Volumul de poezii, ”Fabrica sufletului meu” este scris de poeta Maria Muntean și face parte din Colecția de Debut, marca Editurii ECREATOR- Baia Mare.
Însuși titlul acestei cărți este unul metaforic, atrăgând cititorul în lumea minunată a poeziei care își regăsește fundația în sufletul autoarei.
Pornind din acest punct de cotitură, fiecare dintre noi își imaginează capacitatea de producție a formelor finite transformate în versuri, escaladând prin puterea minții cuvintele așternute-n versuri care conturează universul trăirilor sufletești ale poetei Maria Muntean. Sufletul plin de viață primește hiperbolizare metaforică fapt care arată stăpânirea cunoștințelor lingvistice ale poetei, asociate cu imaginația complexă a acesteia.
Volumul surprinde prin originalitate și complexitate, prin profunzimea și sensibilitatea transmisă în fiecare poem, prin ritmul alert la care ne conduce însăși poeta, odată cu prezentarea fiecărei poezii. Autoarea descoperă, prin magia versurilor sale, toate aceste mici puncte de unire și tangență cu noi înșine și trăirile noastre interioare. Eu o simt ca pe o profundă cunoscătoare a  vieții, explicând totul în cele mai mici detalii și folosindu-se de metafore de-a dreptul uimitoare, care îndeamnă cititorul la profunde introspecții.

Nu lipsesc epitetele, comparațiile, descrierile auditive sau vizuale.
Copertă realizată de Florin Dochia este semnificativă din punct de vedere al creației care se află în interiorul cărții.
Păpădia, considerată de cele mai multe ori o simplă buruiană, dar care face minuni din punct de vedere medical în anumite afecțiuni ale organismului, reprezintă primăvara copilăriei noastre, simbolul voinței de a supraviețui și de a se adapta nevoilor, simbolul optimismului, a dorințelor împrăștiate de vânt sau de suflul nostru, simbolul zborului și libertății (”Aș dori să zbor / Ca păpădia”- poemul ”Zbor”), iar toate aceste calități regeneratoare și vindecătoare ale sufletului, le vom regăsi în cuprinsul volumului.
Capacitatea autoarei de a-și reveni după șocul emoțional care-o cuprinde pe patul din spital și optimismul de care dă dovadă pentru a înfrunta vicisitudinile vieții, se etalează în poezia: ”Scrisoare către viață” (Poezie scrisă pe patul de spital).
Viața este personificată într-o ființă ”ciudată, Eternă amoreză, / Zeiță zbuciumată, efemeră, / Muza atâtor poeți”, iar traumele lăsate în corpul bolnav al autoarei o determină să adreseze o invitație de reconciliere cu aceasta, în ciuda sentimentelor negative care au invadat-o din momentul în care suferința a pus stăpânire pe ea. ” Te aștept în pași de dans / Cu trecuții ani măreți” arată disponibilitatea poetei de a dialoga, de a ierta furtuna durerii care s-a abătut asupra sa. ”A venit furtuna / Și-ai dat cu mine de pământ. De-atunci, treci pe lângă mine”.
Un alt element important care mi-a atras atenția la coperta 1 a cărții îl constituie pana de pasăre care de obicei semnifică protecția îngerilor, a protecției Divine, dar și a legăturii puternice cu Dumnezeu, iar prezența acesteia în calea unui om, fiind considerată o experiență spirituală înălțătoare.
Pana de pasăre poate fi și un reper incipient al scrisului, în cazul de față poeta fiind la primul său volum de versuri.
Revenind la poezia autoarei scrisă pe patul de spital(”Scrisoare către viață”) și trecând la lecturarea atentă a poemelor prezentate, am surprins din punct de vedere emoțional, finețea și măiestria care o învăluie pe Maria Muntean în momentele de inspirație.
