A pătrunde în universul copilăriei, este un lucru pe cât de important, pe atât de frumos.
A ști să ajungi la puterea de înțelegere a unui copil este o artă.
Se scriu multe cărți cu subiecte grele, sofisticate, dar în foarte multe cazuri îi uităm pe cei mici.
Viețuirea noastră pe pământ începe cu acel mirific univers „Copilăria”.
Când un autor reușește să se înalțe până la sufletul unui copil, înseamnă că iubește viața cu adevărat.
Ei, copiii sunt minunile lumii, iar când reușim să vedem prin ochii lor, devenim și noi copii.
Atunci când în sufletul nostru trăiește copilul, înseamnă că nu suntem bătrâni.
Autoarea Maria Muntean, în cărticica pentru cei mici intitulată „MOKO”, se strecoară cu abilitate în universul atât de complex al vieții. Stă de vorbă cu cățelușa Thelma, îl urmărește pe Dănuț în căutarea Cățelușei pierdute, o prezintă pe Pisicuța distrată, pe veverița răsfățată, etc.
Își plimbă pașii poetici prin curtea unde se ceartă Rața și Găina, ascultă discuția unei Rățuște cu cățelul.
Autoarea face o incursiune în versuri și prin grădina de legume, le aude poveștile în rime și le prezintă aportul de vitamine în alimentația tuturor.
Fructele și legumele reprezintă „Doctorii din casă”.
Anotimpurile sunt și ele prezentate în poezioare suave, cu descrieri pe înțelesul copiilor de câțiva anișori.
Nici Moș Crăciun sau Săniuța, nu lipsesc din paginile acestei cărți.
Adresându-se primului segment de vârstă al copilăriei, autoarea prin versurile ei, îi ajută pe cei mici să cunoască natura cu tot ce înseamnă ea, îi ajută să învețe lucruri importante pentru ei, pentru puterea lor de înțelegere.
Un cuvânt important de-a lungul întregii vieți este „Mulțumesc”, drăguț prezentat în poezia cu același titlu.
Felicitări autoarei și de asemenea felicit și pe ilustratoarea volumului, Sara Surdilă, și pe realizatorul copertei, poetul Florin Dochia. Un pas important îl face Maria Muntean, adresându-se în versuri, miracolului vieții, copilul și copilăria.
Îi doresc mult succes și muza copilăriei să o poarte pe noi meleaguri ale cuvântului scris.