esm    „Bătrâne, îmi zicea prietenul meu Toni Slăvean, într-o seară când umblasem la o  damigeană de căpșună, vinul acesta al tău când îl beau îi face numai rău neveste-mii, dar, paradoxal, mie îmi face numai bine. Ce damigeană e asta?   N-am mai văzut până acum!...”     „E italiană, îl lămuresc, am doar două…”  „Ai dracului italienii ăștia, domnule, ce formă poetică au dat damigenei…Când  mă uit la ale  noastre, burduhănoase și strâmbe,  parcă   le văd pe italiencele lor grase și deformate,  dar când mă uit la damigenele lor de forma picăturii  de  ploaie, parcă le văd  pe româncuțele noastre frumoase  ca  forma poeziei, ca și cum natura le-ar făcut pe românce frumoase după același șablon ca damigenele italiene, iar pe italience după același șablon cu damigenele românești. Ei, măcar cu femeile, conchide Toni, cu o ușoară undă de amărăciune, să ne lăudăm  și noi… Prima nevastă a  lui  Toni  a plecat   în Italia  -   „să ia doar o probă de sămânță  de la  italieni …”, glumește adesea el și n-a mai venit.              
Când lui Toni Slăvean i se face chef de discuții și de bancuri, „eliberat de cămașa de  cenzură a actualei”, vine la mine, la boxă, să se delecteze cu un pahar de căpșună, „care dezinhibă până și spiritul cel mai autist!”


Vecine, cea mai bună terapie e terapia de conversație, față în față, nu prin telefon, nu  pe internet Facebook, Twiter, Pinterest, Linkedin, etc., la un pahar de vin. Terapia de conversație mă eliberează, d-le, de toate refulările la care mă supune nevasta.  Ba mai mult, vinul acesta  mă face să spun adevăruri, pe care, altminteri le-aș ține acolo închise în minepe vecie… In vino veritas , spuneua latinii și  exprimau un mare adevăr.                            Toni Slăvena e brunet, înalt, slab, cu mustață, genul de  Mitică  sau  Dorel,  mereu  pus pe  glume, tupeist, un tip bine spun  unele cucoane dacă  nu ar bea așa mult,  spune  nevasta lui. Bărbat de lume spun prietenii lui de pahar. Toni face parte din tipologia românului glumeț, șmecher, zeflemist, tipologie căreia cei de la Junimea i-au zis, malițios - „caracudă.”                                                     Toni ar putea fi o sosie al lui Păstorel Teodoreanu, numai că el  nu scrie  nimic,  nici măcar  epigrame pe șervețele cum scria Păstorel. El  doar produce reproduce glume de parcă e  programat pentru asta. Îți  dă replica instant și  nu te poți supăra fiindcă  pe Toni  nu îl  ia nimeni în serios. Totul la el e bășcălie.Ar deveni ridicol cineva dacă s-ar  supăra pe Toni. E ca și cum te-ai supăra pe un clovn care ți-a dat  la circ o palmă… Totuși unii sau supărat  ca de pildă  unchiul fost primar   încomunism  pe care  l-a  numit „nomenclaturist”.                                                              Un comediant spun  unii, un panglicar zic alții. E născut în  gemeni - un om cu două fețe, zice câte unul răutăcios. Mai bine se făcea  actor de comedie, ziceau primii. Și-a greșit meseria, ziceau ceilalți. Toni promite  tot ce vrei  dar niciodată nu se ține  de cuvânt, iar dacă faci greșeala să-l împrumuți  e ca și cum i-ai fi depus  banii la Caritas - poți  să-ți iei adio de la  banii împrumutați. În această privință, Toni, născut în Gemeni,  are  ceva din  Hermes  Trismegistul  - e neîntrecut în înșelăciuni.                            Aceste erau calitățile lui  native! Era născut să fie astfel  și  nu știu  dacă gena sau zodia  în care s-a  născut l-a făcut așa. Cu aceste  calități avea toate șansele  să ajungă  politician,  unul  de același caracter cu al lui  Băsescu  ajuns președinte, dar Toni  nu avea astfel de ambiții. Cel mai bine se simțea în cercul lui de prieteni la crâșmă. „Paharul d-le, asta m-a stricat”, zice nevastă-mea.„Atunci să-l spargem dragă!” striga  Toni, prefăcându-se  că-l aruncă. „Nu, striga disperată  nevastă-sa,  nu  sparge  paharul!...”                                               