larFuioare-n vânt

Cu strigăt trist jelește vântul,
Și stropi de ploaie bat în geam.
Când norii grei își varsă plânsul,
Că nu mă ai și nu te am.

Un fluviu fără maluri din povești,
Învolburat inundă lumi apuse.
Când de ocean aproape ești,
Aștepți un val ce malul îl seduse.

Din neant se-aude rechemarea,
O auzim doar noi și totuși pleci.
Ignori iubirea, cerul, marea
Nici pașii nu rămân când treci.



Minune ce mă ții sub pleoape,
Rostește-n șoaptă rugăciunile,
Ca să păstrezi mereu aproape,
Pe cei ce liniștesc furtunile.

În alte lumi de-ar fi să ne-ntâlnim,
Două fuioare pline de lumină,
Mistere dezlegând să hoinărim
Și îmblânzind orice furtună.


Pe clape de pian

Pe clape de pian eu ți-am lăsat
un trandafir catifelat
și dup-atâția eu l-am aflat
aproape neschimbat.
În jurul lui pe clapele ucise
petalele desprinse dintr-ale mele vise
mai fredonau în note intersize
același repertoriu de iubiri promise
Urzitul lor în șoapte se aude
și pași de-ndrăgostiți pe frunze ude,
cu armonii de simfonie ce exclude,
ecoul aplauzelor nude.
Cu primitivă de demult senzualitate
petalele de trandafir catifelate
absorb aromele-n totalitate
cu aceeași grea intensitate.
În fiecare picătură de speranță
a mea apocalipsă-n ignoranță
schimbă târziul în distanță
și visele-n poeme de ultimă instanță.



Fantezie

Cu tine orice amurg e o fantezie.
Pe trupul tău mai scriu o poezie
Și fă ceva de poți ca să-l amâni
Să-ți scriu de dragul tău pe sâni.

Pe chipul tău să scriu poeme
Cu flori de maci și crizanteme
Când se-oglindesc cireșii-n buza ta
Pe trupu-ți ca petalele  de catifea.

Topit în ochii tăi ca prin magie
Să-ți scriu întreaga poezie
Într-un târziu amurg cu cer senin
Printre oftaturi și suspin.

Pe genele ce-ascund scântei
Într-un amurg sub flori de tei
Și cu desmierdul formelor fructate
Scriu versuri ție închinate.

Vrăjit rămân de muză și al ei parfum
De focul tău ce m-a făcut în scrum
Sunt toate astea moftul fantezist
Ce-mi dau motiv să mai exist.


În vis

Te-am îmbrăcat în fulg de nea,
în albul pur al fericirii
și ți-am croit cărări de catifea,
șnur împletit din zodiacul firii.
Și-am să mi te pun  cunună
de lauri roz cu ale iubirii șoapte
la gât mărgăritarele din brumă,
născute în toamna gutuielor coapte...

Dincolo de cuvinte se-nclinară
lanuri de sălcii către asfințit,
și pe cărările pe unde-am fost odinioară,
ți-am presărat buchet de busuioc sfințit.
În gând pot fredona amurgul,
pot să mi te aduc ușor din neant
și împreună către demiurgul,
pornim, unind un cer cu celălalt.


Repetabile minuni

Când vine iarăși primăvara
Minuni în mine se întâmplă.
Se pierde în frumos povara
Și chipul tău îmi bate-n tâmplă.

Privirile adulmecă zefirii
Trecând cu dorul peste fire
Prin curcubeiele iubirii,
Cu chipul tău în amintire.

Reînviu din lut dorințele uitate
Luceferi luminând cuvinte,
Aripi de dor spre zările înalte
Cu chipul tău frumos în minte.

În iureș mugurii-ncolțesc,
Mi-e iarăși sufletul altar,
Pe care toate înfloresc,
Cu chipul tău mărgăritar.

Din nou curg râuri de lumină
Ce sufletu-mi secat inundă
Din tot mirajul din grădină
Răsare acum privirea-ți blândă.

Sub bolte razele neprihănite
Misterios inundă luciul unui tău.
Toate comorile rămân uimite,
Cum mugurii ce se desfac au chipul tău.

Îmi scoate primăvara din genuni,
Cărările de vis către răscruce.
Se-ntâmplă repetabile minuni,
Și-n pieptu-mi chipul tău cel dulce.

În primăveri ce mă uimesc,
Tronează chipul tău femeie.
Căci mai presus decât lumesc,
E chipul tău scânteie.