Era pe la sfârșitul lui Făurar și începutul lui Mărțișor. Apa Mureșului era înghețată bocnă și auzeam că nu peste multă vreme o să se pornească sloiurile dinspre Răstolița.Tata era acasă, gătase de isprăvit prin grajd și curte. Apoi, întră în șură și-și căută lejnicul, adică o plasă pentru pescuit de pe acele vremuri. Mama-l vede și-i spune oarecum necăjită:
-Ai de gând să te duși la pești? Da Murășu-i îndețat….Iar îmi trămură sufletul până vii acasă…
-Lasă că Dumnezo are grijă de mine! îi răspunse tata.
După ce l-a dibuit undeva prin spatele căzilor, s-a-mbrăcat gros, și-a luat cizmele lungi de gumă, cătărigile sau picioroangele cu care știa să umble prin apele-nvolburate ale Mureșului și nu se uda. Urcat sus, pe cătărigele sale, părea atât de înalt și semăna cu-n bărzoi.
Pe spate și-a pus o raniță pe care urma, dacă norocul îi surâdea, s-o umple cu pești. Dar pănă acolo drumul era lung și afară destul de frig de-ți înghețau mâinile. Trebuia să ajungă la o gârlă care era o bifurcație a Mureșului care crease un fel de insuliță în apele învolburate ale Mureșului.Acolo s-a întâlnit cu Ioan Pop de după Grădina din Sus, bărbatul Popoaiei. Amândoi erau curajoși și obișnuiți să-nfrunte vitregiile naturii dar nu bănuiau ceea ce se va-ntâmpla nu peste multă vreme.
Urcați pe cătărigi și ocupați cu mânuitul lejnicului, nici nu au observant că din sus, dinspre munte, s-au pornit sloiurile pe Mureș. Mari, tăioase, înghesuite, își căutau drumul prin albia apei. Tata și Ioan Pop s-au trezit izolați între sloiuri, sau inii cum le mai spune pe la noi. Cum vor ajunge pe mal? Fiorul rece i-a trecut pe șira spinării.
Cu cătărigile în picioare, cu ranițele în spate pline de pește, cu lejnicul pus, oarecum, tot pe spate, și cu o bâtă în mănă cei doi încercau să străbată distanța dintre maluri. Sloiurile de gheață se loveau năpraznic de cătărigele lor, mai-mai să le rupă, să-i destabilizeze. După multă luptă cu ghețurile, Ioan Pop reușește să ajungă la mal, să treacă primul. Și-a făcut cruce, mulțumindu-i lui Dumnezeu pentru că l-a ajutat, apoi s-a-ntors să-i dea ajutor tatălui meu de pe malul celălalt:
- Vezi că vine din dreapta un sloi mare, fă un pas spre stânga…Mai împinje-l șî cu bota. Așă… Amu-i bine! Mai fă câțiva pași spre mal! Vai, vezi că vine unu mare din spatele tău.Vezi, păzește-te, cumva să treacă. Înpinje-l ușor, ușor….Îi bine…Mai fă doi pași spre mal!”
Și tot așa până când și tata a ajuns la mal. Era fericit…
- Mulțam fain, Ioane, că m-ai ajutat să trec Murășu. Tare greu o fost…. Dacă nu ierai dumneata nu știu zoio șe să-ntâmpla cu mine!
- Apoi, mă, băiete, numa că ai avut noroc șî zîle de trait că nu ai avut mult până să te răstorni …!”