A fost o  vreme când aduna în jurul lui câte o duzină de  gură cască,  bărbați și femei, dar de când a început să bea a început să jignească  și  încet-încet, în jurul lui, s-a făcut   vid; a rămas singur sau  aproape singur -  doar  prietenii de  pahar i-au rămas fideli. „Uneori, zice el, simt nevoia să mai schimbe auditoriul…”                                                                           Fața lui ridată îi trădează abrutizarea. Mai are, din când în când, zvâcniri de spirit, dar  acum se  repetă,   iar  glumele  lui  nu mai au forța care fascina  și  făcea  auditoriul  să râdă în hohote   -   e ca  un  foc gata să se stingă.                                                                          „Băi omule, căpșuna asta a ta  dezleagă nu doar limba, ci  mai ales  mintea … se spune  că  vinul roșu ar conține cea mai mare cantitate de omega  trei, aiurea, asta spun oenologii ăștia  de doi bani, eu îți spun, l-am testat cum l-a testat pe vremuri celebrul  Păstorel: vinul  acesta conține cea mai mare cantitate de spirit. Aș fi în stare să-ți spun  bancuri  toată   noaptea,  dar în seara asta am să-ți spun o poveste, una  adevărată trăită de mine și de nevastă-mea, zilele acestea…  ”                                                                              „Stai un pic Toni!”, îi  opresc verva . „Dacă  vrei să-mi spui o poveste adevărată din zilele noastre,  așteaptă-mă  un pic  să-mi aduc reportofonul, că nu am memoria lui Socrate și nu stăpânesc nici mnemotehnica lui Giordano Bruno și aș vrea s-o transcriu. Poate, cine știe…, ce iese  din povestea ta! Am s-o transcriu.   Acum avem mijloace prin care ne  prelungim vederea , ne  amplificăm auzul și ne stocăm memoria…,  dar  știu  eu  dacă  tehnica  nu se va întoarce  împotriva noastră?  Oare Socrate nu avea dreptate să fie împotriva scrisului, că scrisul,  zicea el,  afectează memoria, aduce uitarea în suflete și lenevește   ținerea de minte?  Mie îmi place să cred  că scrisul  mă face să gândesc. Dar poți  să știi unde-i adevărul?” În vin sau în scris?!...                                                      „Azi, cu tehnologia asta avansată, e și mai… bine. Punem mașinile, nu doar  să  gândească, ci să  facă și sport  în   locul nostru.  Du-te  şi adu-ți scula maestre!” mă ia el peste picior. În ăst  timp eu am să mă pregătesc cu suficient omega trei să  nu omit nimic din poveste…”     „Toni,  sticla cu vin roșu  și cea cu vin alb  și paharele îți  stau la dispoziție ta, pe masă…”  „Dragul meu, mă lași într-o companie atât de savuroasă…  mă uit când  la  cea cu vin   roșu, când la cea cu vin alb, că  nu știu care-i  mai bun…  Mi-e, că  până vii  tu cu reportofonul,  să nu pățesc ca măgarul lui Buridan …  ” Râd de gluma lui …   „Toni, cel roșu conține  mai mult omega trei…”                                                                                                 Povestea, pe care  am aflat-o de  la Toni Slăvean, o reproduc întocmai  de pe banda reportofonului, fără să schimb vreun cuvânt, așa cum mi-a spus-o el. „Hai mai repede!” strigă  la mine nevasta. „Uite  cât e ceasul! E nouă! Și  la  nouă și douăzeci  trebuie să fim la hotel Unirea, altfel nu ne mai primește în sală! Noi avem invitații VIP. Uite așa scrie aici,  firma X Medical – Invitație VIP. Sunt cinci sute  invitați. Cine ajunge printre  primii din cei cinci sute sunt avantajați. Tu abia acum îți faci pantofii?!... Doamne că mocăit mai ești! Parcă n-ai fi  făcut armată…” „Ce firmă e?” „ Firma X Medical. Cred că e  vorba de firma aceea la care este afiliată doamna Nina…, o să ne consulte medici, o să ne facă analizele, totul gratis!”                                                               Nimeni nu face, în ziua de azi, nimic gratis,  îmi zic eu în gând. N-am curajul să-i spun cu glas tare, că vai, m-ar acuza de scepticism.  