ULTIM  AVANPOST

Mi-e-n sânge undeva, pierdut,
Un timp ce are zâmbet să mă coase,  
Ca o tăcere,  tandră,  de mătase,  
Înapoi... în Unul!

Mi-e prin eoni pe undeva,
Uimită certitudinea,
Că am o casă,  casă mea,
Albastră,  pe o altă stea...

Că înfiat Pământului i-am fost
Adesea într-un împrumut anost,  
Ce-și recunoaște,  strict, ca unic rost,
Vânarea de Lumină cu-orice cost!

Lumina! Ultim avanpost!

AMARĂ

Din amurg mi te culeg,
Petală de petală,
Când prin cer încet alerg,
Să-ți găsesc părul amară.

Lin în somn mi te adorm,
Stea-nrădăcinată-n vis,
Viață îmi vei da în zori,
Chiar de nu-mi ești de atins.

Degete răsfir în aer,
Desenând un labirint,
Dar de fiecare dată vaier
Și suspin aud ieșind.

Pentru că,  desen oniric,
Nu îmi cade, moale-n palme,
Buza ta de un vin liric,  
Nici măcar când te adoarme
Glasul meu șoptind a... foame!


LASĂ-MI, IARNĂ...

 Lasă-mi, iarnă, vis în ochi,
Muguri de-nțeles în gând,  
Și-o iertare minunând,
Ziua-nspre amurg curgând.  

Lasă-mi, iarnă,  soare-n piept,
Inima să mi-o îndrept,
Urmând calea către Cer,
Să învăț să nu mai cer!

Lasă-mi,  iarnă,  timp și flori,
Rai să-mi fac aici, nu-n nori!