Prima carte a autoarei canadiene Alexandria Iurcu Bălan, DORUL DINTRE ARIPI publicată în 2024 la editura Globart Universum din Montreal, reprezintă o surpriză, remarcabilă!  
Într-un act curajos și bine inspirat, autoarea Alexandrina Iurcu Bălan își face intrarea în lumea literară cu primul său volum de poezii, un tablou generos, bogat în teme diverse și expresie artistică proprie, caldă și invitantă. Deschiderea cu care își așterne gândurile, emoțiile, vibrațiile și sentimentele proprii în fața cititorilor aduce o autenticitate impresionantă volumului. Nu este ușor să împărtășești cu alții, nu doar gândurile, ci și senzațiile cele mai profunde ale ființei tale, de aceea vorbim despre curajul de a-ti expune sufletul în vitrina cititorilor.
Cartea  DORUL DINTRE ARIPI este o expunere deschisă, în care autoarea dezvăluie nu doar emoții, povești și trăiri personale, dar  și  valori, credința, morala, fiind o invitație la empatie și conexiune umană. Acest debut literar nu doar marchează o incursiune în universul personal al autoarei, ci și deschide uși către contemplarea subiectelor universale precum: iubirea, dorul, suferința, tristețea, cinstea, omenia, adevărul, respectul, dar și  sfințenia limbii și apartenența la datinile, obiceiurile și tradițiile neamului și ale locului natal, etc.

Coperta cărții care cuprinde o grafică de impact puternic aparținând artistului Iurie Brașoveanu cât  și titlul însuși, DORUL DINTRE ARIPI, ne sugerează o lume de simboluri și întrebări esențiale. Ochiul este  fereastra sufletului, iar aripile devin simboluri ale aspirațiilor și ale căutărilor noastre interioare. Volumul cuprinde numeroase grafici de excepție ale artistului Iurie Brașoveanu, care o inspiră pe poetă și care completează într-un tot unitar volumul. Prin intermediul acestor imagini, poeta explorează senzația de pierdere și de căutare a unui sens, transmițând frumusețea și durerea care rezidă în această călătorie a dorului dintre aripi.
Volumul DORUL DINTRE ARIPI,  se dezvăluie ca o epopee lirică în care versurile autoarei devin raze de lumină pătrunzând până în văile cele mai adânci ale gândirii și ale sufletului. Într-un stil propriu bine format, simplu și adânc, uneori chiar filozofic, autoarea împletește slove pentru a zugrăvi un tablou introspectiv al suferinței și al căutării de înțeles în profunzimea existenței.
’’În astă lume,/ Mai scriu și alții/ Și scriu și eu./ Cum scriu anume?/ Incomparabil,/ În stilul meu./ Lângă-al meu nume,/ Nu vreau ovații…/ Încerc mereu/ Să fiu fidelă,/ Aici și-n spații/ Stilului meu.’’ (De-ale scrisului)
Într-un registru filozofic, poezia devine o meditație asupra condiției umane, evidențiind complexitatea și fragilitatea ființei. Versurile, asemenea sunetelor unei simfonii profunde, îndeamnă cititorul să pătrundă adânc în inima întrebărilor existențiale. Între aripi, acolo unde simțirea se împletește cu rațiunea, ochiul devine privitorul asupra propriei trăiri interioare. Plânsul devine expresia adâncă a suferinței și un simbol al vulnerabilității, iar fiecare lacrimă cade ca o picătură de înțelegere în oceanul necunoscut al eu-lui.
‘’Sunt floarea cea de colț ce-am răsărit/ Din încercări, din lacrimi și trăiri./Și, ca o stea, din cer am coborât…/M-am regăsit în hău și amintiri./ Mi-s tălpile în stânca din adânc,/Pe care am urcat-o-n necuprins./Deși mă clatin, nu pot să mă frâng,/În scut prefac durerea mea din plâns’’  ( Floare de colț)
Prin fiecare strofă, autoarea explorează dualitatea bucuriei și durerii, luminii și întunericului,  creând astfel un tapet subtil pe care se desfășoară drama căutării și a revelației personale. Astfel, DORUL DINTRE ARIPI nu este doar o culegere de versuri, ci o călătorie în adâncurile spirituale ale individului, o contemplație poetică și filozofică asupra vieții, a suferinței și a înțelegerii ce se conturează între aripile fragilului suflet și a luminoasei priviri.
’’Atâta ne-ndrăzneală am tot cărat în ani,/ Din modestii momeală, plăcută de dușmani…/ Acum vreau să fac pace, plâng și-ți cer dimineți,/Vreau să mai zbor în tine și poate-n alte vieți…’’ (Viață)
’’Când ochii mei vor răspândi lumină,/ Care s-arate căile spre stele,/ Sper să găsesc și Steaua mea divină,/ Din Eul meu, din versurile mele.’’ (Contemplație stelară)
În miezul versurilor poeta împletește cu emoție, din metafore și imagini, înțelesuri, aducând la viață dilemele, ezitările și paradoxurile vieții umane, provocând cititorul să reflecteze asupra propriei ființe. Fiecare cuvânt se transforma într-o notă ce face parte dintr-o rapsodie a existenței, iar fiecare strofă devine un portativ de lumină în descoperirea interioară.
