Calea pentru înălțare

Cad îngerii adeseori din cer
orbiți de sentimentul de lumină
și în cădere n-au niciun reper,
iar corbii rup aripa lor divină.

Pământul e un paradis pierdut
cu arbori morți și frunze fără viață
poartă doar haine vechi, de împrumut,
și-n ochii triști nu mai găsești speranță.

Și timpul s-a oprit o clipă-n loc,
e parcă scos dintr-o apocalipsă
unde-a trecut prin apă și prin foc
și a ieșit cu o clepsidră lipsă.

Luceferii pe cerul mat sunt orbi
nici stele nu mai trag la carul mare,
e noapte, cenușie, numai corbi
plutesc în stoluri mici la întâmplare.

Oameni nu sunt sau îi găsești mai greu
cuprinși de teamă ori de resemnare,
nu înțeleg că numai Dumnezeu
e calea de urmat pentru-nălțare.



Cioburi de vise

Am adunat, din colb, cioburi de vise
și le-am lipit ca pe-un abecedar
să-mi amintesc de clipele ucise
și de furtuni pornite în zadar

doar să vedem la ce intensitate
poate iubirea supravieţui,
n-am bănuit că și din vanitate    
îndrăgostiții ar putea muri.

Azi desenez cu flori noaptea pe spate,
mă amăgesc că-s fluturi și că zbor
deși prin suflet vântul încă-mi bate
și simt cum fierbe, în interior,

în vase de cristal, rouă și smoală,
cum focul îl aţâţă Anticrist,
care mai toarnă intrigă în oală
și-apoi mimează că e blând și trist.

Dar nu-i nimic că toate-s trecătoare
și timpul vindecă ce s-a distrus,
iar dragostea va căpăta valoare
din nou cu revenirea lui Iisus.



Compoziție binară

N-au mai trecut demult pe stradă vrăbii
nici fluturii nu-mi joacă-n felinar,
e-un anotimp pestriț, cumva binar,
dar mai trimit din când în când corăbii

spre răsărit să caute răspunsuri
acolo unde nu-i niciun răspuns,
poate găsesc vreun adevăr ascuns
pentru-ale inimii nocturne plânsuri.

Ce-aș mai putea să fac dacă mă doare
și ceasul fără cuc din calendar
ce plânge molcom după secundar
spunând c-a fost ciobit dintr-o eroare?

Te-aștept să vii, nu-mi fugări cocorii,
arunc-o sticlă-n mare c-un mesaj
să risipească-n apa rece norii -
Să navigăm ne trebuie curaj!


Iartă-mă, Doamne, că nu sunt ateu
  „Femeia a fost cea de-a doua greșeala a lui Dumnezeu”. Friedrich Nietzsche

Bolnav, mereu, din dragoste, iubire,
nu sunt ateu, sunt doar un păcătos,
și uneori mai caut izbăvire,
dar, iar greșesc, ca omul credincios,
ce-i ispitit de îngerul frumos.

Nu știu de ce s-au săturat de mine
mai toate fetele ce le-am iubit.
Fidelitate are, și-o menține,
cățelul meu. El nu m-a părăsit,
chiar dacă, uneori, l-am pedepsit.

Mă mir, când dau dintr-o greșeală-n alta;
Mă consolez spunând că Dumnezeu
a zămislit din coasta noastră fata
ca să greșim. El va ierta mereu!
Iartă-mă, Doamne, că nu sunt ateu!

Eu cred în Tine, cred și în femeie,
c-ai făurit-o-n cea de-a șasea zi
și i-ai ascuns în suflet o scânteie,
doar o atingi și poți înnebuni,
iar uneori din dragoste muri!


Ai și-n globule sex-appeal

Îmi place, seara, când dansez cu tine
și ești, lascivă, de-mă-nnebunești,
te miști încet, dar parcă strălucești,
precum o lună plină în botine.

Mă fascinezi cu șoldurile tale,
le unduiești ca o furtună-n pat
de le-ar dori, de tot, orice bărbat
fără să țină cont că sunt letale.

Goală ești plină de adrenalină
și lângă tine-am devenit nebun, 
dar te-aș dansa și-n moarte, presupun,
de parcă mă tratezi cu mescalină.

Oricum la tine, totul, mă provoacă,
ai și-n globule albe sex-appeal
să fiu cuminte-ar fi prea dificil
de-aceea vin, dacă mă chemi, la joacă.

Simt că-mi preiei controlul, când m-atinge
gurița ta cu farmec celestin
din care sorb un strop roșu de vin
amestecat numai c-un pic de sânge.

De obosesc, mă calcă în picioare
și-am să-mi revin, iubito, pe traseu, 
la boală tu ești tratamentul meu!
Și dacă fug și dacă stau, mă doare,

dar aș dansa și-n univers cu tine,
ce-am început să ducem la sfârșit,
iar dacă dansul se termină,-n fine,
îl reluăm de unde am greșit!

Și după moarte,-n eden, împreună,
eternități, mai multe, am putea
să le dansăm, ca îngerii să spună
că doar tu ești adrenalina mea!



Ești o pictură semnată de da Vinci 

Simt că-s bolnav și am temperatură,
să mă tratezi, nu știu dacă mai vrei,
dar dacă-mi dai pe buze-o picătură
de elixir și-apoi în ochii mei

lași ochii tăi să picure căldură
poate revine totul la normal,
iar dacă nu, te rog să-mi dai o gură
într-un sărut mușcat și nu formal,

să-i simt iubirii lacrima-n textură
precum îți simt gurița în cafea
și să mă-mbăt la prima-nghițitură
de parcă are coniac în ea.

Te-ador oricum, din orișice postură,
chiar dacă te ascunzi de mine-n zaț,
tot te consum, încet și cu măsură,
ca să mai sting al dragostei nesaț.

Dar până-mi scade din temperatură,
stau liniștit, să nu te molipsesc,
și-am să te-admir, discret, ca pe-o pictură
semnată de da Vinci, înger ceresc.


Iubirea mea cu tine se conjugă 

În orice zi pe care o trăiesc
aș vrea să am paharul plin de tine,
să beau din el, fără să-l risipesc,
iubirea ta să nu se mai termine.

N-am dormit nopți la rând să-ți fiu aproape,
părul de aur să-l ating în vise,
iar ochii tăi în ochii mei să sape
trecând ușor prin ușile închise.

M-a-mbolnăvit dulceața gurii tale,
surâsul tău angelic mă subjugă,
deși ai farmecul unei vestale, 
iubirea mea cu tine se conjugă.

Te vreau de tot și toate sunt puține
nu mi-ar ajunge nici eternitatea, 
dac-aș trăi-o-n paradis cu tine
și am ucide din iubire moartea.

Mai vreau o clipă-n fiecare clipă
plină de dragoste, să strălucească,
și o s-auzi cum inima îmi țipă,
tot mai flămândă, ca să te trăiască.