Viaţa mea la brutărie este interesantă nu doar pentru oamenii zâmbitori care sunt acolo şi îmi fac viaţa frumoasă, ci şi pentru relaţiile ce se înfiripă între unii clienţi: prietenie sau dragoste. Nu aş fi crezut că voi privi o poveste de dragoste din spatele tejghelei, dar am fost şi mesagerul a doi îndrăgostiţi.

Povestea acestor tineri este una frumoasă, care mi-a arătat că nu întotdeauna poveştile se termină cum am vrea noi. Este o poveste cu învăţătură şi de aceea o voi povesti chiar acum.

Printre acei clienţi fideli sunt tot felul de oameni, dar un lucru ce îl au în comun este că vin zâmbitori şi pleacă mulţumiţi din brutărie.

Am decis acum mult timp să le ofer zâmbete şi celor mai răutăcioase persoane care vin la mine pentru a cumpăra pâine proaspătă şi caldă. Într-una din zile, un locatar nou al oraşului mi-a vizitat brutăria. Acest lucru a fost un motiv de fericire pentru că am câştigat încă un client fidel.

− Bună ziua! l-am salutat eu zâmbitoare.

El s-a uitat la mine şi mi-a zâmbit. Mi-a spus că este nou în oraş şi a auzit că brutăria la care lucrez este cea mai bună din zonă. Venise să o testeze şi rezultatul a fost unul bun căci după ce a cumpărat pâinea caldă, a ieşit zâmbind şi mulţumit.

Vizitându-ne regulat, a venit la un moment dat în acelaşi timp cu altă clientă de-a noastră. Femeia l-a găsit atractiv, căci în timp ce aştepta lângă el, l-a privit şi a fost mulţumită de ce a văzut. Nu am aflat mai multe despre ea decat după ziua aceea. A făcut cunoştiinţă cu bărbatul şi a flirtat cu el subtil. Acesta nu a observat flirtul decât după ce aceasta i-a lăsat o carte de vizită şi i-a spus:

− Sună-mă!

Dacă a sunat-o sau nu, nu am aflat prea curând, dar ştiu că femeia a început să vină în acelaşi timp cu el. Diferenţa a fost că întâlnirile lor nu păreau întâmplătoare şi bărbatul îi întorcea flirtul şi îi zâmbea. Eu eram singura care vedea relaţia dintre ei pentru că le citeam pe chip atracţia unul pentru celălalt şi le vedeam mai bine gesturile. La un moment dat, dându-şi seama că văd totul, femeia mi-a făcut semn să nu spun la nimeni şi aşa am şi făcut. Nu era treaba mea ce se întâmpla între ei doi şi am ignorat. Nu a fost nimic în neregulă ceea ce se petrecea. Cel puţin aşa am crezut eu până când ceva ciudat s-a întâmplat.

Vizitele lor au încetat. Până atunci speram că brutăria să fie locul care îi aduce pe doi oameni să fie împreună. Am vrut să cred că erau sortiţi să fie împreună, dar faptul că vizitele lor au încetat o perioadă m-a făcut puţin tristă. Asta nu m-a oprit din a zâmbi clienţilor. Îi tratam pe toţi la fel şi ştiam că fiecare are o poveste interesantă. Brutăria fiind foarte cunoscută, nu s-a simţit pierderea a doi clienţi fideli. Oamenii vin şi pleacă, de aceea i-am uitat repede pe cei doi îndrăgostiţi crezând că probabil s-au cuplat deja.

Aveam dreptate, dar nu în totalitate. La un moment dat, când am rămas fără pâine, am plecat în spate la brutari pentru a mai lua câteva. Unul din ei, care era de vârsta mea, m-a întrebat:

− Au mai venit cei doi îndrăgostiţi?

− Nu, din păcate. Dar asta e.

Apoi s-a întors la muncă. M-am întors şi eu la tejghea şi am văzut-o pe acea femeie uitându-se speriată la mine. Avea în mână un bileţel ascuns de bani. Am întrebat-o ce doreşte şi i-am dat o pâine caldă şi proaspătă, iar ea mi-a dat banii şi acel bileţel.

− Te rog să îi dai acelui bărbat acest bileţel. Te rog eu mult!

− Dacă dânsul vine la brutăria noastră, o sa primească mesajul dumneavoastră.

− Mulţumesc!

A plecat calmă din brutărie. Am fost curioasă ce se întâmplă şi ce scrie în bilet, dar m-am abţinut. Nu îl mai văzusem pe bărbat de multă vreme în brutărie, dar am păstrat biletul. A fost neaşteptat faptul că el a revenit. M-a întrebat dacă am vreun semn de la acea femeie. I-am arătat mesajul şi după ce l-a citit a oftat. Mi-a cerut un pix, a scris ceva pe hârtie şi mi-a spus să i-o înapoiez femeii.

Din acel moment am devenit mesagerul lor. Îşi lăsau bileţele unul altuia prin mine. Am fost de multe ori tentată să le citesc, dar le-am respectat intimitatea. Colegul meu de muncă a devenit curios şi a şi citit unul dintre ele. Mi-a spus că şi-au dat întâlnire la un motel din apropiere. L-am mustrat pentru că le-a încâlcat intimitatea, dar el nu s-a simţit vinovat. De atunci nu l-am mai lăsat să pună mâna pe vreun bilet.

Într-una din dimineţi am vorbit cu el pe tema aceasta.

− Chiar nu eşti curioasă ce se întâmplă? Viaţa aici este aşa de monotonă. Tu aflii atât de multe lucruri interesante! Vreau şi eu!

