Scriitorul și poetul Eugen Baciu (sub numele adevărat, Isar Eugen) s-a născut la 14.09.1962, în comuna Podul Ursului, județul Prahova.
Prima sa carte publicată este: ”Așa a fost să fie” și a fost tipărită la Editura RBA Media București, în anul 2013. Este o carte autobiografică.
Urmează apoi multe altele, cum ar fi: ”Eterna Moştenire” (versuri, Editura RBA MEDIA, Bucureşti), romanele: ”Emanuel şi Casandra” (2015, Editura RBA MEDIA, Bucureşti) , ”Împotriva Destinului” (2016, Editura Genius), ”Misterioasa viață a domnului Marlow” (2017, Editura Favorit, ”Fiul Luanei” (2020, Editura Favorit) și ”Povestea unei Dorinţe” (2023, editura ECREATOR Baia Mare). Între timp, colaborează la antologiile literare: ”Nemuritorii cuvintelor” și ”Iubirea dincolo de vis”, tipărite sub egida Revistei Internaționale  de Cultură: ”Popasuri Culturale Româneşti”.
În 2016, la îndemnul conducerii Bibliotecii Cronopedia (Club de scriere literar¬ artistic), acesta participă cu un grupaj de poezii, la o nouă antologie din ciclul: ”Metamorfozele  naturii – simfonii albastre”, intitulată Poezie și suflet. În 2024 se alătură cu un grupaj de poezii, la colecția antologică sub egida editurii: ECreator, din ciclul: ˮVara din Suflet” și ”Defilarea Cuvintelorˮ.

Titlul acestei proze scurte ”Chemare din astral” ne duce cu gândul la o explorare într-un univers necunoscut pentru cei neinițiați în explicarea unor fenomene care pot fi considerate paranormale, ezoterice sau existențiale, menite să deschidă cititorului curiozitatea de a experimenta alături de autor,  lumi paralele trasate de culoarul timpului, sau al misterului care se află dincolo de cuvinte și întâmplările expuse.
Dacă ne raportăm la etimologia cuvântului ”astral”, vom defini semnificații pornind din limba franceză(astral) și latină(astralis), iar ambele semnifică tot ce ține de aștri. Ca și sinonime, apar astfel noțiunile de: sideral, solar, stelar.
Cartea în sine reprezintă de fapt, o incursiune pliată pe prezent, trecut și viitor, întrezărindu-se o lume paralelă, bazată pe înțelepciunea unor oameni care au fost meniți să păstreze intactă continuitatea în universul astral prin prezența unui număr de unsprezece înțelepți care s-au perindat încă de pe vremea lui Zamolxe, zeul dacilor.
Ca o notă puternică ce determină forța Divinității este amintită încă de la începutul cărții, legenda pământurilor strămoșești cotropite de hoardele nomade, legendă în care este explicată sacralitatea unui munte în care locuiau înțelepții ce aveau să îi ascundă pe dacii invadați de cotropitori.
Muntele sfânt devine astfel ocrotitorul sufletelor aflate la nevoie și astfel, Dumnezeu rămâne pentru omenire mijlocitorul dintre cer și pământ, paznicul și întemeietorul acelui loc sacru în care nimeni nu poate fi prezent fără acordul și îndrumarea LUI.
Narațiunea în sine este un lung șir de întâmplări cu urcușuri și coborâșuri, pe care eroul principal, Luca, le traversează în viața sa.
După moartea femeii iubite, el intră într-un con de umbră și uitare în ce privește viața personală.
Deși tânăr încă, de doar 39 de ani, Luca se credea deja un om bătrân, fără aspirații, fără speranță, o relicvă a unui trecut care-l încorsetase și care-l determinase să uite să spere.
Toate visurile sale se spulberaseră în momentul în care iubita lui Maria murise, fără să încerce să mai lupte pentru ea, după moartea fiicei ei și a nepotului său, dispăruți în urma unui accident de mașină.
Rămas singur și neîngrijit, lipsit de iubire și izolat de comunitate cu voia lui, Luca își petrece timpul în mizerie și sărăcie până în clipa în care îi apare în vis o fată frumoasă, venită parcă dintr-o altă lume.
Visele în care Luca îi deslușește chipul și îl determină să se îndrăgostească de o himeră, îi bântuie zilele și nopțile, astfel încât la un moment dat, este hotărât să-și asculte trăirile interioare și să plece în căutarea acesteia.
Astfel, prezentul se învăluie cu viitorul, iar tot ce i se pare imposibil, devine posibil.