‘’De ce caut seara vântul,/ Să mă legene-ntre ramuri,/ Când prea rece e pământul /Și-i prea frig să deschid geamuri?/De ce frică-mi e de noapte/Și de colțurile sumbre,/Dar admir stelele toate/ Și ador să creez umbre?/ De ce caut gura lumii,/ Să-i vorbesc până la ceartă/ Și s-o iert de dragul glumii,/ Când știu bine că nu iartă?’’ (Ezitări)
Stilul poetic al Alexandrinei Iurcu Bălan emană o frumusețe delicată și o abordare elegantă a limbajului. Metaforele sunt folosite cu măiestrie, iar cuvintele se contopesc precum culorile pe o paletă de pictură, creând imagini și emoții vii. Fiecare strofă devine un fragment de artă literară, iar întregul volum devine o galerie de sentimente și gânduri subtile.
‘’Mi-e inima o călimară/Umplută cu mii de culori,/Ce tot vor să iasă afară/În scris sau în cânt de viori./Mi-e inima o simfonie,/Cântată de păsări zglobii,/Când, tandru, resimt bucurie/Culeasă din ochi de copii./Mi-e inima boltă cerească,/Pictată cu visuri din stele/Și-o lună ce pare să crească/De la bucuriile mele.’’ (Mi-e inima)
Într-un cadru  mai sofisticat, autoarea ne invită într-o călătorie poetică și filozofică,  în care cuvintele devin pași pe un drum neumblat încă, să descifrăm complexitatea existenței să descoperim în plânsul ochiului o formă înțeleaptă de vindecare. Poemul, “Ochiul dintre Aripi” nu este doar un poem, ci o incursiune în inima umanității, în hățișul întortocheat al conștiinței umane, unde cuvintele devin faruri călăuzitoare în căutarea sensului și a luminii interioare.
‘’Al treilea ochi stă în aripa mea/ De fluture-înger…/ Nu pot zbura,/ Să nu-i adumbresc privirea/ Ochiului ce vede nemărginirea/ Sus în tării, la-nălțimea zborului/ Neînvățat, încă verde, / Cel mult-râvnit, e infinitul,/ Pe care, printre aripile-mi de fluture,/ Ochiul cel veșnic treaz,/ Din obscuritate îl vede.’’                  ( Ochiul dintre aripi)
Diversitatea temelor și a stilurilor abordate de  poeta Alexandrina Iurcu Bălan precum poezia în versul clasic sau versul alb, poemul, balada, legenda, fabula, sugerează o vastă cunoaștere, o bună stăpânire a  condeiului precum și un har deosebit. Fiecare creație pare să aibă o destinație diferită, iar cititorul este invitat să navigheze  prin  acest  bogat și diversificat câmp literar.
‘’Legenda  dorului’’, ‘’Isidor’’, ‘’Pictorul curcubeului’’, ‘’Balada nuferilor’’, ‘’Balada vioristului’’, ‘’Trandafir și mărăcine’’, ‘’Legenda toamnei’’  sunt doar câteva dintre  creațiile autoarei Alexandrina Iurcu Bălan care îi pun în valoare talentul  de a transpune o poveste de viață în versuri, lăsând în urmă și o valoroasă morală,  un îndemn, o învățătură.
‘’Ce mi-a venit în inimă și-n minte/ E de acolo, de la Dumnezeu! Divină melodie și cuvinte/ Sunt ale Lui, nimic nu e al meu!/ Iar eu le dau la oameni cu tot dragul,/Fără să-mi pese dacă le-au furat…/Și-mi văd de drum, alene, ca pribeagul, /Visând la alt mesaj înaripat!’’(Ciobănașul)
Fiecare poezie  ce poartă  semnătura autoarei  este în fapt o oglindă sinceră a trăirilor, iar cititorii sunt invitați să descifreze lumi interioare ce răsună cu autenticitate și emoție. Volumul de poezii este o magnifică sală a oglinzilor în care cititorii pot contempla culorile vibrante ale emoțiilor și pot simți pulsul vieții în fiecare strofă. Fiecare vers devine un ecou al trăirilor, iar fiecare poezie devine o fereastră către lumea interioară a autoarei. Cu sufletul la vedere, Alexandrina Iurcu Bălan își construiește o conexiune profundă cu cei care se  vor aventura să exploreze paginile sale.
