Mihaela CD, născută undeva în România, țară în care se poate întâmpla orice şi oricând, a emigrat în Canada, împreună cu familia, cu mulți ani în urmă, stabilindu-se la Montreal.
          Numele Mihaelei CD a devenit deja un nume de legendă, prin activitatea sa neobosită în domeniul artei, al creației artistice şi al culturii în general, dar şi-n cel al ziaristicii şi al militantismului, fiind, deopotrivă, atât scriitor, poet, redactor, cronicar și textier, cât şi promotor cultural, scenarist şi regizor şi, nu în ultimă instanță, artist în domeniul picturi tradiționale şi digitale.
          Impresionantă este, în primul rând, activitatea creatoare a Mihaelei CD prin diversitatea tematică a creațiilor sale, diversitate exprimată-n cele 26 cărți de autor, cărți de poezie, de proză, de eseuri, interviu, articole, însemnări, cronici literare şi așa mai departe, dar şi prin cele peste 70 cărți formate din antologii şi volume colective, la care se adaugă încă 17 cărți cu interviuri, dicționare şi comentarii literare, activând şi fiind publicată în peste 60 de reviste, publicații şi platforme literare, nelipsând nici participarea dânsei la emisiuni şi interviuri radio-tv-ziare (33 interviuri), obținând peste 91 distincții (diplome, trofee, medalii şi premii literare), o activitate şi o operă fabuloasă, operă despre care au scris peste 45 scriitorii şi jurnalişti, printre care, am avut onoarea să mă număr şi eu (vezi Valentin Lupea - O TRILOGIE ANTOLOGICĂ DE EXCEPȚIE, cronică pe care am scris-o celor trei volume ale antologiei ÎMPREUNĂ, Editura GLOBART UNIVERSUM, Montreal-Canada, 2023, cronică prinsă şi-n cartea mea de critică literară, NELINIŞTEA METAFIZICĂ, Editura eCREATOR din Baia Mare, 2024, Colecția CRITICĂ).

          Mihaela CD a scris, de asemenea, critică literară, cronici, recenzii și semnale editoriale la peste 29 cărți şi autori, având în pregătire, în momentul de față, o nouă carte de poezie (SUFLET DE FEMEIE), un nou roman în limba română (MAMĂ DE REZERVĂ), precum şi un roman în limba engleză (SPARE MOTHER).
          Cartea de față, VIAȚA VIOLETĂ, Editura GLOBART UNIVERSUM, 2025, este o carte a iubirii, o iubire trăită şi simţită în toată candoarea și complexitatea ei şi pe toate fațetele ei, o iubire plină de noblețe violet, o iubire ale cărei sonuri melodice sunt prinse în purpura sufletului, undeva, dincolo de aparențe, simțindu-se în ele parfumul fin de lavandă, o iubire răspândită-n azurul zărilor pline de speranțe, având la bază puterea dragostei şi a credinței, vărsându-se-ntr-un adevărat regal de creativitate artistică, o dragoste exotică izvorâtă din privilegii liliachii şi îmbrăcată-n acea eleganță mov, specifică  apusului vieții, stârnind emoții magice în raiul inimii, dar şi tornade puternice la nivelul sufletului, capturând priviri violete și pregătind zboruri poetice spre înălțimile de azur, dar şi spre adâncurile atave ale vieții.
          În fraza de mai sus, mi-am permis să parafrazez puțin conținutul emblematic al celor 17 capitole ale cărții, capitole structurate pe câte 9, respectiv 7 poeme, totalizând un număr final de 143 poeme prinse-ntre coperțile acestei minunate cărți de dragoste, care carte, la urma urmei, nu este altceva decât "...o invitație la regăsirea de sine, la acea stare de bine şi frumos a sufletului după care tânjim cu toții"(Johnny Ciatloş Deak - CUVÂNTUL EDITORULUI), o imitație care readuce în prim plan arta poetică în vers clasic, o artă sonoră ritmată şi rimată, o artă plăsmuită-ntr-un fior liric al unei voci poetice pure şi cristaline, într-un demers liric bine conturat și inconfundabil, o carte în care cele 143 poeme exprimă din plin stări, trăiri şi emoții existențiale, izvorâte din interiorul acestui complex emoțional numit iubire şi dragoste, dragoste şi iubire, un sentiment atât de nobil, prin beatitudinea lui, dar și prin urmările lui, bucurii, fericiri, dureri și necazuri, sentiment omniprezent în timp şi-n spațiu, peste tot acolo unde emoția capătă contururi muzicale, iar gândurile devin "dansuri diafane de lumină".