Parcă o aud. „Ești un sceptic  incorigibil. Nu crezi în nimic.Nici măcar în Dumnezeu nu mai crezi, că înainte de revoluție te închinai și seara și dimineața, acum deloc…, păgânule! ”                                                                          „Înainte  mă închinam  și mă rugam  să cadă  Ceaușescu, dar acum. … da, ai  dreptate o să încep  de azi să mă închin, poate cade și Băsescu… ”„Lasă  dragă, îi spun eu tare că ajungem la timp, nu-ți mai face atâtea probleme că doar nu vine Ministrul Sănătății…   La insistențele   Mariei m-am sculat de dimineață,  mi-am făcut pantofii, m-am  primenit, mi-am dat cu spray, mi-am pus cravată și costumul pentru recepții… „Parcă m-aș  duce  la  o întâlnire, nu la o prezentare de  produse medicale…”, îi spun Mariei.                               „Cu aloe, da, mi-am amintit, produse  homeopatice cu aloe, așa mi-a  spus doamna Nina. Acum trebuie să mergem că i-am promis de mai multe ori, și n-am reușit să ajungem.”   „Dar parcă spuneai și de ceva RMN…”                                            „Așa scrie pe invitație. Se fac  investigații  RMN, gratuit pentru cei care renunță la cadou, că se dau cadouri la fiecare  în valoare de o sută de lei. Tu și-așa voiai să-ți faci investigații la plămâni…”                                                                              „Dar ce  înseamnă  RMN?”  „Cum nu știi? Tu care le știi pe toate să nu știi ce înseamnă RMN?!” „Mărturisesc că sunt ignorant  în chestiuni de medicină  modernă. ” „RMN  înseamnă rezonanță magnetică nucleară. Hai odată, c-am să-ți explic pe drum!”                                         „Pe unde o luăm?” „De ce mă  întrebi pe mine că doar  tu știi drumul?” „Te întreb fiindcă  bulevardul  Ștefan cel mare și Sfânt e  închis pentru circulația mașinilor. A rămas doar pentru circulația  pietonilor.                                     Pe Săulescu se lucrează la linia s de tramvai …” Deodată  m-am dumirit și imediat îmi  fac în minte traseul: Bazar,  Podul de piatră, fac la dreapta pe Splai Bahlui mal stâng, apoi la stânga pe Ipsilanti, urc pe Colonel Langa, apoi  pe Crișan  pe la Mitropolie , apoi intru pe  Horia, ies în bulevardul Ștefan cel Mare  și Sfânt și  opresc  în parcarea de la hotel Traian.                  „Extraordinar, exclamă  Maria, e  nouă și douăzeci!Nu credeam c-ai să ajungi la timp!” Am găsit un loc de parcare lângă  copac. Era singurul rămas liber parcă anume pentru mine.  Mă uit în jur, parcarea  e full.                                                             „Poate nu mă blochează  vreun  bădăran.” „Ei, lasă că nu te mai blochează. Nu știu de ce trebuiesă pui tu mereu răul înainte. Hai mai repede că uite e și douăzeci și cinci…”     Urcăm în grabă treptele de la hotel Unirea. În fața noastră  o bătrânică  merge sprijinindu-se în baston. Îmi imaginez imediat că și ea tot la firma X Medical merge. De pe  treptele de la recepție se  ridică un tânăr înalt și slab  și ne preia.   „Haideți cu mine!” zice  deșiratul. „Mai este o bătrânică  care merge în baston”, îi  spun eu cu gândul că bătrâna are de două ori întâietate; prima  că a  intrat pe ușă  înaintea noastră și doi, că este mai în vârstă decât  mine  și Maria.                                                                         Dar tânărul nu ia în seamă spusele mele. Se preface că nu a auzit, nici că ar fi văzut-o pe bătrânacare mergea încet sprijinindu-se în baston. „Pe aici ne îndrumă el, traversați culoarul dintre clădiri și intrați în clădirea cealaltă, acolo la parter unde scrie  sala training.” Vai, ce ne-am mai barbarizat limba  noastră „o comoară” , îmi  zic în gând. Nu mai este sală de  instruire, de  conferințe, acum e sală training.                                                             Tânărul ne lasă să ne descurcăm și se întoarce în holul hotelului. Mă gândeam că s-a înapoiat s-o  preia și s-o conducă pe bătrânica care se mișcă  greu. Mă uit  înapoi și o văd  venind  singură,  șotâng…, șotâng…,  în urma  noastră.                                               Anticamera este plină cu bătrâni. Stau în grupuri ca niște  jucării vechi,  stricate, abandonate… de copii! Foarte multe doamne bătrâne singure, doar câteva perechi… „Bărbații,  divaghează Toni se duc mai repede  - să nu mai fie poveri …, că ei  la bătrânețe devin poveri pentru neveste. Femeile sunt mai conservatoare…Când am să mor,  îi spuneam Mariei, să-mi pui în sicriu o sticlă  de vin…Că dacă mi s-o face sete…”„Ei, mori tu! Ai tăi au fost toți longevivi…, pe când ai mei au murit la jumătatea vârstelor alor tăi.”                                  „Draga mea, eu nu știu cum se procedează la înmormântare, ritualuri, slujbe, praznice…   Voi femeile vă pricepeți mai bine la toate acestea. Așa a  lăsat Dumnezeu, ca femeile  să se ocupe de înmormântări și  bărbații de cuvântări …”  „Lasă că  înveți tu !” „De ce  să învăț și să te plâng eu pe tine? Mai bine mă plângi tu… Nu-mi place să rămân singur. Și fără tine, draga mea, ce să mai fac  eu pe acest pământ, ce să mai caut eu în acest Univers?!...                                                                   „Privește în sală! Vezi!  Majoritatea sunt  văduve…, nu văd niciun bărbat singur. ” Așa a  statornicit Dumnezeu -  femeia să-și îngroape bărbatul și nu invers, așa că tu ai să-mi faci acest ultim  serviciu … o sticlă de vin în coșciug, că dacă mi s-o face sete...,  sau  mai  bine îl cinstesc pe Sf. Petru,  poate  mă repartizează  în  rai, nu în iad… Dar și-n iad  îi corup eu pe draci ca  rusul lui Ion Creangă - Ivan Turbincă, bătrânul oștean cu multe vicii, ajuns în iad îi bagă pe draci în   turbinca lui vrăjită,  numit de Dumnezeu  paznic la poarta raiului, schimbă  regulile de intrare în rai după vrerea lui,   ingoră  regulile instituite de Dumnezeu, un adevărat ateu, agent al dezordinii instituite de Biserică, trece din rai în iad și impertinent, cum îi știm pe ruși, elimină fricile și fatalitățile  românului  superstițios.                 În acele momente de discuții  escatologice, un tânăr  pe cât de  gras, obez aș zice, pe-atât de  lipsit de politețe s-a apropiat de noi. Fără să dea binețe, zice să ne înscriem într-un tabel  și să semnăm că rămânem.„Înscrieți-mă și pe mine!…, zice bătrâna în sprijinindu-se în baston.    Tânărul o privește cu răceală. „Of , nu pot sta în  picioare…”,  îi   zice bătrâna. „Dar ați ajuns prea târziu!”  „Înscrie-o domule, îi zic, a fost înaintea noastră, dar merge mai greu…”                                                 Grasul se uită la mine ca agentul de poliție  la șofer și te obligă să tragi pe dreapta.   „Cum vă numiți?”  catadicsește găliganul s-o întrebe pe bătrână, nu fără o undă de dispreț. „Esmeralda Marcovici”  „E evreică?”  îi șoptesc Mariei. „Ba cred că e țigancă, căsătorită cu vreun evreu..” zice Maria. „Nu cred! Pare mai degrabă româncă… N-ai văzut, deși e în vârstă  are trăsături armonioase…”„O fi fost dansatoare la viața ei…” „Esmeralda,  dacă  îmi amintesc  bine  e numele  țigăncii  din Cocoșatul  de la Notre Dame. Victor Hugo,  la urmă,  dezvăluie că de fapt Esmeralda e franțuzoaică, nu țigancă!”„O fi franțuzoaică te pomenești… sau   poate-i  rusoaică.., zic eu. „E  româncă get beget, n-ai auzit cât de neaoșă îi este pronunția?!” „Mă rog, nu contează ce naționalitate are, decretează  Maria,  este  și ea om…”               „Trebuie să stau  jos!”,  repetă bătrâna Esmeralda, uitându-se în jur după un scaun.  Tânărul  nu o  ia  în seamă, pleacă la treburile  lui. „Stați pe calorifer, îi recomand..., până intrăm în  sală.”Grasul revine și ne înmânează niște cupoane.„Să vă completați  adresele!”  Rămân  un pic perplex. „De ce vor ăștia să le completăm adresele?” „Poftiți  în  sală!” strigă  tânărul cel gras. Bătrânele se îmbulzesc spre intrarea sălii training.  Cum ajunsesem ultimii ocupăm ultimele două scaune.                                                      Cu o fructieră, plină cu bomboane „aro” cu lapte în mână, ca un preot ce oferă darul, grasul se plimbă printre mese și-i îndeamnă pe oameni să servească. Luăm fiecare câte o bomboană.                                                                                  