Prin construcțiile lirice incluse în acest volum conceput ca un „regal de poezie”, Mircea Dorin Istrate aduce în actualitate câteva teme de meditație care s-au pierdut în negura timpului cum ar fi : dragostea de neam și țară, respectul pentru jertfele înaintașilor, admirația pentru poezia „Eminescului”, dorul după tradițiile strămoșești și râvna pentru elogierea limbii române.
În universul său de gând poetic își face loc o admirabilă insulă de românism, pe care autorul o înconjoară cu multă dragoste și o îngrijește cu inspirată smerenie. Creațiile poetului Mircea Dorin Istrate sunt calde și luminoase, consemnările sale sunt sincere și pline de o dulce îngăduință, glasul poemelor sale este duios ca o doină ancestrală iar speranțele pe care le îmbrățișează sunt curate ca cerul senin. Lectura poemelor reunite în carte vine să ne întărească convingerea că sufletul poetului, este acolo, și va fi mereu acolo, în dulcele miez al limbii române iar inima sa va bate neîncetat pentru trecutul, prezentul și viitorul acestui neam măreț ce aparține binecuvântatului Pământ, care ni l-a dat pe Eminescu așezându-l, întru cinstire, pe falnicul tron al culturii române.

Fascinat de inepuizabila temă a iubirilor universale,  talentatul și prolificul poet, Mircea Dorin Istrate s a  adâncit, chiar și acum la ceasul senectuții, în câteva meditații lirice surprinzător de frumoase și a încercat să aducă un omagiu în versuri primilor fiori ai iubirii. Înzestrat cu o remarcabilă forță creatoare, domnia sa și-a propus să transforme fenomenul îndrăgostirii în artă literară.   
    Așa se face că, amintirile legate de spectacolul  primelor iubiri, au devenit, dintr-o chestiune profund intimă, o problemă universală, de  mare valoare estetică, deoarece scriitorul şi-a transpus sentimentele, frământările, speranţele şi deznădejdile tinereții, în creații literare excepționale. Dacă în anul 1956, cu puțin timp înainte de a împlini 21 de ani, Nicolae Labiș, publica volumul de debut „Primele iubiri”, Mircea Dorin Istrate tipărește poeziile din cartea, surprinzător de delicat intitulată, „Gustat-am mierea dulcilor iubiri”, la vârsta la care experiențele amoroase s-au pierdut deja în negura amintirilor. Acest lucru nu îl împiedică să reînvie senzațiile provocate de primii fiori ai iubirii redescoperind bucuria de a o îmbrăca în metafore și versuri, referindu-se la cel mai râvnit și cântat sentiment uman, cu experiența autorului care a conceput sute de poezii de dragoste, cele mai multe rămase nepublicate.
    Spirit sensibil și atent la detalii, autorul acestui volum de versuri se reîntoarce în trecut, la anii adolescenței și scrie despre tentațiile primelor iubiri folosind imagini senzoriale diafane, de mare puritate sufletească. Pentru a intra în starea de grație a poeziilor de iubire, Mircea Dorin Istrate evocă portretul iubitei universale, care este înzestrată cu trăsături angelice și care abordează o gestică plină de candoare. Încântător este portretul adolescentei cu „buze ca o fragă, veşnic doritoare”, cu „gene tremurate, taină şi fior,”. Poetul îşi asumă „nebunia” de a scrie despre primele experienţe de dragoste ca şi cum acele iubiri ar fi unice, ca şi cum persoana iubită s-ar situa la limita perfecţiunii. De aceea, a simţit nevoia de imortaliza iubirea în versuri înălțătoare :  
„Cuibar ne-om face-n stele, şi Căile Lactee
Le-om umple cu vecia iubirilor perene,
Şi-acol’ vom face Raiul trecutelor iubiri
Ce astăzi lăcrimează, în tainice-amintiri.” („Anii tinereții”)
    Observând că „toate-au fost odată, lacrimă şi dor”, scriitorul năzuiește la raiul tinereții și simte regrete în fața năvalnicei treceri a timpului. El știe că doar prin intermediul gândului poetic mai poate  reînvia efervescența primelor iubiri  iar emoțiile îndrăgostirii mai pot fi  repuse în drepturi doar sub bagheta fermecată ce le așezată-n versuri.   
    Prins în mrejele amintirilor despre iubire, creatorul de poezie, evadează din chingile apăsătoare ale prezentului și se simte pe deplin liber să vorbească despre dragoste ca despre un „leac vindecător” și să scrie, apoi, despre „fierbințeala lacrimii curate”. „Pe lume nu-s cuvinte ce-s vrednice să spună despre dulcele păcat al iubirii” – crede poetul și chiar dacă uneori cuvintele par mute, acestea sunt singurele capabile să redea parfumul primelor iubiri.
Cu tine-n dulci clipite urca-voi în astral,
Să fim aleşii lumii pe coama unui val,
Ce ne-o purta-n neştire în drum spre nemurire
Şi-acolo să rămânem, răsplată la iubire. („Când datu-mi-ai sărutul”)
    De la clasicii literaturii naționale își revendică Mircea Dorin Istrate limbajul poetic pe care îl îmbracă în dulcele strai al graiului popular ardelenesc Într-adevăr, vraja poeziilor lui Mircea Dorin Istrate vine din lumea legendelor populare, a baladelor care cântă duios iubirea, dar mai ales, versurile sale împrumută accente din muzicalitatea fără egal a poemelor eminesciene, din care poetul își extrage seva creatoare și o transformă în „mirabilele”  sale poezii elegant finisate și dăruite cu o expresivitate lirică inegalabilă.
    În concluzie, filtrate prin țesătura limbajului său poetic inconfundabil, creațiile din volumul  „Gustat-am mierea dulcilor iubiri” sunt asemenea unui filigran de lumină. sunet și culoare, atent șlefuit și astfel conceput, încât să invadeze sufletul cititorilor cu cele mai curate și atrăgătoare taine ale iubirilor „de demult”. Sunt poezii pe care Mircea Dorin Istrate le dăruiește din „prea multul” inimii sale sensibile, plină de iubire și înțelegere.
    Din lumina sufletului său, ce vibrează în fața armoniei și frumosului lumii, dl. Istrate - ca un expert în mânuirea strălucită a metaforelor, rimelor și potrivitelor cuvinte  – reușește să rescrie povestea cuplurilor de altă dată, insistând, cu perseverență și entuziasm creator, asupra inefabilelor clipe ale îndrăgostirii ivite în frăgezimea sufletelor adolescentine, acolo unde poetul descoperă multă poezie și iubire.