Arome de vară...

Cât de dor îmi e de tine...
Nici nu te cunosc măcar...!
Doar o clipă te-am surprins
Ca o piesă-ntr-un bazar.

Fugitiv mi-aduc aminte
Te-am zărit privind în gol...
Parcă savurai tăcerea
Și-ți doreai un pic să mori...

Plângeau ochii-n timpul tău
Lacrimile n-ascultau,
Iar dorința ta de viață ,
Era totul ce conta...!

Erai trist și-ngândurat
Cu un zâmbet fals pe buze...
Dintr-un loc numit bazar ,
Căutai ceva anume.

Te-am simțit suav și blând...
Sper că nu m-am înșelat!
Unde ești acum ,se-ntreabă
Dorul meu nemângâiat...?

Poate ție nici nu-ți pasă ...
Uite-așa ne -ndrăgostim...
De un ochi ,de o privire ,
De un gest și nici nu știm...

De e bine sau nu e...
Totul pare ,un hazard.
Însă amăgirea râde 
Ca-ntr-un teatru trist ,banal....

Lasă-te cuprins de vraja
Începutului de dor...
Simt că sunt prin preajma ta 
Când te doare și-ți e rău...

Poți să mă alungi de vrei
Cu un gest sau un cuvânt,
Însă eu vreau să mai stau,
Printre rânduri să m-asculți.

Uită-te în ochii mei...!
Și uimit spune-mi ce vezi?

Hai te rog ,răstălmăcește ,
Poate punem de-o poveste...!

Vezi ,eu sunt cam șugubeață ...
Te ridic din pasul surd,
Unde zilnic îți măsoară,
Zbuciumul de trubadur ...

Doamne ,ce frumos e-afară!
Este vară ,soare blând !
Lasă-mi sufletul să-ți cânte ,
Simfonii ...ca de ajun...!

Sunt o trecătoare-n timp
Și-mi las urma să te-nncânte...
Apoi plec ,așa mi-i vrerea ,
Simte-mă ca pe-o răscruce ...

Un miros de tei sălbatec ,
Pe la nări îl simți plăcut...?
Am fost eu ,misterioasa ...
Cea ce-n taină ...te-a iubit!



Dor de tine...

Dintr-un colț întunecat
Unde sufletul tânjește,
Eu te strâng cu mult nesaț
Ca pe-un prinț dintr-o poveste...

A trecut demult dorința
Însă am păstrat-o în piept
Nici nu vreau să mi te-nlătur,
Nici nu vreau să mi te cert... 

Sunt atât de obosită
Și atât de-ncrâncenată...
Încât stelele pe cer
Mi se par atât de-nalte....

Uneori când te visez
Stau pe nori și râd la stele,
Însă tu îmi ești străin
Ca surâsul unei iele...

Ce să fac să mi te-apropii,
Ce să fac să mi te-ating...?
Căci în visele-mi deșarte
Ești departe și străin...

Trece-atât de crunt dorința,
Prin toți porii respirând
Tu,nu simți și ești laconic
Ca un șuierat prin gând...

Eu, te simt atât de singur
Și-mi e teamă să te pierd...
Însă ai prea multe patimi
Și nu vrei să te dezlegi...

Îmi zvâcnește-o tresărire
Și-mi e teamă s-o-nțeleg...
Dacă te-aș iubi cu patimi
Nici nu ți-ar veni să crezi...

Însă stau și aștept destinul
Să-mi ghicească în cafea...
Poate-așa te voi petrece
Doar un pic prin viața mea...



Lacrima unei clipe

Ce frumos plouă la tine
Prin perdeaua unui vis...!
O mireasmă azi mă-mbie
Dar nu pot să-ți cer nimic...

Mă întreb de sufletu-ți
Poate duce-atâta dor...
Chipul tău se-ascunde-n taină
Ca un ultim visător...

Drumul către tine duce
Undeva...spre nicăieri...
Te mai minți arareori
Sub un țipăt de cocori...

Doar cuvântul tău străpunge
Lacrimile cerului
Dincolo de timp...e vraja
Stelelor cuprinse-n gând...

Țipătul unui nimic
Dintr-o clipă efemeră
Doare-n suflet și-n privire...
Și cerșește mângâiere...

Taci,te rog un pic și-ascultă
Ploaia ultimului nor...
Depărtarea pare-o cruce
Sau un strigăt de-ajutor...?

Sub mirarea trista-a nopții
Tu-ți renegi un dor simțit
Vii din altă lume oare
Sau ești zborul meu rănit...?

Simt ciudat a clipei lacrimi
Sub eternul legământ...
Unde ești de nu-mi dai pace...



Eternitatea,ultim vis...

Eternitatea cea făr'de sfârșit
Un timp fără de limite și spațiu...
Prezent continuu între-a fi
Și visul omenirii printre aștri...

Nu are ceas,nici unbră nici hotar
Se-ntinde-n infinit ca un altar...
E clipa ce nu pleacă niciodată
E dorul ce-n tăcere nu se-arată...

E steaua veșniciei noastre
Un drum ce nu cunoaște nici un ieri...
În inimă îsi are locul
Și n sufletul lui Dumnezeu...

Acolo-i liniștea și absolutul
O muzică-n surdină-a unui vis...
Răspuns la ce-am trăit aici și ieri
Ce nu-l putem rosti,în vre-un cuvânt...

Un timp fără hotar sau vre-o cărare...
O zare infinită,o mirare...
E glas tăcut dorințelor pierdute
Și umbra stelelor...căzute...

O lume de visare-n absolut
Nici viață nu-i...nici moarte nu-i...
Nici somn și nici trezire nu-i...
E doar iubirea pură-a Lui...

Iubirea omenească-i oglinda imperfectă
Dar vie și precoce,a celui prea divin...
Să o trăim...ne este dăruită
Și-n ea să regăsim...tot harul Lui divin...

O punte între cer și suflet
Frânturi de adevăr sublim...
E foc din focul Lui aprins...
Un drum de lacrimi și suspin...

Un strop din El se regăsește
Atunci când ne iertăm și suntem blânzi...
Prin El,eternitatea dăinuiește
Ca un ecou iubirii de divin...

Cuvântul viu în duh și-n adevăr
Nu-i doar o clipă...este un izvor...
În el iubirea noastră prinde formă...
Și arde-n rug,stropit de rouă...

Și dacă nu-i nimic acolo unde
Eternitatea-i doar cuvânt...
Iubirea vine să răstoarne
Trăirile pe-acest pământ...
Pasăre cu dor rănit...?