Mă uit în sală. Pe peretele din față  este proiectat  sigla firmei X  Medical, iar în centru pe masă se află un monitor  și o unitate de calculator. Pe o altă masă, în partea stângă,  tronează   un obiect acoperit cu o husă. Ce-o fi  sub husă mă întreb? Ce  surpriză  ascund? A,  cadourile…,  scriau în invitație despre  cadouri…                                                                 Nici nu ne-am așezat bine că apare șeful, un  tânăr în costum gri, cămașă albă și cravată roșie, tuns scurt, cu  început de chelie. E genul de șmecher de Dâmbovița uns cu toate alifiile,  agil, nonșalant, volubil, un Mitică în delir verbal cu șarm la cucoane, charismatic.      „Tipul de escroc matinal”, zic eu în gând.„Mă numesc Călin Vulpescu, sunt din București, am făcut  studii în  Anglia. Sunt angajat la firma X Medical -  o companie germană  renumită. Asistenții mei, îi prezintă pe cei doi - Zoli - nu vorbește bine limba română  și  Bali, care e gras după cum vedeți, fiindcă se trezește în fiecare zi la ora unsprezece. Azi nu a avut încotro  și  s-a trezit la opt…                                                                            Sunt necăsătorit, dar cât de curând urmează să-mi pun pirostriile, iar soacră-mea mi-a spus că dacă până acum n-am dat de dracu’ după ce mă însor cu siguranță am să dau…”                                                                                    Bătrânele  încep să râdă. „Ei, am glumit”, zice Vulpescu. „Câte familii sunt în sală? Una, două, trei, patru, cinci…Nu ridicați mâna amândoi. Să ridice doar bărbații! Suntem aici  40 de persoane…”                                                                                           „Treizeci și trei” îi șoptește Zoli, din care patru sunt perechi. „Treizeci și trei”, m-a corectat  asistentul meu. „Parcă zicea-i  de cinci sute…” îi șoptesc Mariei. „O fi invitat cinci sute, dar…”                                                                                                 „Firma noastră  X Medical, renumită  pentru seriozitatea  și disciplina germană, urma să asigure sucuri și fursecuri, dar conducerea hotelului ne-a interzis să aducem noi produsele.  Doamna directoare de la hotel ne-a impus să cumpărăm de la restaurantul hotelului, dar noi avem un contract foarte ferm încheiat cu o firmă de catering, așa că…                                      Zoli, servește pe doamne și pe domni cu bomboane!”„Ne-a servit, zice doamna Esmerala, dae un pahar cu apă minerală… c-am venit tocmai din Galata pe jos până aici.…”dar v-am explicat…mai explic odată…” „Nu-i nevoie, zice o alta, e surdă și oricum nu înțelege…”„Bine, dar măcar un pahar cu apă plată  insistă  bătrâna Esmeralda, că bomboana asta mi-a făcut o sete.”  „Sigur aveți diabet, dacă vă e sete”, zice Vulpescu.  „N-am domnule diabet, dar  mi-i  sete.”        „Uite doamnă, ceilalți au înțeles, dumneavoastră de ce nu?!…Pentru cine are  diabet, se întoarce Vulpescu spre sală să ia în fiecare zi o linguriță de scorțișoară! E foarte bună  pentru reglarea glicemiei…”„Dar mi-e sete am nevoie de apă…”, insistă  bătrâna Esmeralda. Vulpescu   se preface că nu a auzit.                                                                                            „Unde-s medicii? ” o întreb eu pe Maria. „Unde-i doamna Nina? Am crezut că vom avea  întâlnire cu medici, că o să mă pipăie vreo doctoriță tânără…, de aia  m-am primenit, să simtă că  mai miros a bărbat, nu a  baltă stătută, dar…”  „Numai la prostii ți-i mintea…  Și eu am crezut, la fel. Acum mi-am amintit că doamna Nina e afiliată sau advertiseră la  o firmă cu produse de aloe. Asta-i cu altceva… ”                                                                                        Doamne ce ne-am imbecilizat limba, îmi zic în gând - advertiseră, în loc de agentă de publicitate!  „Cu ce?” o întreb în șoaptă pe Maria . „N-au scris pe invitație…”                   Secretomania ăstora nu-mi miroase a bine…Domnilor, am pierdut deja  o jumătate de oră cu explicațiile…, trebuie să ne încadrăm în timp, pentru asta suntem plătiți de patronul german și dacă pe  ruși sau pe bulgari ori pe români mai putem să-i ducem cu  zăhărelul pe patronul neamț este practic imposibil. El vrea disciplină nemțească.