Mă iartă...
Să mă ierți stimate domn
Domn al sufletului meu...
Din tăcerea ta odată
Mi-am făcut din plâns ,nesomn...
Și-am pierdut din clipe...multe
Înșirate pe-un obraz...
Cu-ale mele lacrimi calde
Astăzi plâng...dar în zadar...
Duc o rugă către cer
Lacrimile să-mi asculte
Sfinții toți mi-i chem în noapte
Să îmi facă-n vis...o punte.
Să îți fie somnul lin
Inima-mi să mi te-mbune...
Să primim tot ce ne dă
Domnul nostru cu-a Sa mână...
Mi te simt străin și singur
Însă eu nu pot ajunge...
Dacă-ar fi să mi te văd
Astăzi...aș părea o umbră...
Fii milos și-ascultator
Și îndură-le pe toate...
Sufletu-ți să se ridice
Din durere...către pace...
Mi te plâng căci mi-este teamă
Trimit gândul meu spre tine
Pe o frunză de măslin
Să mă simți mereu cu tine...
Am trăit pe-acest pământ
C-o menire și un țel...
Domnul nostru ne așteaptă
Cu iubire-n al său cer...
Iartă-mă că te-am iubit...
Am păcătuit cumva...
Însă mâna nu ți-am strâns-o...
Ai tot renunțat la ea...
Astăzi mă tot dori prin gând
Ca o pasăre măiastră...
Ce-a plecat cătând alt drum...
Către nemurirea-albastră...
Anotimpul iubirii...
Lerui ler și dalbe flori
Pe la geamuri înghețate,
Am în suflet reci ninsori,
Din ai ochilor crăiasă...
Cad alene peste mine
Cu un soi de gingășie,
Însă eu,mă simt departe,
Fără tine mi-s pustie...
Două vorbe înțelese
De al sufletului of,
Aș muri chiar într-o clipă
De iubirea-și are rost...
Neumblate,neânțelese
Tainice tărâmuri sumbre,
Printre gândurile noastre
Vor curate să ne-adune...
Inima îți e bolnavă
De iubiri neânțelese,
Sufletul ți-e îndurerat...
Vreau de tine să îți pese...!
Bate-ncet la poarta mea
Cu iubire și blestem,
Căci din timpul ce-a tăcut,
Eu pot face primăveri...!
Din înaltul cerului
Voi culege-albastru pur
Și ca semn de nemurire,
Peste cer voi bate-un cui
Din blestemele tăcerii
Ce-a pus gaj pe infinit,
Voi da bir pentru o slovă,
Din imensul labirint...
Unde-i viața noastră azi,
Pe ce culmi de neiubiri
Își așterne nemurirea,
Într-un zbor de heruvimi...?
Eu,te simt acum departe
Cu tristețe te tot plâng...
De ce-mi ești tăcut și palid,
Prin ce gânduri te ascunzi...?
Din neliniștea uitării
Ia-ți un gram de adevăr
Ca din el să-ți iei puterea
De-a visa spre nicăieri...
Căci de-acolo e-începutul,
Frământat din sentimente...
Ia-ți putere de la cerul
Care dorul ți-l păzește...
Văd sclipiri printr-o fereastră,
Chipul tău ,e luminos...!
Lasă-ți dorul să alerge
Către mine,fă-l duios...
Și-ți voi da licori divine
Sufletul să ți-l hrănești,
Doar cu visuri de iubire...
Ăsta-i leacul omenesc...!
Mă iartă...
Să mă ierți stimate domn
Domn al sufletului meu...
Din tăcerea ta odată
Mi-am făcut din plâns ,nesomn...
Și-am pierdut din clipe...multe
Înșirate pe-un obraz...
Cu-ale mele lacrimi calde
Astăzi plâng...dar în zadar...
Duc o rugă către cer
Lacrimile să-mi asculte
Sfinții toți mi-i chem în noapte
Să îmi facă-n vis...o punte.
Să îți fie somnul lin
Inima-mi să mi te-mbune...
Să primim tot ce ne dă
Domnul nostru cu-a Sa mână...
Mi te simt străin și singur
Însă eu nu pot ajunge...
Dacă-ar fi să mi te văd
Astăzi...aș părea o umbră...
Fii milos și-ascultator
Și îndură-le pe toate...
Sufletu-ți să se ridice
Din durere...către pace...
Mi te plâng căci mi-este teamă
Trimit gândul meu spre tine
Pe o frunză de măslin
Să mă simți mereu cu tine...
Am trăit pe-acest pământ
C-o menire și un țel...
Domnul nostru ne așteaptă
Cu iubire-n al său cer...
Iartă-mă că te-am iubit...
Am păcătuit cumva...
Însă mâna nu ți-am strâns-o...
Ai tot renunțat la ea...
Astăzi mă tot dori prin gând
Ca o pasăre măiastră...
Ce-a plecat cătând alt drum...
Către nemurirea-albastră...
Cântec și umbre...
Amintiți-vă de mine
Ca un zbor spre ceru-nalt...
Amintiți-vă de mine
Când e cerul înorat...
Sub o umbră ce v-apasă
Lăsați viața să pulseze,
Căci nimic nu e statornic
Nici chiar ochiul ce nu vede...
Am plecat spre veșnicie
Cu-al meu suflet întristat...
Însă eu pe mulți i-am pus
În al meu suflet încuiați...
Azi îi redeschid din suflet...
Și le las cu glas duios
Dincolo de nemurire
Plânsul meu și-un gând pios...
Frământări din viața toată
Mi le pun pe o cruce albă,
Voi să vă-amintiți cu drag
De o dragă profesoară...
O vioară cântă-n ceruri
Iar cuvintele stau stană...
Amintiri de peste umbre
Timpul moartea ne măsoară...
Suflet gol și plin de patimi
Plânsul meu e în zadar...
Te voi căuta prin slove
Și prin umbre de Tartar...
Zeii nu se mai îndură
Chiar de fac o plecăciune...
Într-un Rai de peste cruce...
Lacrimi las să se usuce...🖤🖤🖤