Miercuri, 28 octombrie 2015, de la ora 18:30, invitata Institutului Cultural Român Budapesta la „Serile de literatură" va fi prozatoarea Doina Ruşti.

Gabriela Matei, directorul ICR Budapesta, va prezenta activitatea literară a Doinei Ruşti şi va semnala traducerea în limba maghiară a volumului „Lizoanca la 11 ani". Doina Ruşti va prezenta geneza acestui roman premiat de Academia Română şi tehnicile narrative utilizate. Evenimentul va avea loc la sediul ICR Budapesta din strada Izsó nr. 5.

Joi, 29 octombrie 2015, ora 18.00, la sediul Uniunii Scriitorilor din Ungaria (1062 Budapesta, str. Bajza nr. 18), va avea loc lansarea traducerii în limba maghiară a volumului „Lizoanca la 11 ani". Sub titlul „Lizoanca tizenegy évesen", traducerea realizată de Enikő Szenkovics, la Editura „Orpheus" a apărut cu sprijinul ICR Bucureşti.

În acest an invitaţii „Serilor de literatură" au fost: Matei Vişniec, Ioana Pârvulescu, Dan Lungu, Lucian Dan Teodorovici, Daniel Bănulescu, Mariana Gorczyca, Andrei Dósa, Dan Cristea şi Farkas Jenő.

În aprilie 2014, scriitorii Norman Manea, Daniel Cristea-Enache, Simona Sora, Radu Aldulescu, Doina Ruşti, Filip Florian şi Matei Florian au participat la o ediţie specială a „Serilor de literatură" la ICR Budapesta. În octombrie 2014, invitatul „Serilor de literatură" a fost scriitorul Cristian Teodorescu, a cărui colecţie de povestiri „Medgidia, oraşul de apoi" a fost tradusă în limba maghiară.

Doina Ruşti este una dintre cele mai apreciate voci feminine ale literaturii contemporane. Tradusă în 10 limbi, invitată la numeroase târguri şi evenimente internaţionale, s-a impus în special prin romanele cu tematică diversă şi construcţie solidă, cele mai multe apărute la Polirom. Dintre romanele sale amintim Fantoma din moară (2008), roman amplu despre comunismul românesc, distins cu Premiul pentru Proză al USR., Zogru (2006), reeditat în colecţia Top 10+, şi Lizoanca la 11 ani (2009), recompensat cu Premiul „Ion Creangă" al Academiei Române. Cel mai recent roman al său este Manuscrisul fanariot (2015). Doina Ruşti trăieşte în Bucureşti, este profesor universitar şi scenarist.

http://www.rgnpress.ro/rgn_14/index.php?option=com_content&view=article&id=19461:doina-ruti-invitata-icr-budapesta-la-cea-de-a-aptea-ediie-a-serilor-de-literatur&catid=53:eveniment&Itemid=77