Sufletul universal, la rândul său, este mai înalt decât arta, pentru că nu depinde de nicio forță sau materie din exterior și nu distribuie nicio forță și nicio materie către ceva exterior sieși, fiind un "principiu imanent sieși"(ENNEADE, III, 8, 2.).
          Productivitatea naturii seamănă cu arta modelatorului în ceară, spune Plotin, dar cu o importantă deosebire. 
          Modelatorii în ceară sunt limitați prin faptul că nu pot genera ei înșiși culorile pe care le folosesc. Dar natura "este un lucru complet intrinsec"(Idem, III, 8, 2.), pentru că tot ceea ce utilizează provine din ea însăşi și rămâne în ea însăşi, fiind "imobilă și intactă", așa încât creația să rămână drept o contemplare meditativă sau o viziune. 
          "Natura, întrebată de ce își dă la iveală operele, ar putea răspunde, dacă ar binevoi să asculte și să vorbească, în felul următor:

          - Ar fi fost mult mai potrivit să nu pui nicio întrebare, ci să înveți în tăcere, căci eu insămi sunt tăcută(...). Și ce să înveți? Că orice ia ființă este un obiect al contemplării mele mute, obiectul firesc al contemplării mele; eu însămi m-am născut dintr-o atare contemplare și este firesc să fiu iubitoare a contemplării și să creez un obiect de contemplare prin facultatea contemplativă pe care o am în sinea mea. Matematicienii își desenează figurile contemplând. Dar eu nu desenez nimic; privesc, și liniile corpurilor capătă ființă ca și cum ar ieși din contemplarea mea"(Ibid. III, 8, 4.). Aceasta este, pentru Plotin, sursa și tiparul creației artistice. 
          Produsul este mort și este mai puțin decât artistul; artistul este un om individual și mai puțin decât arta sa; arta depinde de un mediu material și nu își este suficientă sieși; actul creativ ce domină natura este singurul suficient sieși. 
          Aici, actul și viziunea sunt una; culoarea și forma răsar împreună în interiorul procesului. Printr-un proces de autodisciplinare putem dovândi "singurul ochi în stare să vadă măreața frumusețe" a Unului (Ibid. I, 6, 9.).
          Trebuie să ne "autoconcentrăm" în puritatea ființei noastre, să ne trăim, să ne lustruim și să ne cizelăm personalitatea, pe care o găsim în acest centru, până ce facem din noi înșine o operă desăvârșită.