          Lirismul doamnei Mihaela CD este un lirism fin care provine parcă din ecoul acelor arii divine care-l înalță pe cititor în acel spațiu mirific al celestului, în acele sfere înalte ale frumosului artistic, acolo unde poezia se-ntâlneşte cu arta pură, în acel atât de mult dorit şi sperat Ev pur, devenind o poezie vie, care niciodată nu se consumă la prima lectură, revelându-se și oferindu-se odată cu fiecare revenire.
          Am constatat, cu o oarecare surprindere, sau, oare, fără surprindere, faptul că-n lirismul doamnei Mihaela CD întâlnim reminiscențe, prelungiri ale principalelor doctrine estetice din antichitatea greacă, doctrine promulgate de şcoala pitagoreică, mai precis acea idee de "muzică a sferelor", cu toate armoniile semnificației ei omeneşti, constituind un model inițiatic al primelor reflecții estetice în cultura europeană și nu numai. Cei doi îndrăgostiți, pentru că-n dragoste este nevoie de doi, un El și-o Ea, sunt percepuţi de eul poetic la modului geometric, în acea geometrie a iubirii în care "Noi suntem două jumătăți de sferă / Ne-am tot căutat în largul Univers / Azi respirăm aceeaşi atmosferă / Ți-s poezie iar tu-mi eşti unic vers //Atunci când gândul meu la tine-ajunge / Cuvântu-mi cel început tu îl termini / Și-aceeași judecată ne străpunge / Și-aceeași salbă nobilă de lumini // Ne-nfiorăm l-aceleaşi sentimente / Și ne-nțelegem doar din simple priviri / Grăim și-urmăm aceleaşi fundamente / Ne-ngemănăm în vesele potriviri // Și-atunci când respirăm respiră unul / Iar celălalt trăieşte prin vărsare / Și-n vesele culori precum păunul / Ne colorăm a noastră revărsare" (A NOASTRĂ REVĂRSARE).
          Prin verdele crud al ierbii din câmpii, printre aleile de brazi, cei doi îndrăgostiți sunt promotorii unei "frumoase melodii" pe care au fredonat-o la-nceput şi o mai fredonează încă "Și-n ziua de azi" și care "Răsună blând pe arpegii împerecheate / Dând glas dragostei ce strigă-n noi / Ne bucurăm de armonii pe săturate / Vibrăm valsând acelaşi dans în doi // Ne umplem cerul nostru de iubire / Dăruim și celorlalți din jur cu drag / Căci prețuim intens a vieții șoptire / S-aducem zâmbete pe al său prag"(MELODIA IUBIRII).
          Eul poetic, în exaltarea sa provocată de această muzică celestă a înaltelor sfere ale iubirii, într-un exces de fericire beatică se adresează lumii întregi, îndemnându-i pe toți semenii la iubire, la visare și la cântare prin dragoste și-n dragoste: "Haideți să cântăm această melodie / Să dăruim iubire şi dragoste în jur / Să ne fie fiece zi motiv de fericire / Că nu ştim cât om mai fi prin prejur"(MELODIA IUBIRII).
          Drept un element comun al poemelor cărții întâlnim adesea cuvântul-cheie "violet/ă". Din punct de vedere filosofico-psihologic, violetul, această culoare regală, încă din antichitate, era socotită o culoare liniştitoare și hipnotizatoare în acelaşi timp, care permite accesul la niveluri înalte ale conștiinței umane, o culoare pe care  autoarea o folosește obsedant în această carte, suprapunând-o cu viața, cu poezia vieții, cu dragostea, culoare care exprimă nuanțe varii ale realității, ale coroanei, ale spiritualității, intuiției, puterii şi luxului, ale liniştei, magiei și-ale extravaganței, dar şi ale aroganței, neîncrederii şi ale ultraextravaganței, sentimente des întâlnite în viață și-n poezia dragostei și-a iubirii: "De-aş mai putea trăi trecutul / Ce l-am jucat ca la ruletă / Aș prețui deplin tributul / Și-aş picta viața violetă!"(VIAȚA VIOLETĂ).
