- scrie „Nepotul lui Kafca”, carte de versuri cu nuanțe profund filozofico-existențiale evoluând într-un univers absurd, la fel ca-n narațiunile din opera lui Kafca.
Scriind despre Povestea unei dorințe de EUGEN BACIU se afirmă:
„Apar astfel, la modul subtil, elemente misterioase, inexplicabile care perturbează liniștea și ordinea firească a lumii reale... cititorul e plasat pe două planuri ale realului și ale irealului.”
Despre scrierea MIHAELEI CD – româncă locuind la Montreal Canada- „Viața violetă” se specifică: „această carte de iubire, nu e altceva decât o invitație la regăsirea  de sine, la acea stare de bine și frumos a sufletului după care tânjim cu toții.”
Un tandem de excepție  - LILIANA MOLDOVAN  și IOAN ROMEO ROȘIIANU  într-o carte despre iubire și sacrificii poetice în care:
„ emoția poetică emanată de versuri este rezultatul unei puternice stări de exaltare a inteligenței ființei umane a celor doi El și EA - într-un dialog plenar cu totalitatea, cu iubirea și cu nemărginirea.”
Cartea ANTONIEI PITU – „Galaxia din noi” este apreciată deoarece poeta îmbogățindu-și experiența de viață la acest al doilea volum, devine o poetă matură cu o tehnică de lucru din ce în ce  mai bine formată.”
Cu referire la cartea autorului prolific care este Ioan Romeo Roșiianu –„ Litanii pentru ultimă uitare” criticul Valentin Lupea scrie că poetul știe să se armonizeze perfect cu trăirile și simțirile sale interioare, cu dorurile sale atât de felurite din care nu lipsesc nici amintirile mamei, nici obsesia morții iminente, nici dialogurile cu îngerii și cu Dumnezeu. În mai toate cărțile sale  poetul a fost preocupat de tema morții și a iubirii. „Moartea ca element al trecerii dincolo este omniprezentă în scrierile lui IOAN ROMEO ROȘIIANU, e dorită sau nu, se știe că este inevitabilă, dar e însoțită mereu de dorința de a trăi.”
Spirit mereu prezent analitic, criticul Valentin Lupea trece prin filtrul propriei sale personalități și multe alte volume de poezii și proze marca ECREATOR.