A deveni viziunea însăşi înseamnă pentru Plotin  să participi la genul de creativitate desfășurată de sufletul naturii, aceasta fiind sursa energiei creative a artelor. 
          În același timp  cheia estetică a "transformării în viziunea însăşi" în scopul de a înțelege plăsmuirile geniului are o dublă acțiune: deschide ușa către introversiunea mistică recomandată de Plotin și sugerează originea apelului senzorial lansat de ceea ce denotă o simplitate extremă. 
           O observație total interiorizată vede lumini și aude muzici care sunt un reflex al luminii reale și al muzici reale și care nu sunt corectate de criticile contactelor exterioare. 
          S-ar părea uneori că zborul lui Plotin către "tărâmul iubit de dincolo" nu este cu mult altceva decât reîmbrățisarea muzicii și culorii tărâmului de aici într-un cadru extatic. 
          Fermecătoarea tulburare despre care scrie, savoarea și mireasma, străvezimea splendoarea sunt chemate să ne caracterizeze experiența "Unului", astfel, izvorul formei pare adeseori transportat la un nivel superior printr-o schimbare mai curând de loc, decât de natură.

          Plotin a respins primitivismul cultelor inițiatice de care era înconjurat la Alexandria și Roma, păgânismul rafinat și ceremonialul riturilor lui Isis și Mithra. Ele țineau de ceea ce, în om, e stupid și grosolan. Dar un efluviu al strălucirii lor pare totuși a-i fi atins firidele cele mai tainice ale gândirii, cu toate că a repudiat în mod explicit mare parte dintre ideile lor. 
          Nu s-au remarcat numai analogiile generale dintre formulările lui Plotin și cele ale cultelor inițiatice amintite, dar se pare că într-un anumit pasaj Plotin a avut în fața ochilor minții chiar detaliile exacte ale templului zeiței Isis de pe Câmpul lui Marte, atunci când a descris procesul de purificare spirituală la care își indeamnă adepții (ENNEADE, I, VI, 6, 9), reținând într-o anumită măsură aroma și esența simțului, deși i-a eliminat corporalitatea.
          La Plotin ne întâmpină de asemenea și o dublă atitudine față de magie. A respins practicile obișnuite ale vrăjitoriei și ale astrologiei. În același timp a afirmat în mod insistent faptul că sufletul lumii își manifestă prezența oriunde prin afinitățile și simpatiile subtile ale lucrurilor. 
          Un anumit soi de magie simpatetică unește pe om cu astrele, cu toate că tot ridicolul astrologiei nu este decât superstiție. "Adevărata magie este intrinsecă Totului", unde "sunt multe atracții și vrăji". 
          Anumite cazuri speciale de fascinație, potriviri în căsnicie, rugăciunea, incantația muzicală nu sunt decât umbre ale dragostei și vrăji primordiale întâlnite în natură. "Dacă vibrația unei lire o înrâurește pe alta în virtutea simpatiei existente între ele, atunci, cu siguranță în Tot (...) trebuie să existe un sistem melodic unic"(Ibid, II, 3, 5.).
          Mai devreme sau mai târziu, Plotin face ca frumosul să fie atât transcendent cât și imanent, tensionându-și consecvența logică a sistemului său până la punctul de rupere. 
          Dar ceea ce reprezintă o pierdere pentru logică este măcar un câștig parțial pentru estetică. Atunci când citim în capitolele despre PROVIDENȚĂ sau ÎMPOTRIVA GNOSTICILOR laudele frumuseților de aici și de acum ne dăm seama că frumosul, pentru Plotin, nu înseamnă numai nobil pentru cugetare și contemplație, ci și plăcut vederii și auzului.
          Arta din lucruri, spune el, se manifestă nu doar în mărețele trăsături ale universului, ci și în măestria iscusită a formelor animale, în grația frunzelor și în risipa de flori delicate (Ibid, III, 2, 13). 
          Gloria soarelui îl fascinează invariabil pe Plotin. Dacă, așa cum ar pretinde adversari, există un soare mai splendid decât cel pe care-l putem privi, ce mai soare trebuie să fie (Ibid. II, 9, 4), exclamă el.
          Plotin compară mișcarea Totului, procesiunea corpurilor cerești rotitoare și viața plantelor și animalelor, cu o mare procesiune corală, iar risipitele înfățișări ale urâtului, cu o broască țestoasă care taie calea cortegiului (Ibid, II, 9, 7).
          Înflorirea filosofiei lui Plotin asupra gândirii ulterioare - medievală, renascentistă și chiar modernă - cu greu poate fi exagerată. Bunăoară, Șt. Augustin repetă aproape literal pasajul citat mai sus. 
          Această influență s-a datorat combinării unui program de creație cosmică și reminiscență spirituală, cu reflexe de senzualitate și magie. DIVINA COMEDIE a lui Dante întrupează scolasticismul lui Toma din Aquino. Dar de unde vine la Dante utilizarea cu atâta profunzime a imaginilor de natură luminoasă și sonoră pentru a exprima ideea teologică? Iar o vagă doctrină a "simpatiei" furnizează un moment irațional necesar în teoriile estetice de-a lungul multor secole, în mod evident la Leibniz, dar și mai surprinzător, deși în mai mică măsură, la un adept al simțului comun și al naturii, precum David Hume.