          Cartea în speță, VIAȚA VIOLETĂ, cartea doamnei Mihaela CD,  scrisă în limba română, este o carte de versuri scrise într-un stil curgător și limpede, un stil cu întoarcere spre stilul clasic, dar şi spre un modernism temperat cu uşoare nuanțe neoclasice, un stil care se potrivește de minune cu demersul liric al poetei, un stil care pare a fi deja stabilizat la nivelul substanței poetice a cărții, nemaiîntâlnind alte căutări, un stil în care Mihaela CD versifică cu ușurință, fără concepte prestabilite, reușind să exprime la modul alert, printr-un text accesibil și plăcut la lecturat, toate pornirile şi trăirile eului liric, adânc zbuciumate si-atât de variate.
          Poemele doamnei Mihaela CD își au complexitatea lor plină de maturitate creativă şi de încărcătură filosofică în acelaşi timp, fiind rezultatul unui condei care tuşează cu precizie, în versuri bine conturate, frământările, incertitudinile, întrebările și doleanțele unui suflet problematizat, exprimate liric la persoana întâi, complexitate care tinde spre stabilitate, care stabilitate devine cerință intimă şi profundă ce trebuie să apară la un moment dat în sufletul omului creator, stabilitate care nu poate fi obținută în chip mulțumitor, decât prin considerarea lucrurilor deja înfăptuite.
          Apare prezent, la nivelul cărții,  acel element de continuitate a unei viziunii globale asupra substanței artistice a cărții, element pe care-l generează construcţia artistică a întregului, iubirea fiind privită ca un întreg, dând astfel nota de originalitate a unui sistem estetic bine construit.
          Cartea doamnei Mihaela CD mă pune în situația de a scrie o cronică literară care nu este doar un simplu "text de însoțire", cum afirma deunăzi cineva vizavi de critica literară actuală, ci un text din care răzbat nişte referințe critice de valoare la adresa cărții puse în discuție.
          Astfel, putem concluziona faptul că ritmul de dezvoltare al fenomenului literar, spre deosebire de fenomenul social, este altul. Aici, în artă, el este mult mai lent, dar există. Putem considera un asemenea progres chiar şi aici, în această carte în care autoarea se reîntoarce la versificarea în "dulcele stil clasic", la melodia versului cu ritm şi rimă, cu strofe catren, nu ca un semn de regres, ci ca un semn al unui progres prin revenire şi reluare la modul spiralat al fenomenului artistic.
          Apoi, este cunoscut faptul că ființa umană îşi schimbă foarte încet deprinderile, comportările, pasiunile și natura conflictelor interioare. Dezvoltarea materială a lumii moderne a putut facilita înnoirea mijloacelor de expresie precum şi sporirea posibilităților de ilustrare a condiției umane, însă esența umană a rămas în adânc aceeași. Voit sau nevoit, Mihaela CD ilustrează în cartea sa tocmai lucrul acesta.
          Fără a fi deloc neliniştitor, acest adevăr impune doar un mod lucid de a discuta evoluția artei, relația dintre scris şi timp, inclusiv conceptul de actualitate ca reflex al progresului și-al inovației.
          Da! Atâta timp cât arta literară, sau oricare ar fi ea, există,  critica literară există şi ea. Este de datoria ei şi o face, observând clar faptul că rolul de actualitate al artei este acela de a scoate din efemer acele elemente de durată, fixându-le în forme care prin destinația lor asigură durata în timp şi-n spațiu.
          În cazul de față, Mihaela CD, prin acest volum de versuri, își justifică din plin acordul cu prezentul, prin acel ceva care o va face să ştie a descoperi în actualitate ceea ce poate să treacă dincolo de clipă, în eternitate.