Stilul poetic al  autoarei nu este doar un instrument de exprimare, ci și o modalitate de a crea o punte între lumea ei și cea a cititorilor. Metaforele se întrepătrund într-un dans subtil, iar cuvintele devin elemente vii ale unei fresce literare care captează esența trăirilor umane. În acest cadru, cititorii nu sunt doar martori la călătoria autoarei, ci devin înșiși călători în peisajul său emoțional.
Legătura  intimă și puternică pe care o are poeta  cu divinitatea o observăm în multe dintre creațiile autoarei, știind că nimic nu se poate face fără voia Lui și  demonstrând smerenie și credință.
‘’Of, băiete, Vasilică!/ Într-o lume cu-atât rău,/ Să nu uiți nici pe o clipă:/Te iubește Dumnezeu!/ Iar pământul ne mai ține/ Pe noi, făcători de rău,/ Că mai sunt îngeri ca tine,/Prea iubiți de Dumnezeu!’’ (Vasilică)
Desigur cele mai emoționante dintre toate creațiile sale sunt cele care se referă la copilărie, părinți și  locurile natale pe care nu le-a uitat și le poartă neștirbite în suflet chiar dacă se află la mii de kilometri depărtare.
‘’Făcând o plecăciune la icoane,/ Cu gândul lor atât de pocăit,/ Pe loc devin un fel de îngeri-mame/ Ce au puteri de netăgăduit!/ Și când ale lor lacrimi prea curate/ Cad cristalin pe locu-ngenuncheat,/ Toți îngerii din cer se roagă-n șoapte, /Cu mamele ce plâng neîncetat.’’(Rugăciunea mamei)
‘’ - Sanie, copilărie, /Dulce joc și vesel cânt,/ Te cuprind cu nostalgie! Promit să revin, visând!’’ (Săniuța)
‘’Mama însă-ngândurată,/ Printre fulgi și “leru-i ler”,/ Se va rezema de poartă/ Și “te va privi” spre cer./ Alt Crăciun iar o găsește / Singură de sărbători… / Încă-o iarnă o albește/ Cu a dorului ninsori! Eu, de-aici, din depărtare,/ Cu inima vă cuprind! /Vă trimit dorul ce doare, / Într-un prea târziu colind! ‘’               (Vin colindătorii)
Dorul este puternic și arde flambând trăirile în sufletul autoarei, iar aceasta cu măiestria unui arhitect al sufletului, îl transformă în versuri de mare intensitate și simțire ce reușesc să transmită emoția și sensibilitatea pe care le dau legătura indestructibilă cu rădăcinile și glia strămoșească.
‘’Mă dor rădăcinile din obârșie/ Târâte prin ani după mine-n neștire./ Al vieții copac l-am lăsat trist în glie,/Cu ramuri plecate, visând la-nverzire./ Mă dor ochii cerului de primăvară,/ Cu iris albastru, din dorul ființei,/ Cu nori-ghiocei din țărâna ușoară,/ Din brazda lucioasă…din negrul catrinței.’’ ( Mă dor rădăcinile)
În sufletul autoarei își găsește loc iubirea profundă pentru cuvânt, pentru cer și pământ, pentru  viață, pentru  animale și plante, pentru anotimpuri și pentru natură, pentru soț, părinți, copii  și pentru oameni în general.
’’ Iubesc oamenii, cu toate! /Iar din ei și eu fac parte!/ Nimeni nu-i nici drac nici sfânt,/ Cât trăim pe-acest pământ. / Iubesc pacea și iubirea,/ Ele aduc fericirea!/ Pentru toate mulțumesc!/ Și continui să iubesc!’’ (Iubesc)
Un aspect notabil constă în sensibilitatea și profunzimea slovei cu care poeta atinge tematici diverse: de la iubire la nostalgie, de la contemplarea naturii la introspecție, de la dorul de limbă și plai până la resemnare. Poemele sale sunt pentru cititor, ancore sufletești ce  decodifică subtilitățile fiecărui subiect.
Cartea Alexandrinei Iurcu Bălan  se dovedește a fi o călătorie literară incitantă și plină de descoperiri. De la prima pagină până la ultima, cititorul este invitat într-o dimensiune fantastică și magică a creației vii, plină de emoție și trăire  în care cuvintele sunt adevărate portaluri către diverse experiențe și emoții. DORUL DINTRE ARIPI nu este doar o colecție de poezii, ci un debut poetic care promite să rămână întipărit în inimile cititorilor, deschizând drumuri noi și provocând reflexii profunde.
Acest debut poziționează autoarea într-un loc privilegiat în peisajul literar românesc, Alexandrina Iurcu Bălan demonstrând  nu doar har și măiestrie poetică dar și o maturitate artistică care indică un talent împământenit și promițător, descoperind glasul unei voci literare puternice care va mai avea multe de spus!
Sincere felicitări autoarei și la  cât mai multe realizări  pe tărâmul literar !