Elita politică românească a fost alcătuită de-a lungul timpului și din intelectuali care au elaborat cărți și articole științifice. La începutul secolului XX, intelectualii întorși de la studii din occident, renunțau la activitatea științifică (prost finanțată) și își îndreptau aproape în întregime atenția spre activitatea politică.  
 Pentru învățământul românesc, personalitatea emblematică a secolului XX a fost Spiru Haret.  Studiul de față își propune să prezinte succint scrierile ministrului care a continuat activitatea lui Haret: Constantin C. Arion (1855-1923).  Acesta fost descendent al unei familii boierești menționate în surse din secolul al XVIII-lea. Își obținuse doctoratul în capitala Franței. 
Specialist în drept, Arion a fost om politic de bază al Partidului Conservator, deputat, senator,  de două ori ministru al cultelor și instrucțiunii publice, ministru de interne și ministru de externe. După cum se observă, nu de puține ori înalții demnitari ocupau în această perioadă funcții de conducere în domenii diferite de activitate. În mod surprinzător, un om politic putea fi ministru instrucțiunii publice (al învățământului) într-un anumit guvern, apoi ministru de externe în alt guvern, iar apoi într-un al treilea guvern putea ocupa un alt portofoliu. Arion a fost și profesor la Facultatea de Drept din cadrul Universității București.

Cât privește activitatea sa publicistică, trebuie menționat faptul că lucrările sale au în general o componenntă cronologică și istorică. Constantin  Arion tratează în special teme de drept comercial dar nu se limitează la simpla discutare sau explicare a legislației specifice ci începe cu povestirea genezei elementelor prezentate. Astfel, scrierile sale conțin atât informații juridice, cât și detalii de istorie a dreptului. În unele scrieri, Arion prezintă  idei cu tentă filosofică.  În anul 1886, Constantin C. Arion a ţinut la Ateneul Român, un discurs despre prejudicii.  Prin acest discurs autorul își prezintă teoria filosofică despre prejudecăți și despre istorie. Din punctul de vedere al lui Arion, oamenii sunt ghidaţi de sentimentele lor de ură sau de iubire şi prea puţin de raţiune. Din acest motiv considera că oamenii nu reușesc să fie echilibrați din punct de vedere al gândirii (“este imposibil să pui într-o cugetare aceaşi doză de antipatie şi aceaşi doză de simpatie pentru a se neutraliza reciproc.,, Din această imperfecţiune credea el că apar prejudiciile.  ). Istoria este prezentată ca o religie a urii, unde cei puternici îi sacrifică pe ceilalți .
 În anul 1895 publică un articol cu titlul „Situaţia economică şi socială a ţăranului în România”. Reluând rezultatele recensămintelor  din anii 1869, 1874 şi 1879, el observa că o treime din recruţi (pentru anul 1869) nu atingeau înălţimea de 1,57, pretinsă pentru serviciul militar. În anul 1879, o treime se situa sub 1,54 m. Situaţia nu era deloc liniștitoare, existau multe cazuri de idiotism şi sifilis.
           În anul 1913, Constantin C. Arion, proaspăt titular al Facultății de Drept din București publică Contractul de Transport. Acest pachet de curs era pregătit pentru studenții săi de la cursul de drept comercial. Pachetul demonstrează, şi el, că autorul, pe lângă pasiunea sa pentru drept, era pasionat şi de istorie. Autorul prezintă evoluţia conceptului de comerţ. Pentru el, caracterul contractului de transport este în principiu civil şi numai în mod excepţional comercial. Argumentează astfel: „ În baza principiilor generale de drept , dreptul comercial este o ramură din dreptul civil. Sunt unele contracte cari au caracter: când civil, când comercial.  Deci când contractul va avea caracter civil, va fi reglementat de codul civil, dacă în cod nu există stipulaţiune contrarie expresă. Iar când va avea caracter comercial, va fi reglementat de codul comercial”.  
Arion a publicat mai multe articole, având ca subiect dreptul comercial. În anul 1905, el este colaborator la „Revista Juridică”, ce apare până în 18 decembrie 1908. În octombrie 1910 apare „Revista critică de drept, legislaţie şi jurisprudenţă”, avându-l ca preşedinte de redacţie pe Constantin C. Arion. Din comitetul de redacţie făceau parte: G.G. Anghelescu, M. Berceanu, Alfred Juvara, Virgil Arion, N. Metaxa s.a.   În articolul „Ideea Comerţului” , Arion  aşeza dreptul comercial la limită între ştiinţa juridică şi socială.  Pentru el, schimbul reprezintă o operaţiune socială şi din acest motiv dreptul comercial este o ştiinţă socială. „Comerţul este o pârghie a bogăţiei şi fără  bogăţie nu există civilizaţie.”  Pentru Arion, Platon era cel dintâi comunist, pentru că admitea familia comună şi proprietatea comună.(În Republica lui Platon femeile şi copiii sunt ai tuturor)  Și în acest articol, ministrul conservator face referire la istorie și la filosofie.
Elaborează un articol care are ca temă cursul de drept comercial. Arion le spunea, aici, studenţilor săi că memoria este bună, dar spiritul juridic nu se poate lua din cărţi, el implică raţionament şi gândire matură.   În articolul Despre comercianţi Registrele vorbește despre importanța registrelor. 
       Opera reprezentativă a lui Arion, este cartea „Elemente de Drept Comercial” apărută în anul 1920. Lucrarea cuprinde 560 de pagini de analiză aprofundată. „El analizează marea problemă a unui act de comerţ tip, care să permită extinderea câmpului de aplicaţie al dreptului comercial prin analogie.”   Recomandă studenților autori italieni și francezi. El nu menţionează niciun autor român printre sursele sale.  
Profesorul Arion atrăgea atenţia că nu există industrie fără comerţ şi nici comerţ fără industrie, comerţul fiind legătura dintre producţie şi consumator. Dar observa că nu orice producţie este susceptibilă de comerţ. „Într-o carte autorul este producătorul, iar cititorii sunt consumatorii, autorul produce ideile pe cari le transmite, iar cititorul şi le apropie, oarecum le consumă, dar prin aceasta nu se face nici un fel de comerţ. Nu se face comerţ prin aceasta pentru că nu este nici o idee de schimb, în exerciţiul unei profesiuni, lipseşte apoi acea legătură caracteristică cu intermediarul.”  Comerţul se aplică deci lucrurilor eminamente materiale.
 În concluzie, Constantin C. Arion prin lucrările scrise dovedeşte originalitate. Pe lângă pasiunea sa faţă de drept, lucrările sale trădează şi o pasiune faţă de istorie şi filozofie. El nu a fost un mare scriitor, ci un important om politic.