Grădina cu miros de frezii...

A intrat în sat, pe seară,
Primăvara cu miroase,
Flori în pumni, cunună-n plete
Și-o rochiță de mătase...

Ochii cerului albastru,
Față, strop de lună nouă,
Zâmbet mic în colțul gurii,
Iar pe poale, rând de rouă...

A făcut popas în curtea
Casei albe cu pridvor,
Pe băncuță-a pus bocceaua
Doldora de flori cu dor...

Până înspre dimineață
Le-a cusut pe crengi de măr,
Și zorindu-se, mândruța,
A luat iarba în răspăr

Și-a-ncurcat-o printre frezii,
Cu dulceață în petale,
Să le guste, amiroase,
Mâine, razele de soare...

Și, în feeria nopții,
Cu sclipiri de stele albe,
S-a grăbit să-nfloare, iată,
Azi magnoliile-n salbe...

Ostenită, s-a întins
În pridvor, pe o velință,
Cruce și-a făcut încet,
Cu iubire, cu credință...


 Schimbătoare...

Zarea pune nori pe frunte,
Dintr-odată, fără veste
Se încruntă, supărată,
Tună, fulgeră, plesnește...

Cheamă vântul s-o ajute
Hohotind prin crengi plecate,
Ploi prăvale cu duiumul,
Peste drumuri, peste sate...

Se stropșește, se răscoală,
Ca o babă-n Mărțișor,
Pe sub ochi sanchii privește
Haina-și scutură de zor...

Dar, cum este schimbătoare,
Se oprește și respiră,
Trece iute-n altă stare,
Raze prinde și desfiră...

Îmi amestecă culori
Cu a soarelui lumină,
Și-mpletește-un curcubeu
Cu alura ei divină...

Și-l trimite, colo-n iarbă,
Să aprindă flori de vară
Și să lege cer de lume
Cu o minunată sfoară...


 Mă regăsesc...

Mi-e drag că vine primăvara,
Cu chip de reavăne ogoare,
Butoni pe crengile de măr
Și dezlegare la izvoare,

În flori cu fluturi și albine,
Cu rândunici la cuib de lut,
Cârpind cu paie casa mică,
În zbor de tainic început...

Mi-e drag că vine primăvara,
Dar eu mă regăsesc în toamne,
În zile blânde, ruginii,
Când frunza cade și adoarme...

Mă regăsesc în glas de ploaie,
Sorbind din ceai cu gust de tei,
Trecând domol prin anotimpuri,
Cu flori de măr prin anii mei...


 Apa vremii...

Valuri calde-mbracă plaja
Falduri aurii vibrează,
Înconjoară și alintă,
Clipa ce rămâne trează...

Aripi albe taie cerul,
Stânca decupează marea,
Dincolo de fruntea stâncii,
O lumină coase zarea...

În străfunduri, neclintit,
Șade timpul scurs din palme
Pe nisipul coliliu,
Ba se scoală, ba adoarme...

Noi intrăm în apa vremii
Cu încredere deplină,
Briza mării ne cuprinde,
De ne bate, de ne-alină...


 Albastra ta poveste...

Un drum pe sub mlădițe noi,
A scris albastra ta poveste,
Fundal, cadența blândei ploi,
Ce te-a cuprins, fără de veste...

Dintr-o mansardă-o melodie
Atunci cântată de-o vioară,
În foșnet stins de museline,
Sub ploaia caldă, ce-nfioară...

Urcai, spirală, albe trepte,
Pe lângă zvelte lămpi albastre,
Un geam închis sporea misterul
Din lumea notelor măiastre...

Filtra umbrela mii de visuri,
Acoperind parfum de roze,
Lăstuni, perechi, zburau în ploaie,
Sub gard, un pâlc de tuberoze

Ce scuturau sub briza mării
Din dulcea lor culoare vie
S-o prinzi, zâmbind, cu o agrafă
Târziu, pe plajă-n pălărie...


 Taina lacului...

Liniște la fața apei,
Nicio undă nu suspină,
Oglindește lacul cerul
Și-o părere de lumină...

Împrejur, copaci de strajă
Malurile țin în chingi
Nici să vrei nu poți, încalte,
Taina-adâncă să atingi...

În străfunduri, încâlcite,
Gânduri prinse într-un plaur,
O captură-n ochiul apei,
Născoceală-a unui faur,

Se avântă uneori,
Doar în nopți cu lună nouă,
Să picteze necuprinsul,
Tot în boabele de rouă...


 E primăvară...

În curtea casei văruite
E pace și-un miros de viață,
Narcise galbene, în pâlcuri,
Adună raze dimineață...

Pe după gradul vechi de lemn,
Își sună sălcii mâțișorii,
Sub adieri de vânt cuminte,
S-au risipit spre zare zorii...

Pe culmea-ntinsă se zbicesc
Cămăși, ștergare înălbite,
Se-nalță-n hornuri, potolit,
Un fum subțire de prin plite...

E primăvară prin ogrăzi,
Sosesc la cuiburi rândunici,
Își pun codanele, în prispă,
Cămăși cusute cu arnici

Și hăulit de bucurie,
Se prinde-n crengi de măr rotat,
Prin bătături cu iarbă crudă,
Pe culmile întinse-n sat...


 Ploaie în orașul meu...

Număr pașii printre gânduri,
Bate ploaia în umbrelă,
Vântul plimbă nor de umbre
Și-un fior, pe sub flanelă...

Trec pe strada unde timpul
Stă captiv în felinar,
Case vechi își tac povestea,
Împietrite-ntr-un chenar...

Un tramvai oprește, iarăși,
Într-o stație uitată,
Parcă-aud flașnete-n urmă,
Îngânând ca altădată

Și-mi ridic spre cer privirea
Primăverii-i caut fața,
Un castan înalt culege
Dimprejur, timid, verdeața

Iar eu stau un pic și-mi scutur
Gândurile sub umbrelă,
Stol de păsări trec deasupra-mi,
Ciripind, spre pasarelă,

Și ducând pe aripi ude,
Poate-al vieții alb mister,
Trece lumea pe sub ploaie,
Eu și tremur, eu și sper...