− Este intimitatea lor! Nu ne băgăm. Bine?

S-a bosumflat şi s-a întors la muncă. Curiozitatea lui m-a corupt, căci şi eu vroiam să aflu mai multe. Am putut observa cursul relaţiei lor de câte ori veneau. La început erau entuziasmaţi, după aceea au devenit puţin iritaţi de primirea unui nou mesaj. Colegul meu a reuşit să prindă alt bileţel într-un moment de neatenţie pe care l-am avut şi l-a citit. Am vrut să îl mustrez din nou, dar arăta ca un copil care a primit ceea ce şi-a dorit.

− Nu vrei să ştii! mi-a spus.

− Ți-am tot spus să nu mai citeşti mesajele lor.

A râs şi mi-a spus amuzat:

− El îi cere să se despartă de soţ.

− Ce este aşa amuzant? Este trist ce se întâmplă.

− Este ca o telenovelă şi apoi a început cu o voce de prezentator: se iubesc dar nu pot fi împreună. Ce vor face?

I-am luat bileţelul din mână şi l-am privit nervoasă. Era dimineaţă. De aceea, la brutărie nu erau clienţi. M-am gândit la situaţia lor, la actul imoral pe care îl comiteau cei doi. Mi-am spus: Cine sunt eu să îi judec? şi am căutat ceva bun în ceea ce făceau. Vroiam să cred că au motive întemeiate, că ceea ce fac ei nu le va înrăutăţi viaţa. Mai bine nu mă mai gândesc şi îi dau biletul pur şi simplu. Dar cu cât mă gândeam mai mult la misiunea mea, cu atât vroiam să mă opresc din a fi părtaşă la ceva interzis. Mă simţeam ca şi cum ajutam la plănuirea unei crime.

Mi-am luat gândul şi mi-am văzut de treabă. Am decis în acel moment că nu voi mai fi mesagerul lor. Am aşteptat momentul în care nu voi mai fi părtaşă la ceva ce eu consider imoral. Şi momentul acela a venit singur, fără ca eu să mai fac altceva. Femeia a intrat ca de obicei în brutărie. De data aceasta părea mai sigură, mai serioasă şi avea un bilet în mână. I-am dat bileţelul de la acel bărbat. Când l-a citit, a devenit puţin tristă. A zâmbit şi şi-a spus:

− Atât de bine mă cunoşti...

Din privirea ei am înţeles că refuza oferta celui care, după presupunerea mea şi a colegului meu, îi era amant. Mi-a dat biletul şi când am vrut să spun ceva, mi-a vorbit ea prima:

− Îţi mulţumesc pentru ajutor! Dacă nu treceam prin asta, nu mi-aş fi dat seama cât de mult ţin la soţul meu. Şi îţi mulţumesc şi pentru tăcere. Acesta este ultimul bilet care trebuie să îl dai.

Fără să cumpere ceva din brutărie, a plecat lăsându-mă cu un ultim bilet. Din cele spuse de ea, am presupus că este un bilet de despărţire. M-am gândit că acest bilet îi va aduce suferinţă bărbatului, dar el trebuia să ştie că s-a terminat totul între ei.

Colegul meu a vrut să ştie ce scrie, dar de data aceasta biletul era într-un plic sigilat. Eu deja bănuiam ce scrie, aşa că nu am fost curioasă. Richie, colegul meu, a vrut să îmi ia din mână obiectul, dar l-am ţinut bine în buzunar, ca şi cum era un mister ce doar eu îl ştiam. Zilele au trecut şi bărbatul nu mai apărea. Vroiam să se termine povestea aceasta şi să scap de biletul acela care devenise o povară.

− Nu mai vine! Hai să îl citim! mi-a spus Richie.

− Nu mai fii copil. O să vină el.

A insistat să vadă plicul.

− Nu îl deschizi!

A promis şi i-am dat plicul. El l-a pus la lumină şi a reuşit să prindă puţin din text. Nu mi-a spus mot-a-mot ce scrie, doar mi-a făcut un rezumat din ceea ce a înţeles. Mesajul era de despărţire. Femeia îşi cerea scuze pentru că i-a dat speranţe. I-a spus că şi-a dat seama cât de mult îl iubeşte pe soţul ei şi i-a mulţumit bărbatului pentru că i-a arătat adevărul.

După cum îi spusesem lui Richie, bărbatul a revenit şi după ce i-am dat biletul, l-a citit şi s-a întristat. Mi-a părut rău pentru el, dar mi-am dat seama că aceasta era pedeapsa lui. Aşa cum am presupus eu, o faptă imorală le-a adus suferinţă. Am devenit atât de înfocată de acastă poveste încât aş fi vrut să îi spun câteva lucruri, dar m-am abţinut. Nu este treaba mea să mă bag. Ca şi femeia, bărbatul a plecat fără să cumpere nimic. A fost singura dată când cineva a plecat din brutărie fără un zâmbet, fără un dram de fericire.

Ştiam că greşeala nu era chiar la el, nici la ea. Pur şi simplu, aşa a fost să fie. Am încheiat povestea în acea zi. De atunci nici unul nu a mai apărut la brutăria mea. Ceea ce am ştiut sigur era că privirea lui asupra ei de câte ori o vedea, stând lângă ea în brutărie, nu era deloc fals. Acel zâmbet a fost sincer şi totuşi plin de iubire, a fost cel mai frumos şi cel mai sincer zâmbet pe care l-am văzut în brutărie.