Știți foarte bine cât de birocrați  sunt nemții. Vreți să ne lăsați fără  prima de Crăciun?                               Priviți! Ce am eu în  mână? Am o cutie de nurofen. Da! Ați citit ce scrie  în prospect?  Să vă arăt!  Este  o pagină  întreagă de interdicții  și foarte puține indicații. Nurofen este indicat în tratamentul migrenei, durerilor de cap, de spate,dentare, nevrozelor, durerilor menstruale  reumatice… Asta cred că nu mai e cazul la dumneavoastră!” Bătrânele  doamne râd … „Sunteți glumeț d-le Vulpescu, zice o bătrână din prima bancă„Ei mai glumim să destindem atmosfera…”                                                      „Domu` Călin să se deschidă  o fereastră, e sufocant aici…” „Bali, comandă  Vulpescu  ca un sergent major, deschide  fereastra!”„Nu!.. Să  n-o   deschidă  pe asta  că mă trage curentul”,  se opune o doamnă blondă  durdulie. Mai bine să deschidă ușa.”„Bali deschide ușa!”                                                                                  „Mai spune  aici de   reducerea febrei și a simptomelor de răceală și gripă. Doar atât. Iar contraindicații? Priviți! O pagină întreagă de interdicții! Dar despre algocalmin ce știți? Ce cunoașteți despre banalul algocalmin? Ați aflat?  Algocalminul ucide! Luați aminte bine: u-ci-de!  Este o adevărată otravă  pentru organism.  Pastilele , toate chimicalele, pesticidile din  alimente ne  îmbolnăvesac și ne ucid.                                                                                 Ei bine, acum s-a introdus și la noi pe rețetă și implicit la toate celelalte medicamente  care conțin metamizol, dar pun pariu cu dumneavoastră că nouă  din zece farmacii vi-l oferă fără rețetă. Industria medicamentelor farmaceutice doamnelor și domnilor  are  tot interesul financiar să-și vândă produsele lor alopate, iar  medicii deși depun jurământul lui Hipocrate sunt corupți  de  aceste industrii. Își încalcă frecvent jurământul indicând anumite medicamente, adeseori contrare bolii, dar pentru care primesc un anume procent, rotunjindu-și și în acest mod veniturile.     Despre aspirină ce știți? Ce rol are aspirina?  Aspirina  a fost primul medicament  de sinteză și de la  acest  medicament, extras din salcia albă,  s-au inspirat pentru a produce celelalte medicamente de sinteză.                                                    Cine știe ce efecte are aspirina?”  O bătrână blondă  ridică  mâna.  „Păi, răspunde  ea, are rolul să desfunde venele și  să le mărească elasticitatea…” „Greșit!”  strigă  Vulpescu.   Aspirina nu desfundă venele,   ci   doar  fluidizează sângele. Este interzis să fie tratați  cu aspirină copii sub doisprezece ani. Provoacă hemoragii nazale și irită mucoasa gastroduodenală… Aspirina, continuă Vulpescu,  se ia…” „ cu alcool” , strigă   bătrânul din   fața mea. Toată lumea râde.  „De ce râdeți? se  impacientează acesta. „ Cel mai bine merge aspirina  dimineața  cu un păhărel  de rachiu.”                                                 „Interzis!”  strigă  Vulpescu, ridicând mâinile spre tavan.  „Dar decât aspirina care vă poate provoca neplăceri nazale sau  ale duodenului, o marghilomană este mai bună fiindcă este naturală. Știți ce o  marghilomană?” întreabă Vulpescu.  Oameni tac.                 „Este o cafea în care se pun câteva  picături de  coniac sau  rom bun… Se bea, înainte, în perioada interbelică, la Capșa…”  „Dacă inversăm  proporțiile e și mai bună”,  zice bătrânul  din fața  mea. O ceșcuță de  coniac și câteva picături de cafea. Eu am  inventat-o , în  regimul comunist, când nu se găsea decât nechezol… I-am zis, cum nu aveam  un nume celebru ca  al  lui Marghiloman  - marghioala.                                                                         „Domnul  de-acolo,  zice Vulpescu ,  haideți,  vă rog eu, să trăim vremurile moderne…  să lăsăm nostalgiile comunismului!”   „Dar le trăiesc,  d-le…” „ Călin  mă numesc… Călin Vulpescu...”