Fii optimist!

Nu toți merită privirea ta,
zâmbetul tău,
liniștea ta.
Trebuie mare atenție la cum îți distribui
prietenia  și bunăvoința.
Uneori dai din tine celor ce nu o merită.
Răuvoitorii îți iau energia,
așa cum ia cucul cuibul altora,
apoi te consideră slab și șantajabil.
Să îmbătrânești este inevitabil,
să rămâi tânăr și bun este o alegere.
Să nu stricăm prezentul
de frica celor răi și egoiști,
îmbătrâniți înainte de vreme!
Să ne bucurăm de viață acum,

ca și cum am fi veșnici
sau ca și cum am muri mâine.
Iubește lumea așa cum e
și pregătește viitorul tău și al celor dragi ție!
Viitorul nu e sigur,
doar prezentul, stâlp 
momentului din mâinile noastre.
În ciuda marii iubiri pentru cei care nu merită uitarea,
dimineața nu am timp să mă gândesc la noaptea uitării.
Înstrăinarea te schimbă mult,
numărul lacrimilor e mai înfricoșător 
decât eșecul și dezamăgirea.
Pierdem tinerețea, uităm numărul anilor,
nimeni nu ne garantează un viitor fericit,
nici măcar Tatăl Nostru.
Bucurați-vă acum, 
creșteți-vă copiii 
și împliniți-vă visele!
Cu o privire optimistă, zilele vor fi mai dulci.


În gara obosită

Aștept în gara obosită
de pași grăbiți spre neștiut.
Priviri pierdute se perindă
prin fața destinului tăcut.

Bătrâni sau tineri, e totuna.
Călători pe-al timpului făgaș,
de-i cer senin sau e furtună
ei luptă…, adevărați ostași!

Un tren, lăsat pe șina moartă
de un sistem încet distrus,
reface liniile…pe hartă,
parcurse-n timp, acum apus.

Un impiegat privește-n zare, 
de-a lungul șinelor căzute
în umbra vechilor marfare,
acum uitate sau vândute.

În obosita gară a vieții
Zac visuri multe și speranțe.
Cu ele au rămas poeții…
Să le înalțe dulci romanțe.



Incantații
              poetului R.I.R.

Fericirea nu e invincibilă.
Întotdeauna apare ceva 
care s-o strice.

Iubești pasiunea,
frământările nebune,
înviezi și reînviezi
ca Hidra din Lerna.
Fericirea te-aruncă printre stele,
pierderea ei te coboară 
între muritori.

Vara cu loturi de căldură 
și de ploi furtunoase
îndeamnă la relaxare
la umbra pădurii.
Surprinzătoare-i odihna
pentru cunoașterea sinelui,
a stării de a fi.

Întâlnirea a două persoane
poate schimba destine.
Omoară trecutul și zidește necunoscutul.

Privilegiul de a fi viu
este al tuturor.
Furtună de nisip viața.
Zile trăite, zile pierdute.
Incantații?!



Merg 

Merg alene…
pe drumul pietruit cu speranțe.
În adâncuri se-aud copitele cailor lui Traian cuceritorul,
stăpân pe timpul lui și-al tuturor!

Merg…
amintirile curg fără întoarcere 
ca firele de nisip în clepsidra vieții,
ca râul ce se zbate printre pietre.
Soarele răsare azi
și se culcă în patul luminii de mâine,
Nirvana păcii angelice.

Merg…
ciripit de păsărele 
și parfum de orhidee
înviorează grădina minții mele 
necontaminate
cu gânduri otrăvite!

Merg…
aievea îl văd pe tata 
cum își țesăla caii în liniștea 
din curtea copilăriei,
cu nuci și cireși,
cu viță de vie și trandafiri înfloriți.

Merg alene…
mănușa timpului a fost aruncată…
Duelul cu el a obosit demult!



La vechiul schit

Între verbe și proverbe,
poeții se luptă c-un mit,
C-un vârtej de lumină 
țâșnit în deal, la vechiul schit.

Paradisul e fragil, 
îngerii aleargă prin ceață.
Stăpânii lumii, răi și egoiști 
zguduie lumea de dimineață.

Pecinginea se-ntinde, 
se tot întinde fără de rost.
Iluziile lumii, deziluzii tocmite 
într-un colț de lume fără adăpost.

Poetul cu nume fără de moarte din înalturi răspunde.
Ca o spadă taie timpul cu versul ce-n inimi pătrunde.

Prezentul e trist, viitorul așteaptă c-un glas necontenit
în turnul clopotniței din deal, 
aproape de cer, la vechiul schit!



Să faci praștie din dor

Dorul e-o povară grea,
Când iubirea nu te vrea.
Tu o vezi ca pe-o frumoasă
Ce-o aștepți, iar ei nu-i pasă!

Dor îți e de-o îmbrățișare,
De-un zâmbet, de-o sărutare,
De un salut, de omenie,
De-un sfat cu prietenie!

Dor de frați și de părinți,
De copiii tăi cuminți,
De căsuța bătrânească 
Și de limba românească!

Dor de liniștea din sat,
De vecinii de-altădat’,
De preot, învățător,
De respectul tuturor!

Dor mi-e Doamne, mult mi-e dor,
De căsuța cu pridvor,
De văcuță și de cai,
De boboci în luna mai.

Să faci praștie din dor
Nu e greu, nu e ușor!
Să-l arunci în șanț mâlos…!?
Nu-ți mai este de folos!?