Volumul de poezii cu titlul Galaxia din noi este structurat pe trei capitole: Rădăcini din suflet, Ramuri din cosmos și Trunchi din lut, titluri care sugerează legătura omului cu pământul și cu vremelnicia lui, rădăcinile sufletului ancestrale și nu în ultimul rând frământările sufletului aflat între cer și pământ, voi exemplifica din fiecare categorie prin versurile autoarei Antonia Pitu.
Poezia de-nceput a volumului  este relevantă  atât pentru explicarea stilistică a titlului cât și pentru limbajul poeziilor, atmosfera lor  și concepția scriitoarei despre viață și artă.
„Ne-nvârtim prin spațiu, pe o orbită mută,
Cu soarele în mijloc și lumea într-o rută,
Unde fiecare crede că-i centrul galaxiei,
Pentru că totul se rotește pe axa mândriei.   ......
Ar trebui să privim spre cerul senin,
Să ne lăsăm mândria să cadă-n destin.
Căci tot ce rămâne, oricât am lupta,
E doar amintirea din urma de stea.”   ( Orbita Ego-ului)

Poezia Cititorii de coperți sugerează deosebirea  dintre mască și esența umană, eticheta de esența cuvântului: „Dar, un om nu e o marcă,/ Nici un preț, nici un tipar,/ E o lume-n sine însăși,/ Cu furtuni și cu nectar.”
Amintirile copilăriei rămân neșterse, ele urmează tăcute sufletul în cuvintele autoarei:  „Între atunci și azi, i-o punte,/De dor uitat sau de-alte firi,/ Trecutul știe în amprente,/ Că-n noi s-au stins vechi amintiri.”   (Parcul vremii)
„E-ul”  din sufletul poetei împarte/desparte realitatea de vis/ ideea de cuvânt/ concretul de abstract/ conștientul de subconștient: „Alergăm după zile ce n-au rădăcină,/ Uităm să privim, să iertăm, să fim,/ Dar ce e iertarea, când lumea
 se-nchină/ La ce poate atinge, /la ce poate strivi?”   (Cine mai ascultă)
„Prin cuvânt clădesc iubire,/ Speranță, vis și amintire./ Prin cuvânt destram și șterg,/ Lumea-n șoapte o aleg./ Un singur vers schimbă o viață,/ Deschide uși sau le închide,/ O inimă o prinde-n gheață/ Sau o renaște și-o aprinde./ Și dacă azi rostesc cu teamă,/ Mâine glasul mi-e puternic,/ Căci un cuvând când prinde aripi,/ Nu moare-n vânt, ci zboară veșnic.”     (Puterea cuvântului)
„Floarea de vis ”e  însăși viața cu bune, cu rele, cu vânt și ploi, în taina serii scriitoarea a găsit credința.
„De-atunci pășesc prin viață cu speranță,/ Nu mă mai tem, căci simt o nouă șansă, / Chiar de greșesc, lumina nu s-a stins,/ Steaua din suflet mi-a rămas de aprins.”
Închei cu unele versuri ale Antoniei Pitu și-o felicit că aduce o rază de lumină, un flux nou în poezia feminină din nordul țării.
„De-am înțelege ce înseamnă durerea,/ Ce-nseamnă o clipă în luptă cu moartea,/ Am da mai des, din noi, mângâierea,/ Și-am vindeca ce viața desparte.”

ANTONIA PITU, Galaxia din noi, Colecția Poesis, Editura Ecreator, Baia Mare, 2025