Cuptorul din iulie

Căldură năucitoare...
Pământul crăpat 
de arșița cumplită
geme a durere...
în răstimpuri.
Dogoare!
Aerul fierbinte 
îți secătuiește pieptul...
Se lipește de tâmplă 
ca o limbă aspră de foc!
Nicio adiere...
Totul e în amorțire
Cerul nu are îndurare...

Doar pârjol și tăcere...
Pământul vlăguit 
arde sub pașii mei grei.
Nici umbră...
Nici vânt...
Nici ploaie...
Doar jarul care cade din cer
fierbinte!
Cuptorul din iulie...
Fierbinte până la uitare!


Arșiță

Clocotește asfaltul de smoală
sub pașii neputincioși
ai omului rătăcit
prin orașul mort...
Cerul - un clopot uriaș,
încins peste lume -
se prelinge peste zidurile fierbinți.
Coboară în valuri de foc
irespirabile...
Aerul tremură vibrant...
Un soare tiran
a pus stăpânire peste NOI...
Aș vrea să respir aer proaspăt.
Măcar o bulă de oxigen
în care să evadez din arșiță,
cu vise cu tot...


Pârjol

Soarele atârnă ca o pară de foc
Stăpân orb peste lume.
Câmpia respiră aer stătut...
Lanul de grâu se mlădie 
sub valuri toride de aer fierbinte.
Spicul căzut în rugăciune
își încovoaie frunza carbonizată
plin de povești coapte sub
raze arse de lumină.
Porumbul tresare
la fiecare adiere ușoară...
Își înalță fruntea...
apoi și-o pleacă cu umilință,
ca un ostaș căzut la datorie
pe câmpul de luptă.
Sub biciul nemilos al soarelui,
lumea îngenunchează oftând:
-Deschide-Ți cerul, Doamne,
peste glie,
Și-mbie-ne pe toți cu 
apă vie!