Născut în 14 septembrie 1962, în comuna Podul Ursului, județul Prahova, Eugen Baciu, alias Isar Eugen, se mută cu familia în localitatea Slănic Prahova, încă de la vârsta de 5 ani, unde va urma cursurile Şcolii Generale de băieţi, după care-şi continuă studiile liceale la Liceul de Petrol TELEAJEN, din Ploieşti.
După satisfacerea stagiului militar, își începe activitatea profesională la mina de sare din Slănic Prahova, după care se transfeă la Exploatarea Minieră Aninoasa, în Valea Jiului, de unde, după disponibilizările maive din 1997, se reîntoarce în oraşul Slănic Prahova.
La începutul anului 2000, pleacă spre București cu dorința de a începe o viață nouă, angajându-se ca administrator al unei propietăți private, unde lucrează până în anul 2019, când pleacă la muncă sezonieră în Grecia.
În București, după câțiva ani de acomodare cu viața socială a capitalei, se naşte-n el dorința scrisului, imbold susținut de un scriitor al momentului, care-i dactilografiază scrierile sale, născându-se astfel, romanul autobiografic AŞA A FOST SĂ FIE, Editura RBA MEDIA, București, 2013, carte cu care-şi face debutul în literatură, urmând apoi volumul de versuri ETERNA MOŞTENIRE, Editura RBA MEDIA, București, 2013, apoi romaele: EMANUEL ŞI CASANDRA, Editura RBA MEDIA, București, 2016; ÎMPOTRIVA DESTINULUI, Editura GENIUS, 2016; MISTERIOASA VIAȚĂ A DOMNULUI MARLOW, Editura FAVORIT, 2017; FIUL LUANEI, Editura FAVORIT, 2020; POVESTEA UNEI DORINȚE, Editura eCREATOR, Baia Mare, 2023, Colecția PROZĂ, carte căreia am avut onoare să-i scriu cronica, și iată acum, CHEMAREA DIN ASTRAL, Editura eCREATOR, Baia Mare, 2025, Colecția PROZĂ, o carte de proză scurtă, un fel de proză fantastică cu nuanțele unei dedublări astrale sub semnul chemării din astral, cu implicații în domeniul proiecției astrale şi al ezoterismului, pătrunzând în lumea paranormalului, lume în care asistăm la interpretarea unei experiențe extracorporale, obținută în stare de veghe, sau prin visare lucidă pe fondul unei meditații profunde.
Cu toate că vocabula "astral" semnifică o însușire care ține de aştri, fiind ceva propriu aştrilor, ceva stelar sau sideral, provenind de la aştri, cartea domnului Eugen Baciu, CHEMAREA DIN ASTRAL, nu are aproape nimic cu aştrii, cu corpurile cereşti, fiind o poveste, o proză scurtă de natură fantastică, o idilă care "începe într-o lume astrală", o întâlnire astrală, un drum către alte lumii, o călătorie făcută conştient sau inconștient, echivocul planând la tot pasul, transpunându-ne în lumea viselor, făcând asfel posibilă această călătorie în astral, a celor două persoane, un el şi-un ea, care se vor întâlni în dimensiunile astralului, ea primind "învățătura acestor abilități de a călători în astral, conștient, unde îl întâlneşte pe el, intenționat, ca o provocare pentru ceea ce avea să urmeze, iar el nu percepea aceste întâlniri ca fiind unele evidente, ci le considera doar nişte vise de noapte" (NOTA AUTORULUI).
Cu toate acestea, în inima lui se naşte dorința de a o întâlni pe fata din vis, de care s-a îndrăgostit la modul instant, o dragoste innocentă.
Evenimentele fabulației cărții se desfăşoară într-o anumită ordine, stabilită de autor, care aduce în prim plan elementul fantasmagoric al fantasticului, elemente ale irealului, considerând că ele fac parte din legendele populare ale înaintaşilor noştri, legende în care se află acel sâmbure de adevăr, care-l face pe autorul cărții să creadă, fiind vorba despre nişte ființe "care trăiesc în habitatul lor, fiindu-le frică de răutatea care s-a instalat în inimile oamenilor. Ele se alătură doar acelora a căror aură le conferă o stare de bine, cu un motiv întemeiat și care sunt predestinați să primească îndrumarea sau ajutorul lor", (NOTA AUTORULUI).
Cartea de față se vrea a fi, la urma urmei, o carte de învățătură din care, printre altele, aflăm faptul că chiar înaintaşii noştri primeau o abundență de înțelepciune, supunându-se cu toată ființa lor Divinităţii, care Divinitate, pe lângă actul creației, servește şi drept sursă de hrană supremă a înțelepciunii.
Și aceste ființe sau entități fac parte deopotrivă tot din creația lui Dumnezeu, sălășluind şi ducându-şi traiul în locuri secrete, sau magice, unde se pot ascunde fără a fi descoperite de ochii curioşi ai lumii.
Elementul fantastic al cărții apare în ipostaze în care nu toată lumea îl va putea percepe şi crede, ci doar oamenii aleşi, cu calități speciale, înzestrați de Divinitate, care pot vedea şi învăța totul, sau nebănuit de multe lucruri de la aceste entități.
Un asemenea om, nici nu va bănui vreodată că el va fi cel ales de providență pentru a fi păstrătorul unui loc deosebit "ascuns de oricine s-ar fi abătut din întâmplare prin preajma acestuia" (NOTA AUTORULUI).
