Pace de val

Unde-mi ești acum
înserare din veri
briză dulce 
din seri    
vals atins de nisip
pe sub talpa fină
dansând
într-o pace de val
și un vuiet 
la mal
ascunzând printre scoici
șoaptele cele dulci?

mai păstrez 
răsărituri
peste buze săruturi
dintr-o mare zbuciumată
de iubiri frământată
și un zâmbet fugar
în lumina ochilor
hoinar
mi te-amintește 
iubite, arar...



Ca răsăritul, mereu... 

Mă întorc asemenea răsăritului
sfărtecând fâșiile întunecate
clipind roua pe buzele florilor
împărțind raze de zâmbet 
și oriunde aș fi fost plecată
întotdeauna mă întorc 

mă întorc să revărs bucuria
în jumătatea goală a paharului
și să îmbrățișez culoarea speranței
să iubesc viața în toate formele ei
ca o veșnică îndrăgostită 
care trece peste defectele iubitului 

prin orice negură aș fi trecut
am să mă întorc ca răsăritul 
mereu...



Seminţe de îmbrăţişări

Aş planta 
un câmp întreg
cu seminţe de îmbrăţişări
îmbrăţişări fără obligaţii
doar din iubire.
Le-am pierdut noi toţi
Undeva, în trecerea tinmpului
Undeva,
în graba vieţii
şi nu mai ştim cum arăta fructul lor.
Trebuie să fie un fruct delicios
pentru că îmbrăţişarea oferă
un sentiment dulce
cu aromă de plăcere.

Şi, recunosc
mi-aş reyerva mie
cele mai multe ,,fructe”…



Apusul unei veri

Ne-am întâlnit când obsesive toamne
tot reveneau prin anotimpuri
cu ploi trecându-ne sub gene
cu înnorări prin duble inimi.

Ne-am răsfățat apoi în alb de nea
în suflete ningea imaculat
nici nu simțeam că mâna-mi îngheța
când îmi cădea mănușa sub al tău sărut.

Apoi, apoi ceva s-a întâmplat 
că picura cu verde-n ochii mei
poate că primăvara ne-a îmbrățișat
plimbându-ne pe pajiști printre ghiocei.

Dar niciun anotimp n-a putut concura
cu-apusul ce-mi zâmbea prin veri
când amândoi stăteam târziu îmbrățișați
cu ochii prinși pe stelele din cer.

Și-am înțeles atunci tăcerile
cum ne vorbeau printre priviri
ne întreceam cu mările 
în valuri de iubire și răsfățuri de nisip
.
De-atunci se tot perindă toamne
și ierni și primăveri
dar sufletele noastre au rămas fidele
căldurii și parfumului apusului, acelei veri...


Prin valuri... 

  Viața... o mare de valuri
unele line, ce te leagănă și te desfată în îmbrățișarea lor, dăruindu-ți liniștea răsăritului și pacea unor clipe care ți se lipesc pe suflet, scriind pe tine fericire și amintire de frumos...
  Altele vin furtunos peste tine, îți inundă zilele și te aruncă în tumultul spumelor de rătăcire, teamă, nesiguranță... 
  Încerci să te salvezi, din nou și din nou din adâncul în care te-au trimis de multe ori și aștepți un colac de salvare...
  Și, când te aștepți mai puțin, salvarea vine, de undeva din tine și începi să plutești din nou pe un val liniștit, legănat de o speranță...
  Și te prelingi spre mal, spre malul nisipurilor fine, purtat de valul fericirii. 
 Și pe măsură ce tu treci prin valuri sau valurile prin tine, începi să apreciezi tot mai mult liniștea valurilor blânde și frumosul plutirii. 
  Dar nu ai putea simți asta,
 dacă nu te-ar zdruncina câteodată valurile furioase...

 Fiecare val te învață ceva...