Stele căzătoare...

Voi mai pleca și mâine printre stele...
De ploi albastre printre curcubeie
Și voi cânta melancolia nopții
Punând ghirlande...pe la cheia sorții...

Cu părul nins prin toamnele cernite...
Voi poposi printre păduri de fagi...
Voi sta la umbra lunii între visuri...
Iar tu-mi vei fi mereu...același far...

Căci doar în vise mi te-am tot chemat...
Și te-am iubit...purtând în suflet dor...
Te-am rătăcit printre doiniri și umbre...
Ca o străină-n albul unui nor...

Sub un potop de stele căzătoare...
Eu brațul tainic mi-l întind...
Să îți culeg o stea din Carul Mare...
Tu...să m-aștepți.căci sigur...voi veni...

Mă-ndepărtez ca orizontul noaptea...
Si-ți las lumina sufletului meu...
Să-ți încălzească dulce suferința...
Sau poate când aievea-ți va fi greu...


Trăiri nerostite...

Dorul tău mă strânge groaznic...
Mă sufoc de-atâta dor...
Zarea stă să îmi măsoare
Pasul tainic în nesomn...
Cine-a pus nemăsurat
Timpul cinic fără glas...?
Între cântece și slove
Tu,iubește-mă și crede...!
Nu am timp și nici răgaz...
Viața-i viscol și necaz...
Adunăm ce mai putem
Iar de moarte,eu mă tem...
Tu ești slova ce-mi răsună
Noaptea când pe cer se-adună,
Stele mii nenumărate
Tu-mi ești Inima din carte...
Fă ce vrei și nu-mi răspunde
De nu simți clepsidra-n noi,
Cum nisipul și-l tot scurge
Printre doruri,printre ploi...
Eu,te simt atât de tainic
Și-ți strâng nemurirea -n gene,
Te iubesc cum n-am iubit
Niciodată codrul verde...
Lupii dau târcoale-n haită,
Ciutele,se ascund fugare
În noi inimile plâng
De atâta depărtare...
O iubire nefirească,
Puse stăpânire-n taină
Peste sufletele noastre
Cu atâta-nfrigurare...
Crede-n timp și crede-n visuri...
Crede-n noi printre cuvinte...
Lasă-ți Inima să cearnă
Dorurile-ți necuprins...



Cernită secundă...

Prin care vis să mi te chem
Și ce să-ți spun întâia oară...?
Că te iubesc sau te doresc
Sau că mi-e teamă de uitare...?
În seara-aceasta încă plouă...
Și-ascult cum picurii-mi șoptesc...
Chemarea ta ce nu mai vine
Și-mi este teamă să-ți vorbesc...
Privesc timidă chipul tău
Printr-o secundă efemeră...
Ce-mi tulbură de-o vreme timpul
Și-o simt cernită...însă fermă...
Îmi plec privirea-nduioșată
Spre urma pasului tăcut...
Secunda pare să dispară
Și-mi pare trist...dar te-am pierdut...
Prin care șoapta tăinuită
Din versul alb să mi te chem...?
Tu ești tot mai tăcut de-o vreme...
Iar eu...mă-nchid într-un poem...
Un dar frumos îmi este glasu-ți...
Pe un refren de nostalgie...
Nu trebuie să mi te-apropii...
Rămâi sub harul sihăstriei...
Dar când prin vis te voi zări...
Să știi că am să-ți sar în brațe...
Să nu m-alungi...tu să-mi zâmbești
Și să mă strângi un pic în brațe...
Apoi lăsa-vom fără glas
Chiar crinii plini de roua-albastră...
Vom dispărea definitiv...
Prin visul nopților sihastre...
Atâta-ți cer...un gest domol...
Cu mâinile să mă cuprinzi...
Iară cu ochii-ți temători...
Ușor,ușor...să mă alungi...


Epistolă târzie...

Să nu mă uiți de dincolo de lume...
Căci viața asta...ție ți-am cântat...
Ca o sabină dornică de tine
Însă tăcerea ta...mereu m-a alungat...
Mi te-am iubit...cu sufletul curat...!
Și-am plâns sub înserări uitate...
Durerea...nimeni nu mi-a luat...
Și-am adormit în vis...la tine-n brațe...
Cu zorii m-am trezit în părul nins...
Și-am pipăit cearceaful sub priviri...
Tu...nu erai...!departe prin doiniri
Un suflet mângâiai...cu dorul din trăiri...
Am suferit din nepăsări și vorbe...
Dar am zâmbit...crezând în mine.
Mi-am ridicat privirea din pământ
Și-am încercat...să uit de tine...
De vrei să știi...chiar te-am iubit...
Din depărtări...prin nopți străine...
Ți-am fost iubită,muză ori sabină
Doar tăinuită...scrisă-n tr-o psaltire...!
Și-acum mi-e dor...și încă te iubesc...
Dar toamna...salcia își plânge
Căderea frunzelor prin vers...
Sub uneltirea...multelor sabine...
Ai fost vrăjit de chipu-mi blând...
De ochii-mi triști,de-o-mbrățișare...
Dar toate trec...printr-un apus
Când dorul n-are aripi și visare...!
Mi te mai chem...adeseori...
Dar mi te simt atât de trist...!
Și-mi este teamă să-ți vorbesc...
Îți las o șoaptă-n...acatist...!