Desculț
mă întorc dintr-o țară
în care se umblă numai
desculț
pentru a nu stânjeni
dansul greierilor
dimineața pe răcoare;
doar astfel îți vei
împlini și tu
somnul cu vise în
culori
așa cum numai
pictorii
visează adesea
în anumite nopți
și rar, rar de tot
muritorii…
Înserare
Umbrele cu aripi stufoase,
somnolente,
cuprind depărtările.
La ore neştiute de nimeni
vine înserarea tiptil –
ca o felină desprinsă
cu întunericul
Pe un pisc al singurătăţii lui
şi-au întemeiat moşia
corbii şi caprele negre –
exploratori ai înălţimilor dense.
Muntele geme arareori,
creşte şi descreşte
precum pântecul femeii
la soroc.
Clipele rămân în casa aceea
în care, ba ne-am iubit,
ba am murit.
Doar ochii tăi rămân într-ai mei –
atunci când înserarea dispare
ca o mireasă furată!
La rând vin visele
cu Feţi Frumoşi şi Ilene Cosânzene –
E vreamea basmelor!
Someș
Se înseninează Someşul copilăriei.
Din pântecul lui curg domol
apetisante gânduri înspre tine.
Le ating cu un zâmbet ştrengar şi tandru
asemeni valurilor ce ating malurile.
Inima ta îmi cicatrizează sufletul.
Mai avem puţine clipe pentru vindecare
dar ce-ţi pasă ţie Someş, perpetum mobile,
de timpul pandemic ce sângerează lumea?
Eu rămân o umbră fără rădăcini, fără speranţe,
într-un amurg fără valuri, amurg sângeriu…
Gara, fără linii și felinare
Gării din Mireșu Mare
marea mea moştenire
e doar existenţa nocturnă
pe un peron părăsit
dinainte
e terasamentul zgrunţuros
de-a dreapta şi de-a stânga
cantoanelor ceferiştilor
spre zori-de-ziuă
câmpia nesfârşită
din cele patru zări
mă ocrotesc cu imagini
cu tine
chipuri de nimeni
înţelese
desluşirea tâlcului
va fi la Răsărit.
Mai rău ca orbul
Zi după zi m-am împrietenit
Cu Moartea
Până ne-am făcut frați
De Cruce
Fără să știu
Nici eu și nici ea
Pe unde s-o apuce...
Iris
Îmi strecori parfum discret în orice timp al zilei
Iris galben, iris mov, iris alb învăluit cu roua dimineții.
Te privesc cu atâta dor, far ce noaptea-mi luminează.
Te împletești lasciv în geometrice spirale la amiază,
Ești regina sutelor de flori din grădina mea imperială.
Iris, simbol al iubirii, mantie-ntinsă a singurătății noastre
Te-aș atinge, te-aș cuprinde dar mi-e teamă că vei piere-n mâna mea.
Te privesc cu nesaț, bijuterie a grădinii, gingășie, simetrie, feerie.
Toată lumea aș vrea să te cunoască, să te-ndrăgească, să te ocrotească!
Livada
merele mari şi mici strălucesc în livada de acasă
strugurii copţi îşi aşteaptă demult culegătorii
un cârd de ciori aşteaptă ospăţul din grădină
păzesc ca şi gornicul livada de vis a bunicilor
îmi place desculţ să merg prin iarba rece şi rouă
să caut în livada-mi merele de aur şi crizanteme
la iarnă ne vom hrăni cu mere struguri şi speranţe
să mângâi cu sufletul această toamnă bogată
să vrei să te-mbraci arămiu din zi până-n noapte
în toamna întinsă pe rândurile soldăţeşti de meri
prin aer piele şi ochi te ating iubita mea toamnă
şi vine luna nopţii şi visul, promisa-mplinire
că tu eşti a mea pe veci...
Musafir pe pământ
De la facerea lumii până azi
Timpul își face curaj să nu stea-n loc;
Rugăciunea e medicamentul perfect
(Iar farmaciile nu-și mai au rostul)
Căci altă cale de izbăvire nu-i, spun înțelepții;
Nu există cărări neumblate, doar căi greșite;
Mereu cineva te ispitește mai rău ca pe Adam.
Când Pământul își cere scuze că-i bolnav
Și marea cea mare devine din ce în ce mai mică
Devii musafirul nepoftit al propriei case...