„Vai, d-le Călin dar  ce nume eminescian aveți… Călin , parcă am reținut…  îmi amintește de  -   Călin file de poveste…”                                                                                     Numai Moldova, zice Toni, care, așa spunea   Eliade, a dovedit prea mult talent, putea  să  nască un poet  mare ca Eminescu…                                                  „Trăiesc d-le  Vulpescu,  nu vezi că mai sunt în viață…, mai ales de când  modernul nostru președinte ne-a zis: să trăiți bine!... am  trecut de la marghioala mea,  la aspirine, că-s  mai ieftine…, că mi-a luat  din   pensie …” Și-acum a  inversat  sloganul Bine , mai trăiți?...                                      „Ei,  nu  facem aici politică…” „Nu facem,  dar mie mi-a luat  banii de la gură … și n-o  mai pot săruta  dimineața  pe marghiolița mea.”                                  „Domnul!…” „Casapu îmi zice lumea…”  „D-le Casapu…” „…dar numele pe care mi l-a  lăsat tata e Amariei. Tata mi-a  zis: Ioane cu numele tău  poți  face ce vrei, dar dacă faci de râs numele Amariei e vai și-amar de tine. Avea mâna grea  tata. Și nu glumea…  ”                                                            „D-le  Amariei, zice  mieros Vulpescu,  nici nu știu cum să vă numesc, haideți să-i lăsăm   pe  politicieni, vă rog uitați-vă,  își aruncă ochii pe ceas…, au trecut  deja  două  ore… Tii…,  ce repede mai zboară timpul…  și  noi trebuie să  ne facem treaba că altfel nu mai vedem  prima de Crăciun…”                                                             „Noi  îi  lăsăm  dom’ Vulpescu , da nu ne lasă ei…. că  mereu  ne mint.  Adică, cum, să-i lăsăm să ne fure pe  față?  Dumneavoastră ați accepta ca patronul să vă  mintă, să vă  înșele  să vă tragă țepe, să nu vă dea prima de  Crăciun?!…”                                                       „Nu, nici  într-un caz! Dar  v-am spus că patronul e neamț. Ca orice  neamț e corect  până-n măduva oaselor… Iată  c-au venit cadourile! Zoli și Bali, împărțiți în sală cadourile!                                                                     Câțiva colegi, se confesează Vulpescu, s-au gândit, anul trecut, să facă ei o mică afacere,  să le rămână lor  cadourile. I-au lăsat  pe  români fără cadouri...                         Patronul  a descoperit   hoția   și am rămas toți  fără prima de Crăciun. Am fost  obligați   să punem noi  banii  pentru cei trei colegi ai noștri care au furat cadourile invitaților. Că la nemți  așa se lucrează, dacă  unul greșește  sau fură, plătesc toți.” „Și la noi în România   e la  fel ca în Germania,  zise  bătrânul Amariei.   Băse, Udrea,Videanu  - toată camarila portocalie au furat, iar noi plătim.Vezi d-le Vulpescu cum se  aplică și la noi legea germană -  plătim toți pentru  politicienii hoți.”                                                                „Haideți, d-le  Amariei, v-am spus că  aici nu facem politică!..” „Dar noi toți trebuie să facem politică, că altfel camarilele astea ne sărăcesc  de tot.  Pe mine m-au  lăsat fără marghioala mea…, singura mea  mângâiere la bătrânețe”                                       „Vă înțeleg, dar…ia să vedem!  Toată lumea a primit cadourile? Fiecare va îndoi pliculețul îl va rupe și va descoperi în interior   un cod. Memorați  ultima cifră! Iată  cum vom proceda! Cineva din sală, la fel ca la emisiunea „Te cunosc de undeva”, va apăsa pe buton…Cine se oferă?  Dar mai întâi, să vedem  dacă e cineva cu dureri de spate?” „Eu , zice o doamnă, am făcut două operații…” „Da,  zice  de regulă L4 și L5 sunt cele  mai afectate. Știe cineva câte  vertebre are coloana? Vă spun  eu. Are 33 sau 34, de regulă a treizeci și patra este  un atavism nodal, care nu  a dispărut pe scara evolutivă…”                                      „Tot mai crezi că omul se trage din maimuță?” m-am întrebat eu în gând.  Dar dacă-i invers? Dacă maimuța se trage din om?Că nimeni nu știe sigur  dacă omul se trage  din  maimuță sau maimuța din om… ”                                                        „Iată ce avem aici! Pentru a nu ajunge, cum a ajuns doamna   la cuțit… Zoli  scoate  husa  de  pe  obiect!”                                                                                          