Un asemenea păstrător a fost și Zamolxis din povestirea ce deschide cartea, care reuşeşte să ascundă spre păstrare, în fața hoardelor invadatoare, bogățiile şi aurul cetății, în interiorul munte lui, prin acea intrare care se deschide ca o poartă, doar o frântură de timp, atât cât va fi necesar să pătrundă carele cu avuții, apoi închizându-se la loc, fără nicio urmă, păstrând tainic toată zestrea înaintaşilor, iar atunci când va sosi timpul, aceasta va fi redată urmașilor.
Un asemenea om ales, cu calități speciale, înzestrat de Divinitate, este și Luca, personajul din FATA DIN VIS, care, răpus de singurătate şi de supărare, după moartea Mariei, cea pe care o iubise toată viața lui, are parte de un vis fantastic în care începe călătoria astrală prin acea vale luminoasă în care întâlneşte, în uşa unei cu căsuțe răzlețe "o fecioară subțire, mlădioasă, învelită într-o rochie străvezie, care îi alinta formele. Avea ochii verzi ca pajiştea spălată de rouă, iar părul lung cu cârlionții aurii, răzvrătiți, îi alintau obrajii rumeni" (FATA DIN VIS), și de care se îndrăgosteşte, dragoste ce persistă şi după trezirea din vis, şi care-i dă speranțe personajlui şi un nou sens al vieții lui.
Acțiunea cărții este palpitantă şi captivantă, pe întreg cuprinsul ei, întinzându-se doar pe fabulația unui număr restrâns de proze scurte, (FATA DIN VIS; SERENA; CĂLĂTORIA și DRUMUL SPERANȚEI, dacă nu amintim şi proza de început, care deschide cartea, despre Zamolxis, şi care nu este specificată printr-un titlu), proze în care persistă acel element magic al fabulosului, al astralului, aducându-ne în situația echivocului, elementul tranșant în scrierile fantastice, și implicându-ne în acea combinație între lumea reală şi lumea imaginară a astralului, o lume ascunsă de ochii acelora care nu cred şi nici nu vor să creadă că ar putea exista.
Prin conținutul celor câtorva proze scurte, enumerate mai sus, cartea aduce aşadar, în prim plan existența unor ființe pe care le-am mai întâlnit doar în poveştile copilăriei noastre sau în legendele fantastice, ființe care reuşesc să se inoculeze în viețile unor personaje, făcându-le mai deosebite prin misterul creat în jurul lor, întrecând de multe ori granița realului cu irealul, dându-ne posibilitatea de a intra în comunitate cu natura înconjurătoare, o natură vie şi inteligentă, locuită de creaturi felurite care conlucrează cu ea, creaturi care aparțin acelei lumi fabuloase, alta decât lumea reală, o lume paralelă cu lumea materială, creaturi care simt şi ele nevoia stringentă de a părăsi din când în când lumea fabulosului, intersectându-se cu realul lumii reale.
Am sesizat lucrul acesta și-n cartea anterioară a domnului Eugen Baciu, POVESTEA UNEI DORINȚE, carte de aceeaşi factură.
Ceea ce se petrece în cartea de față nu face decât să adâncească tema prinsă-n cartea amintită mai sus, asistând la nişte scrieri narative caracterizate prin mister, suspans și incertitudine, elemente ale prozei fantastice.
Apar astfel, la modul subtil, elemente misterioase, inexplicabile care perturbează liniştea şi ordinea firească a lumii reale, făcând posibilă intruziunea unei alte realități enigmatice în lumea reală, obişnuită, realitate care stârneşte neliniştea şi spaima personajelor, în dorința lor acută de a înțelege ce se întâmplă, şi de a găsi o justificare a acestor elemente insolite şi care sunt angrenate aici, explicațiile nedovedindu-se niciodată a fi pe deplin satisfăcătoare.
Autorul cărții ne întreține pe tot parcursul ei într-o stare de echivoc şi de incertitudine, care-l plasează pe cititor între cele două planuri, ale realului şi ale irealului, planuri care pătrund misterios şi inesplicabil şi-n planul lumii familiare, încălcând legile obiective ale naturii, printr-o compoziție gradată a narațiunii şi prin firul ei ambiguu, reuşind să țină viu interesul lectorului față de fiorul epic al narațiunii.
Deosebit de interesantă ni se pare şi intenția autorului, pe parcursul narațiunii, prin care încearcă să facă elementul inexplicabil cât mai acceptabil, propunând sau sugerând diverse explicație care se dovedesc a fi, până la urmă, incomplete şi nesatisfăcătoare, pentru că nici nu se poate concepe altcumva.
Eugen Baciu ne propune, aşadar, în cartea dânsului, CHEMAREA DIN ASTRAL, proiectarea prin ficțiune a unei lumi complete care viețuieşte prin sine însăşi, după nişte principii fatale fără o finalitate demonstrativă, trascendând realul într-o ficțiune obiectivă, care împrumută ceva din puterea inefabilului vieții reale, făcând ca lumea imaginară să se integreze în totalitate în lumea reală, emanând acel aer de contrarietate acută între rațiunea intrinsecă a stărilor de fapt şi a absurdului care forțează sau întrerupe evoluția firească a
acestora, plutind pe undeva pe deasupra narațiunii, emanând un pronunțat parfum de vibrație morală, incubându-ne ideea că misterul este o taină, iar omul se dovedeşte a fi neputincios în a dezlega aceste mistere ale vieții, motiv pentru care, mereu le amestecă și le complică.