Valentin Lupea, INSOMNII ESTETICE, Colecția Eseu, Ecreator, Baia Mare, 2025

Încă o carte dedicată esteticii și preocupărilor analitice ale fenomenului literar scrisă de prof. Valentin Lupea. Această carte apare ca o continuare a studiului anterior cu titlul Marginalii estetice unde s-au prezentat mai mult ideile estetice ale lui Socrate și Platon, iar cartea de față va avea în centru preocupările lui Aristotel în legătură cu artele și cu alți scriitori care și-au exprimat idei estetice în antichitate.
La Aristotel găsim citindu-i opera concluzii rafinate despre poezie, despre originea artei, el nu este de acord cu Platon c-ar fi de la Prometeu, ci arta are la bază mâna omului în realizarea măiestriei artistice, Omul „care singur stă drept în picioare, în conformitate cu natura și esența lui divină.”( De partibus animalium)
Un capitol sintetizează prin titlu esența conceptului despre artă: „Natura este dinamică și finalizantă, iar arta este energie structurată.” În Metafizica Aristotel scria că natura și arta sunt două lucruri principale, deosebirea dintre ele este aceea că „natura își are principiul mișcării în ea însăși, pe când... producțiile artistice sunt acelea a căror formă se află în sufletul artistului.”
Sistemul estetic a lui Aristotel vs. Platon se bazează pe afirmațiile înaintașilor săi antici, dar, uneori se continuă și se precizează cercetarea sau se merge mai departe cu alte idei. În Politica Aristotel scrie despre foloasele pedagogice ale muzicii, importanța științei pentru virtute... „prin urmare arta este creația umană după creația divină” iar despre imitație la poezie ea este văzută ca echivalentă cu producerea sau crearea unei idei adevărate care face parte din definiția artei în genere, se iau spre analiză noțiunile de „frumos, adevăr, etic, iubire și libertate”.

Cititorii vor parcurge comunicări despre:
-dezvoltarea imitației - după natură odată cu dezvoltarea cunoașterii; fiecare artă are specificul ei: culorile în pictură, notele muzicale în cântece, cuvintele cu însușirile lor în poezie, retorică etc.
-asemănarea dintre muzică și stările morale este mai directă decât asemănarea dintre o pictură sau o statuie și un conținut emoțional:
-la nivelul învățării prin experiență aprecierea asemănării dintr-un portret cu chipul persoanei reprodusă;
-la o pictură palpăm sufletul esențial de sub înfățisarea exterioară a figurii corporale;
-organismul tragediei este similar cu logica științei;
-datoria poetului nu este să povestească lucruri întâmplate cu adevărat, ci lucruri putând să se întâmple în marginile verosimilului și ale necesarului;
-Aristotel extinde funcția imitativă a artei stabilind și cele două cauze  ale poeziei: materia și forma; Universul însuși e prezent în artă; forma artei este materia plăcerii; arta poate umple spațiile goale din suflet și poate spori energia corpului; catharsisul, activitatea și pasivitatea aceleiași funcții.
Aristotel și-a imaginat maladiile sufletului uman în același fel cu bolile trupești; emoția  spectatorului,  cu referire la operele dramatice este o emoție rațională și modelată în direcția savurării raționale a binelui intrinsec; frumosul se găsește și-n lucrurile nemișcate - matematica e dată ca exemplu alături de statui  unde văzul e amintit, văz ce se apropie de elementul gândire.
Cea mai autoritară artă fiind cea etică și politică, arta cârmuitorului și a educatorului și cea a justiției care vor binele oamenilor; poeții și filozofii au o sursă comună - temperamentul melancolic;
Capitolul II al cărții are titlul De la Aristotel la Plotin.
După Aristotel care a murit în anul 322 î. Hr. Următorul nume de primă mărime în problemele esteticii este Plotin 204-269 d. Hr.; în această perioadă scrie Horațiu Arta poetică, Aristoxenos manualul de muzică și Quintilian îndrumările pentru formarea oratorului etc. Teofrast a urmat lui Aristotel  la conducerea școlii peripatetice tratând subiecte de metafizică, psihologie și etică. Lucrarea  lui Teofast Caracterele cuprinde o galerie de portrete vii ale unor tipuri umane; se vorbește despre calitățile stilului - claritatea și proprietatea iar Teofrast adaugă corectitudinea și ornamentarea.
-contribuții la istoria esteticii aduce și Aristoxenos prin studierea muzicii „în măsura în care arta muzicală poate îmbunătăți caracterul moral”.
-în cadrul descrierilor evoluției ideilor esteticii  după Aristotel sunt amintiți: Dionis din Halicarnas, Vitruvius, Horațiu, Cicero-106-43 d. Hr.- spirit înzestrat filozofic, avea forța dar și slăbiciunea vremii sale; Plutarh scrie despre „urât” relevă ideea dacă urâtul își conservă sau nu natura urâtă atunci când pătrunde în artă.
-cuvintele frumoase ne farmecă și ne dispun către enfază,  demnitate și sublim; în trecerea timpului au apărut și alți creatori de frumos în poezie, sculptură, portretistică, pictură, cu același patos de a capta viața adevătată a unui obiect de artă sau a unei idei.
Plotin respinge armonia, frumosul este ceea ce iubim în momentul perceperii, iar dragostea de frumos este doar metafizică. Frumosul este, mai precis întruparea ideii iar artistul este mai puțin  decât arta iar arta este mai puțin decât natura.
Capitolul al treilea  cuprinde interviuri la care Valentin Lupea răspunde întrebărilor adresate de poeta Liliana Moldovan legate de pasiunea poetului  pentru poezie unde și-a creat o lume ideală numai a lui, despre debutul poetului și eseistului V. Lupea, despre legătura autorului cu filozofia etc.
-dar asta e esența până la urmă, binele generează frumosul și adevărul, această îmbinare fericită  este până la urmă  Kolokagathia.
Toate au legătură cu sufletul omului  despre care Platon scria  că „este sămânță dată  ființelor muritoare de Demiurg  din Sufletul Universului”. 
-la fel în dialogul realizat cu Marcel Mureșan se vorbește despre emoții și iubire, acest material fiind un studiu  care urmărește evoluția și componentele „esteticului”  de-a lungul timpului.
Aduc  imense aprecieri pentru răbdarea și documentarea autorului la tema cercetată și așteptăm continuarea ideilor într-un alt studiu.