Țara mea

Țara mea rămâne vie
Câtă vreme inima îmi bate!
Plaiuri dragi, de nostalgie,
Ce prin grație ne-au fost date

România vie va rămâne
Pân’ ce tâmpla îmi pulsează
Sânge sfânt în aste vene
Din conștiința-mi trează

Ticăloșii să își ia gândul
A ne distruge vreodată,
Nici în temniță românul
N-a lăsat a sufletului vatră

Românul are multă putere
Ce mocnește potolit
Strânsă-n anii de durere
Și cu toate astea,
el alege...a fi smerit

De țara noastră nu vă veți atinge
Suntem prea mulți binecuvântați
N-aveți cum a ne învinge
Suntem de Dumnezeu chemați!


Luceafărului meu etern

te ascunzi
iubite vrednic
între timpii nenăscuți
eu îți zâmbesc șăgalnic,
știu
o să te arăți.

nu mai număr
de o vreme
cât mai e
să ne-ntâlnim
că sunt fir de praf pe lume,
tu ești fiu de Heruvim.

nenăscută-s pentru tine
dar suntem
nedespărțiți,
a ne rătăci ne vine
într-un murmur
de iubiți.

ai luat chip în lumea asta
între brațe să mă ții,
m-ai chemat să vin...

în alta... eu nu pot
și...
nu mai vii.

a trecut de-atunci, o vreme,
rătăcit-am prin abis
aș fi vrut să vin cu tine,
să fiu Astrul tău
de vis...

două stele cristaline,
doi eterni îndrăgostiți,
fără tine, fără mine,
și să fim pe veci uniți.

demiurg atotputernic
rogu-te nestăvilit:
ia-mi tu trupul...

cel nemernic
să rămân...
la ce-am iubit!


prezentul singuratic

de viitor îmi aduc aminte,
a fugit cu probabilitatea
și de atunci ᾿nainte
mi-a rămas singurătatea...

trecutul e cu treaba lui
de a ține ordine,
premiază amintirea anului,
se consumă în rutine.

am rămas doar eu aici,
nimeni nu e atent la mine,
mi-am pierdut timpii mei magici
îmi rămâne a mă abține.

însă… fără mine…
trecutul nu va mai fi
iar viitorul nu mai vine:
sunt eu matca timpului?

dar azi m-am hotărât:
pe viitor o să-l recuceresc,
pe trecut am să-l întărât,
timpul să-l reîntregesc!