Aceasta reușește prin cuvinte meșteșugite, să impună imperios verbul: ”a fi”, pentru a declanșa în inima și subconștientul său acel optimism de care avem nevoie cu toții când suntem prinși în capcanele vieții, ori când ne trezim purtați de vâltoarea timpului către o lume pe care dorim s-o ocolim cât mai mult timp.
”E despre / A fi și-a face la fel. / La fel afară, / Idem înăuntru / Legea opusă / Sublim mister, E despre / A tace și-a zice / Despre / A fi sau nu, la fel.”
Frământările metafizice ale poetei apar evidente în poezia: ”Sunt”, iar versurile sale reprezintă gândurile și întrebările cu privire la existențialitate, la care nu găsește răspunsuri mulțumitoare care să-i descătușeze sufletul încărcat de neliniști.
 Poeta concluzionează că: ”Suntem un semn de întrebare, / Între cer și pământ” / ”Sunt eu, acum și-aici / Trăind prezentul infinit. / Din spirit izvorât / SUNT...și-atât”, fără a oferi alte detalii, ipoteze care ne teleportează cu gândul la neputința noastră de a descoperi tainele vieții și ale destinului nostru.
Prin poemul: ”Pământul ca o roză”, Maria Muntean ne atenționează asupra distrugerii planetei, este un strigăt de conștientizare a oamenilor să protejeze pământul dăruind pace și iubire.  Planeta este metamorfozată într-o ființă al cărei glas disperat, nu este auzit de nimeni, iar Maria Muntean adresează un apel înduioșător către oameni și către cititorii acestei cărți, să se reîntoarcă la credință și iubire pentru ca ”frumoasa roză să nu moară”.
Autoarea nu se dezminte în ce privește comunicarea cu Dumnezeu în momentele de nesiguranță care planează asupra lumii, în vremuri de restriște, exemple fiind versurile: ”Și oricât ne-ar fi de greu / Credem într-un Dumnezeu”, regăsite în poezia: ”Cântăm pacea făcând războiul”, iar în clipele sale de neliniște interioară, când este apăsată de gânduri și probleme trupești ori sufletești, ruga este înălțată Fecioarei Maria: ” Cu pașii sângerânzi și aripa-mi frântă / La icoana ta Marie Sfântă / Ale mele lacrimi înflorite-ți las / Și tumultul ce mă frământă.”
În ”Contemplare”, Maria Muntean aduce pe altarul sufletului cititorului ruga către Dumnezeu, prin smerenia sa în fața LUI. ”Când Dumnezeu vorbește, / Tu taci ”, oferindu-le cititorilor o adevărată lecție de încărcare spirituală.
În ”Abstract sau fluturi și frunze”, autoarea descrie în lumină, prezența fluturilor și a frunzelor, conștientizând altfel lucrurile.
Astfel, aceasta știe din start că șederea sa pe această planetă este scurtă și reușește să se desprindă din automatismele și lucrurile mărunte inevitabile, încercând să cuprindă infinitul vieții în inima sa, fără a avea pretenții, ci doar zburând dincolo de El.
Toate expunerile versurilor, sunt pictate pe șevaletul iubirii și al destinului, oferind propria metamorfozare, prin intermediul frunzei galbene care renaște după moartea sa din timpul toamnei, în imediata primăvară, readucând astfel în prim plan scene și cadre din natura înconjurătoare, verdele speranței și al revenirii la viață.
Și pentru că iubirea îmbracă diferite forme, autoarea ne întâmpină pe parcursul cărții, cu iubirea pentru copilul său, o iubire sinceră, plină de adulație și nealterată în timp.
