Cartea „Fabrica sufletului meu” de Maria Muntean, publicată în 2024 la Editura eCreator din Baia Mare, este o colecție lirică plină de profunzime, ce explorează teme universale precum istoria, iubirea, timpul, și natura umană. Volumul impresionează prin stilul imagistic și sensibilitatea poetică, reflectând o călătorie interioară deosebit de personală.
Titlul „Fabrica sufletului meu” evocă ideea unui proces continuu și complex de creație și transformare. Metafora „fabrica” sugerează o activitate intensă, în care sufletul este modelat, reconstruit și rafinat prin experiențele de viață, emoțiile și gândurile autoarei. Acest spațiu simbolic devine un loc unde toate trăirile interioare sunt prelucrate și reconfigurate pentru a da naștere creațiilor poetice.
Acesta reflectă și caracterul personal al volumului, fiind o incursiune intimă în universul interior al poetei. Fiecare poezie poate fi văzută ca un „produs” al acestei fabrici, un fragment al sufletului său expus cititorilor. În același timp, „fabrica” implică un mecanism ordonat și creativ, sugerând că procesul de autodezvăluire și creație nu este haotic, ci unul intenționat și controlat.

Astfel, titlul sintetizează esența cărții: un spațiu al creației sufletești, unde ideile și emoțiile sunt transformate în poezie, într-o manieră autentică. Este o invitație pentru cititor de a descoperi, împreună cu autoarea, complexitatea ființei umane și puterea transformatoare a artei.
Un punct de atracție al cărții este varietatea tematică, fiecare poezie fiind un univers în sine. Spre exemplu, poemele „Istoria” și „Cântăm pacea făcând războiul” oferă meditații asupra greșelilor și contradicțiilor omenirii. În schimb, creațiile precum „Legenda Lunii” și „Pământul ca o roză” evidențiază frumusețea și misterul naturii, îmbinând elemente mitologice și romantice.
Versurile reflectă critica unei omeniri care, deși repetă lecțiile istoriei, continuă să le ignore, trăind fără conștientizarea prezentului și a învățămintelor trecutului: „Istoria ne scoate la tablă, / A mia oară repetenți / Trăim aici, / Dar nu prezenți.” („Istoria”)
Aici se evidențiază ipocrizia omenirii: pacea este celebrată prin gesturi superficiale, cum ar fi parade și artificii, în timp ce adevăratele conflicte și manipularea mentală rămân ignorate: „Dintotdeauna s-a cântat pacea /  Omagiată cu obuze de artificii, / Versuri pe acorduri de chitare / Mascând străzile / Cu parade militare, / Ignorând caracatița minții / În zgomot de fanfare.” („Cântăm pacea făcând războiul”)
Versurile următoare reinterpretează mitologic formarea Lunii, personificând-o ca o artistă divină, care iluminează și înfrumusețează cerul nopții cu prezența sa: „Din contopirea zeului Teluric / Cu zeița Theia, / Povestea spune că s-a născut, întâia, / Luna... prim solista nopții / Susține recitaluri / Sub cupola bolții.” („Legenda Lunii”)
Aceste versuri sugerează fragilitatea frumuseții naturale, simbolizată de roză, distrusă de transformări inevitabile, într-un destin prezis și implacabil: „Mătase gingașă de roză, / Bureți de rouă / Te-au ucis, / Bizară metamorfoză / Profeții ți-au prezis.” („Pământul ca o roză”)
Un alt aspect remarcabil este utilizarea unui limbaj poetic bogat și expresiv, Maria Muntean construind imagini vizuale captivante. Spre exemplu, descrierea Lunii din „Legenda Lunii” este aproape picturală, transformând-o într-o figură feminină elegantă, simbol al frumuseții și al eternității.
Luna este descrisă ca o regină cosmică, cu o prezență impunătoare, al cărei farmec se reflectă subtil pe străzile orașului în tăcerea nopții: „Luna...cu tiara-i regală, / Împodobită-i cu bazalt. / Pe străzile orașului / În plimbările nocturne, / Ai să-i vezi umbra, / Pe asfalt.” („Legenda Lunii”)
Cartea atinge și aspecte intime, cum ar fi relația dintre mamă și copil în „Copilul meu” sau fragilitatea iubirii în „Cioburi”. Aceste teme personale sunt abordate cu o sinceritate dezarmantă, creând o conexiune autentică între autoare și cititor.
Versurile exprimă o conexiune profundă între părinți și copii, văzută ca un legământ sacru, în care copiii sunt daruri divine, iar părinții se întorc la sursa spirituală de unde au venit: „Cândva mi-ai spus, / Că m-ai privit de sus / Şi m-ai ales pe mine / Să-mi fi răspuns, / Copiii vin din cer, / Părinții se întorc la el.” („Copilul meu”)
Este descrisă o iubire incompletă și dureroasă, în care ambele suflete sunt rănite, incapabile să atingă armonia deplină: „O dragoste trunchiată / Trăim noi doi / Cum nu a fost vreodată / Suflete ciobite-n amândoi.” („Cioburi”)
Pe de altă parte, structura volumului și diversitatea temelor pot crea impresia unui flux fragmentat. Totuși, această caracteristică poate fi interpretată ca o oglindire fidelă a complexității sufletului uman, subliniind titlul cărții.
În concluzie, „Fabrica sufletului meu” este un volum de poezie care reușește să atingă multiple registre emoționale și intelectuale. Maria Muntean își dezvăluie sufletul cu o vulnerabilitate și o măiestrie care vor rezona cu orice cititor pasionat de lirică profundă și autentică. Este o carte recomandată celor care caută poezie cu substanță și frumusețe artistică.