STEA ÎN FLOARE
Știu că-mi pierd vremea
în visare,
că mă îndepărtez ușor de realitatea înconjurătoare,
că nu e bine,
că ar trebui să trăiesc aici și acum
ca și cum mi-ar fi ultima clipă,
la intensitate maximă,
doar că lumea cu obișnuințele ei...
nu mă mai bucură!
Sufletul din mine se zbate
de dor și drag...
Sigur că vor mai trece ani...
O viață de om va mai trece, dar
dacă această clipă mi-ar fi ultima,
aș avea o singură dorință:
să-ți întâlnesc privirea.
Să ne recunoaștem
în taina inimii,
fără cuvinte,
doar raze mângâietoare șoptite
peste pomul cu stele înflorite.
HARUL SCRIITURII
Doar scrie-mă!
Scrie-mă cu nesaț!
Așează-mă în versuri și-n a ta poezie,
Mai scrie-mă odată!
De dragul primei iubiri...
de dragul emoției,
de dragul verii,
de dragul apei din liniștea Tăului,
de dragul iernii, de dragul zăpezii,
de dragul tău!
Mai scrie odată despre noi,
doi îndrăgostiți visători!
Scrie-mă așa cum nu m-ai scris nicicând,
Așa cum dintotdeauna ți-ai dorit
și n-ai făcut-o!
Fă-o!
Acum îți dau voie, așa că scrie-mă
așa cum nu m-ai trăit și ți-ai fi dorit!
Trăiește-mă!
Scrie despre două suflete pereche ce s-au găsit,
despre cum privindu-se s-au recunoscut!
Scrie că iubirea a biruit!
Spune-le tuturor iubitorilor de poezie
că salvarea vine tot din vers,
însă doar din cel de adevărată iubire...
Scrie-mă așa
ca să te pot apoi cânta...
Tu spune tuturor toate,
dar pe mine nu mă spune
doar păstrează-mă
în poezia ta!
Anonima...
MUZA
Tu vorbeşti despre spini
Eu sunt toată o floare
Ia-mă!
N-o să-ţi înţep sufletul,
Am să-i dau aripi!
Ştii ceva?!
Dacă asta nu e iubire, ce e?
Egoism?
Orgoliu?
Ambiţie?
De când te iubesc?
De când mă ştiu!
De fapt, cu prima ta poezie
a început inima mea să-şi simtă bătăile
Versul tău mă trăieşte
Voi fi cât timp mă vei scrie
Am să mă sting
cu ultima ta poezie!
IUBESC
TE CITESC,
TE GÂNDESC,
TE SIMT,
TE TRĂIESC,
TE CÂNT,
TE IUBESC
MĂ SCRI,
MĂ VISEZI,
MĂ CHEMI,
MĂ ÎNDEPĂRTEZI,
MĂ DOREȘTI,
MĂ ALUNGI,
MĂ AȘTEPȚI,
MĂ IUBEȘTI
POETULUI
Poetule,
nu-ți uita menirea!
Nu te opri
din scris, din oftat,
din a-ți trăi iubirea-n poezie!
Iubește, iubește, iubește!
Va veni vremea când
trupul acesta nu va mai fi,
când mâna aceasta ce scrie acum, se va opri…
Atunci cum vom mai iubi ?!
Când ochii-mi ce te privesc cu iubire se vor închide,
Când lacrima nu va mai curge,
Și zâmbetul și visarea se vor stinge
Când ale inimii bătăi se vor opri.
Sufletul meu, cum te va mai iubi?
Poezia ne va aminti!
DAR
E TOTUL ȘI TOATE,
DAR NU EȘTI TU.
E LINIȘTE, PACE,
DAR NU TU.
E SENIN ȘI FRUMOS,
DAR UNDE EȘTI TU?!
E BUCURIA INIMII,
DAR TU, NU!
CE ÎNTÂLNIRE…
Adesea pierd comuniunea cu Persoanele Sfintei Treimi
Pierd harul cel dulce…
Dar și când Domnul mă binecuvintează
cu duhovnicească bucurie
înțeleg sensul,
simt împlinirea,
îmi pricep vocația
Și-ncep a dărui celor din jur, din plin:
pace și senin
nădejde, blândețe, bunătate,
iubire, curaj și bună îndrăzneală, inspirație
Binecuvântări duhovnicești…
ca și cum ar fi de la mine
Dar din darul Lui…
Cad pe gânduri,
cuprinsă de dor,
mă adâncesc în rugăciune și visare…
Mă rog să am parte de o întâlnire cu tine!
De-aș avea credință, Doamne!
Dar credința mea nu e nici măcar
cât un grăunte de muștar,
căci de-ar fi așa, munții s-ar muta și… Ce întâlnire!
ÎMBRĂȚIȘAREA
Nu renunț!
Pășesc pe urmele tale
în contratimp,
atât de aproape…
Nu pot, nu vreau, nu știu cum
Să nu mai simt
Să nu te mai gândesc
Să nu mai fiu!
Trenul mă întorcea spre ,,acasă”
Eu te citeam
Cupidon mi-a ochit inima
cu neatenție
și mi-a înfipt adânc poezia ta,
săgetătorul de cuvinte…
Chiar vrei să spun mai multe?
Nu mai bine m-ai opri
Îmbrățișându-mă ?
DURERE MUTĂ
În întristarea mea profundă
și-n durerea adâncă a sufletului meu
În iad de-aș fi
Nu știu dac-aș striga după ajutor
Numele Mântuitor
mai întâi
sau
aș chema spre mângâierea inimii,
numele tău...
LUMINA TA
Ceva s-a întâmplat atunci
Îţi aminteşti?
Apa lacului era caldă
Înotam ţinându-ne de mână
O emoţie m-a învăluit
ca-ntr-o aripă suavă de înger
O clipă ţi-am văzut strălucirea
în privire
ochii tăi scânteiau a dragoste
buzele se doreau, doar că ...
m-a orbit lumina ta!