Fantezia scriitorului trece dincolo de cuvinte, Eugen Baciu zugrăvind ca un adevărat inițiat din punct de vedere astral, o lume imaginară în care două suflete se vor regăsi în vis sfidând legile firii, în muntele sacru păzit de ultimul înțelept, pe nume Gabriel.
Pașii până la cea din urmă întâlnire vor fi plini de obstacole, iar drumul personajelor portretizate va fi unul plin de peripeții și întâmplări din care magia, starea de bine, ori fantasticul, nu vor lipsi.
Astfel, reuniunea din vis dintre Luca și Serena va aduce în atenția lectorului acestei cărți cele trei semințe de culoare aurie dăruite de fată, din care se va naște ”floarea florilor”, o floare care-i va reda lui Luca, tinerețea pierdută și strălucirea feței de odinioară. Luca nu va uita spusele ”florii magice”, iar proorocirea vorbelor sale se va adeveri doar când el va înțelege că visul cu privire la Serena va deveni o realitate.
”Perlele albastre înseamnă apă, iar cele roșii sângele. Doar împreună ele își pot face efectul! Ia-le trei nopți la rând și după aceia o să vezi efectul; Ai credință, numai așa o să simți magia lor! Uite mai ia încă o perlă albastră. Când vei mai avea nevoie de mine, să semeni aceasta perlă împreună cu bulbul meu care conține trei semințe. După ce mă voi topi, ia bulbul meu și păstrează-l în siguranță. Înfășoară-l într-o bucată de catifea roșie și ascunde-l undeva la întuneric. Acum este timpul să plec în lumea mea”.
În căutarea destinului fiecărui personaj este implementată apariția înțeleptului Gabriel, ființa prezicătoare care desemnează cu ajutorul puterii divine cine să rămână peste ani ocrotitorul și paznicul muntelui sfânt pentru a păstra intact acel loc. Luca și Serena, următorii înțelepți care vor purta pe umerii lor sarcina de a păstra nealterat acel locaș, vor fi urmăriți de la naștere, până în clipa întâlnirii supreme.
Traiectoria vieții acestora începe prin prezentarea părinților și nașterea acestor copii hărăziți de soartă.
Luca este un copil abandonat de părinți la o vârstă fragedă, dar care poartă asupra sa, la fel ca și Serena, un talisman dăruit de Gabriel mamei sale, condiția fiind ca acesta să-i fie pus la gât la vârsta de trei ani.
Același lucru va fi valabil și pentru Serena, cea care, peste ani, îi va deveni soție în inima muntelui sacru.
Talismanul era făcut dintr-un material de culoare roșie, iar în mijloc avea gravat  în aur, un corb ce ținea în cioc o ramură de măslin.
Părinții celor doi copii au destine care pune la încercare echilibrul emoțional al cititorului din dorința de a arăta că nimic în această viață nu se reușește fără sacrificii. Există momente de armonie în casa acestora, asociate cu momente tragice, în care moartea prin ucidere surprinde lectorul datorită unor evenimente care puteau fi evitate dacă oamenii ar fi precauți.
Simbolul corbului prezent în cele două amulete purtate de Luca și Serena, este unul de o importanță majoră pentru inițiații care-și doresc să exploreze lumea miracolului, a necunoscutului, a metafizicului și a fantasticului.
Corbul este un simbol care are o semantică mitologică profundă, care este determinată de proprietățile și abilitățile acestei păsări, iar interpretările acestora pot fi folosite diferit de fiecare persoană în parte.
În cazul narațiunii descrise de autor, corbul protejează de forțe malefice, el fiind un mediator între viață și moarte. Din punct de vedere religios, părerile sunt însă împărțite.
Cu toate acestea, în linii mari, corbul este considerat un simbol al înțelepciunii și acesta este motivul pentru care autorul strecoară în paginile sale apariția păsării în momentele cheie, de pericol.
Ramura de măslin prezentată în descrierea talismanului simbolizează pacea.
Citind această carte structurată în patru capitole: ”Fata din vis”, ”Serena”, ”Călătoria”, ”Drumul speranței”, realizăm că autorul cărții face încheierea cu un titlu de referință, pentru a sublinia că speranța, este ultimul lucru pe care îl pierdem și de care se agață fiecare om.
Sfârșitul este cel pe care prozatorul Eugen Baciu și-l imaginează ca fiind unul care onorează abordarea indirectă a personajelor sale create din propria imaginație ce creionează tabloul unor lumi paralele.