Institutul Cultural Român de la Tel Aviv, în colaborare cu AMIR, vă invită la un eveniment special dedicat istoriei și culturii comunității evreiești din Timișoara, intitulat "Evreii din Timișoara, istorie și cultură", care va avea loc miercuri, 4 noiembrie 2015, ora 16:30 la sala Rappaport din cadrul complexului Cinematecii din Haifa (Blvd. HaNassi nr.140). Programul evenimentului se va desfășura în limbile română și ebraică, cu traducere simultană.

Programul evenimentului:

Cuvânt de deschidere:

Dita Gara, Consiliul Executiv AMIR

E.S. Andreea Păstârnac, ambasador al României în Israel

Micha Harish, președinte AMIR (Organizația Unitară a Evreilor din România)

"Evreii din Timișoara, istorie și cultură"

Moderator: Dr. Raphael Vago, Universitatea din Tel Aviv

Prima sesiune:

Prof. univ.dr. Victor Neumann, director al Centrului de Studii Avansate în Istorie al Universității din Timișoara și al Muzeului de Artă Timișoara: „Evreii din Banatul Timișoarei în perioada interbelică"

Conf. dr. Smaranda Vultur, Facultatea de Litere, Istorie şi Teologie, Departamentul de Studii Româneşti – Universitatea din Timișoara: „Viaţa evreilor timişoreni povestită de ei înşişi"

Moment muzical pregătit de Ladislau Rooth

A doua sesiune:

Dr. Getta Neumann, redactor al revistei online "BJT Timișoara": „Liceele Evreiești (1919-1948) în perspectivă istorică și memorialistică„ -– prelegere însoțită de suport audio-video

Sursa foto: documentar "Timisoara iudaica. Liceele evreiesti (1919-1948)", regia Getta Neumann

http://www.rgnpress.ro/rgn_14/index.php?option=com_content&view=article&id=19460:qevreii-din-timioara-istorie-i-culturq-la-cinemateca-din-haifa&catid=53:eveniment&Itemid=77