Poemul: ”Copilul meu” este de o sensibilitate care înnobilează inima oricărei mame conștientă de dragostea pentru copiii săi. Copiii, ființe pe care cerul le oferă mamelor(cum descrie autoarea) sunt cei care-și aleg părinții, datorită harului pe care Dumnezeu îi revarsă asupra lor:  Cândva mi-ai spus, / Că m-ai privit de sus / Și m-ai ales pe mine / Să-mi fi răspuns, Copiii vin din cer, / Părinții se întorc la el".  Maria Muntean își pregătește propriul copil pentru viitor, oferindu-i prin scris, sfaturile necesare pentru a avea o viață bună și folositoare și declarându-i totodată dragostea eternă. ”Nu uita!, / ”Să fii just și îndrăzneț / Ca planeta / Ce te guvernează, / Pur ca Steaua / Ce ți-a dat lumina / Fii sufletul curat / Care m-a ales pe mine, / Într-un spațiu limitat /Dar infinit în tine. / Te iubesc, copil minunat!”
Cu toate că iubirea este un element esențial în operele literare, în ”Fabrica sufletului meu”,  dragostea nu este atinsă la cote maxime cum își dorește autoarea, iar acest sentiment este încă înfășurat în ”floarea gheții”, cu speranța reînvierii lui în anotimpul verii, sub forma unei transfuzii: ” Așteaptă-mă, în apusul argintiu / Să- ți fiu... transfuzie, / Vara, ce te-așterne / Sacadat în vene”.
Toate aceste stări sufletești de lipsă a iubirii sunt completate de ”cioburi de suflet”, ascunse în poezia: ”Cioburi”, care prezintă ”o dragoste trunchiată” și ”ciuntită”.
Cioburile fac parte dintr-un întreg, iar reîntregirea acestuia necesită muncă, răbdare, așteptare, dăruire, perseverență, minuțiozitate și dorința personală de a reface originalul. În cazul unei iubiri pierdute, este greu lipirea cioburilor într-o ordine perfecta pentru a realimenta inima și a reface sufletul.
”Credința iubirii sau Iubirea credinței” sunt etalate în existența Soarelui și a Lunii, două simboluri mistice, care completează rând pe rând, sensul Divinității. Sunt izvoarele luminii pe timp de noapte și de zi, centrul existenței noastre.
Aceste elemente cosmice, alături de luceferi și stele, sunt întâlnite în poeziile Mariei Muntean, pentru a sublinia ideea că aparținem ca un întreg, universului coordonat de Dumnezeu, Acel Ziditor de suflete care ne-a creat dintr-un boț de humă, dăruindu-ne suflare.
Meditațiile interioare, o obligă pe autoare să-și recunoască identitatea: ”Înainte să fii tu / Am fost... tu” și percepția îndreptată asupra întrebărilor esențiale apărute în calea vieții de care s-a împiedicat în nenumărate rânduri, primind răspunsurile de la aștrii cerești: Cum arată fericirea
Și unde este? / Cum arată invidia / Și minciuna? a întrebat / Soarele, / Ai descris omul, i-a răspuns / Luna”.
Dorința care zace-n poeta Maria Muntean este însăși dorința de a reuși să scrie nestingherită, fără inhibiții și fără constrângeri, pornirea interioară de a putea zbura pe aripile imaginației către lumea exterioară, pentru a reuși să exploreze absolutul care se află dincolo de tot ce este palpabil.
Pendulul, obiectul care măsoară trecerea inevitabilă a timpului, o reprezintă pe aceasta ca fiind ființa care conștientizează că prin scrisul său, își poate asigura un loc binemeritat spre Nemurire.
Trecutul și viitorul se întrepătrund, dar să nu uităm că “Trecutul”, a fost cândva un “Prezent”, din care poeta și-a însușit lucruri folositoare, căpătând experiență.
În ”Ceasul vremii”, pendulul este axat pe anotimpul toamnei: ”Pendulul vremii bate grav / Tomnatică oră” și reprezintă punctul de plecare al tuturor lucrurilor și întâmplărilor petrecute în viața autoarei și clepsidra anilor care se scurg vertiginos.
Îi urez succes autoarei și o felicit pentru pașii parcurși în arena literară!