CRED ÎN POVEȘTILE CARE INSUFLĂ BUNĂTATE, EMPATIE, CURAJ:
         
           Liliana Moldovan .: Una dintre cărțile pe care ați publicat-o anul trecut a fost recompensată cu un premiu din partea Ligii Scriitorilor din România. Ce a însemnat pentru dvs. recunoașterea valorii cărții publicate anul trecut?
Nina Breazu (N.B.) : Sunt momente în viață care vin ca o rază de lumină, fără zgomot, fără să ceară nimic, dar care îți ating sufletul cu o emoție atât de puternică, încât te lasă fără cuvinte. Acordarea acestui premiu a fost unul dintre acele momente rare, când simți că fiecare cuvânt așternut pe hârtie, cu iubire și sinceritate, a fost primit cu aceeași căldură cu care a fost scris.

Este o bucurie care strălucește dincolo de mine, ca o flacără ce se răsfrânge asupra celor care au citit poveștile mele, asupra celor care au găsit în ele un colț de suflet, o fereastră spre amintiri dragi. Un premiu nu este doar o recunoaștere, este  o chemare blândă care îți spune: „Continuă. Scrisul tău a ajuns acolo unde trebuia.”
Să știu că o carte născută din iubire, din amintiri și din glasuri dragi a fost primită cu atâta căldură este mai mult decât o bucurie – este o punte între mine și cei care au citit-o, între trecut și viitor, între copilăria de ieri și visurile de mâine. M-a emoționat gândul că undeva, cineva a tresărit citind, că un copil a adormit strângând cartea la piept, că un părinte a zâmbit, regăsindu-se în paginile ei.
Multe dintre poveștile mele, nu sunt doar simple fantezii, ci fragmente de viață. Ele poartă numele bunicilor, ale părinților, ale mătușilor, ale copiilor care și-au dorit să-și vadă numele așternut în paginile acestei cărți de povești. Ba mai mult, unii dintre cei mici și-au desenat propria poveste, creând, astfel, o moștenire a inocenței lor, un colț de vis ce va rămâne peste ani ca o amintire vie.
L.M.: Cu ce provocări v-ați confruntat pe parcursul scrierii volumului de povești pentru copii?
N.B.: Să scrii pentru copii este o artă delicată, un dans pe linia fină dintre vis și adevăr. Copiii au sufletul pur. Ei simt, dincolo de cuvinte, autenticitatea fiecărei fraze. Provocarea mea a fost să păstrez acest adevăr, să împletesc magia cu lecțiile blânde ale vieții, fără să par că doresc să-i învăț ceva anume. Poveștile mele nu dau răspunsuri, ele deschid drumuri. Fiecare copil trebuie să își găsească propriul înțeles, să-și creeze propria lume din ceea ce citește. Și poate că aceasta a fost cea mai frumoasă provocare: să transform poveștile din simple rânduri scrise într-o experiență vie, într-o călătorie în care fiecare copil să se regăsească.
L.M.: Cine v-a susținut în demersurile creatoare și dacă ați mai publicat sau doriți să publicați alte cărți pe aceeași temă?
N.B.: În drumul meu creativ, cel mai mare sprijin l-am găsit în sufletul blând al bunicii mele. Ea nu doar că mi-a fost sprijin, ci și poveste, lumină și alinare. În glasul ei cald se nășteau basme nescrise, iar în ochii ei adânci se oglindea înțelepciunea anilor trăiți cu smerenie și iubire. Copilăria mi-am petrecut-o la sat, unde fiecare seară aducea o nouă poveste, șoptită la colțul sobei, pe marginea patului, cu mâna ei caldă așezată pe fruntea mea.                                                                                                                  
Scrisul pentru copii este, pentru mine, o întoarcere la acele seri, la parfumul pâinii proaspăt scoase din cuptor, la răcoarea unui ștergar cusut cu migală și la îmbrățișarea care alunga orice teamă. De aceea, nu m-am oprit la un singur volum. Am aproape finalizate două cărți de povești, fiecare purtând în paginile ei o fărâmă din bunătatea și blândețea bunicii mele. Sper ca ele să ajungă în sufletele copiilor, așa cum poveștile ei au rămas pentru totdeauna în sufletul meu.                                                       
Și, desigur, nu pot să nu menționez bucuria acestui dialog cu tine, Liliana. Prin întrebările tale, ai deschis o fereastră către sufletul meu, lăsând poveștile mele să-și spună singure drumul. Mă bucur că ele pot fi împărtășite și că, prin ele, visul meu prinde viață.
Cele două cărți vor fi o surpriză, fiecare purtând o temă diferită, dar ambele sunt încărcate de emoție. Îmi doresc ca ele să ofere cititorului nu doar o aventură, ci o trăire, o lumină care să-l însoțească mereu. Pentru că, în fiecare cuvânt pe care îl aștern există un vis, un suflet și o promisiune: aceea că poveștile adevărate nu mor niciodată, ele continuă să lumineze, din generație în generație.
L.M.: Cum a fost primită cartea premiată de micii cititori, de părinții lor, dar și de bibliotecari?
N.B.: Cea mai frumoasă răsplată pentru un scriitor nu este doar să fie citit, ci să fie simțit. Și am simțit că această carte nu a fost doar citită, ci și îmbrățișată de cei mici, de părinți și de bibliotecari.
Bibliotecarii au primit cartea plini de entuziasm. Ei au văzut în ea nu doar o colecție de povești, ci o invitație la visare, o amintire a vremurilor în care copilăria se trăia altfel, mai aproape de natură, de oameni, de rădăcini. Și poate că cea mai frumoasă confirmare a fost reacția copiilor care și-au văzut numele în paginile cărții, care și-au recunoscut desenele printre ilustrații. Ei nu au fost doar cititori, ci parte din această carte. Și poate că peste ani, când vor răsfoi aceste pagini, vor zâmbi amintindu-și că odată, într-o poveste, au fost și ei eroi. Acesta este darul pe care mi l-a oferit această carte – nu doar bucuria de a scrie, ci certitudinea că poveștile mele au devenit parte din sufletele celor care le-au citit. Și dacă măcar un copil adoarme cu o poveste de-a mea în inimă, atunci știu că am scris ceea ce trebuia.
L. M.:  Referindu-ne la literatura pentru pitici, ce subiecte trebuie abordate de către autori, în așa fel încât cărțile respective să ajungă la inimile copiilor, să fie actuale și să aibă succes pe piața editorială?
N.B.: Cred că cel mai important nu este un stil sau un subiect anume, ci puterea de a atinge sufletul copilului, de a-l face să simtă, să viseze și să retrăiască momente emoționante alături de cei dragi. O carte reușită nu trebuie să fie doar o poveste scrisă frumos, ci un loc în care copilul să se regăsească, să-și descopere emoțiile și să învețe, fără să simtă că i se predă o lecție. Eu merg mai mult pe cărțile despre virtuți, pe învățături transmise cu blândețe, care să modeleze sufletul copilului fără a-i îngrădi curiozitatea sau libertatea de a visa. Cred în poveștile care insuflă bunătate, empatie, curaj, respect și iubire față de cei din jur. Nu îmi doresc să le spun cum trebuie să fie, ci să le ofer povești care să-i inspire și să-i apropie de valorile esențiale ale vieții.