Zoli trage  husa și apare un fotoliul  de culoare  maro deschis. Scot  imediat  aparatul să-l pozez. „Domnul, alo domnul, se precipită Vulpescu,  vă rog  nu pozați  obiectul!  Mie puteți să-mi faceți câte poze doriți, dar fotoliul nu-l pozați!” „Dar pe dumneavoastră voiam să vă pozez…” Am  lăsat-o   baltă, n-am mai pozat  fotoliul. Acum îmi pare rău…                     „Priviți! a continuat Vulpescu. Ce avem pe masă? Un fotoliu. Dar nu-i un fotoliu obișnuit. Este un fotoliu pentru sănătate. Un fotoliu de masaj cu rezonanță. Aveți cefalee, spondiloză, dureri la coloană, la șale,  hipertensiune? Acest fotoliu vă reglează toate  funcțiile sanguine. Ce are în plus fotoliul vândut  de  concurență? Ei bine are un sistem audio și  monitor LCD, telecomandă, dar acestea sunt deja  fițe  -  mofturi  pentru parveniți.                Noi vă oferim  un scaun pentru sănătate. O jumătate de oră de relaxare și de meditație, fără muzică, fără imaginea televizată face mai mult pentru creier și conferă organismului, în general, o  stare de  bine.                                                                    Este dotat cu o sumedenie  de motorașe electrice. Experții companiei  noastre X medical au făcut cercetări, au calculat, au testat și au creat un adevărat aparat de  masaj  automat al părţii superioare a corpului, bazat pe presiunea aerului de diverse intensităţi, pentru umeri şi ceafă şi zona superioară a spatelui. Acest aparat merge la cauză și nu tratează efectul cum fac medicamentele alopate. Execută masaj, îți conferă confort,  relaxează  și  vindecă, prelungește viața, ce mai, sunt adevărate   panaceuri ale tehnicii germane.”                               „Corect este panacee, nu panaceuri…” precizează d-l Amariei, alias Casapu. „Mulțumesc de corecție d-le  Amariei…  Totuși, continuă Vulpescu, să nu credeți că acest fotoliu face minuni! Nu, nu face  minuni, dar acest fotoliu vă scapă de  cuțit,   de intervenția chirurgicală,  vă scapă de  varice, de tensiune. Acest fotoliu este al dumneavoastră, îl puteți câștiga chiar acum  și există șansa să-l primiți gratis.” „Ce școală  a făcut ăsta  în Anglia?”  îi șoptesc Mariei.„Linişte vă rog! Discuţiile particulare  le purtăm la sfârşit”, ne apostrofează Vulpescu. „Săraca soră-mea Ana, îmi șoptește  Maria,  știi ce varice avea de la statul în picioare și  de la cele trei  sarcini…”                                                                          Toți  cei   66 de ochi sunt ațintiți  spre acest fotoliu  minune. Toți  încep să-l dorească,  toți vor să-l  aibă  să  stea ca domnii …   și  fotoliul minune să  le furnizeze  doza zilnică de sănătate… La  firma noastră  fotoliul costă 2500  de euro, pe când la concurență, priviți, arată Zoli poza, ce sumă e acolo, vedeți 3500  de  euro!”                                              Într-o  poză  pe care Zoli a  expus-o pe ecran  se  putea  vedea un fotoliu asemănător în care  o blondă  făcea masaj , iar pe spătar atârna  o etichetă  pe care scria  mare  - 3500 de euro.                                                                                                  „Deci,  2500 de euro! Fă socoteala Zoli  să vedem cât este  în lei. Da,  o sută  douăsprezece  mii cinci sute lei. Deci acest fotoliu îl puteți  achiziționa  de la firmă  cu suma 112 milioane 500 mii lei în bani vechi, pe când la concurență va costa 157500 ron, adică  157 milioane 500 de mii lei.   La auzul sumei bătrânii se dezumflară, unele doamne își îndesau pălăriile pe cap, gata de plecare.                                    „Stați!  strigă  d-l Vulpescu.  Numai dacă îl cumpărați direct  de la firmă vă costă 2500 de euro, recte, o sută douăsprezece mii cinci sute lei,  dar noi vi-l oferim  gratuit.   Cine  se oferă să apese pe buton?  Doamna Elena! Dar mai întâi să vedem cum stați cu oxigenarea la nivelul celulelor. Ia să vedem, la doamna Elena ce cantitate de oxigen  ajunge  la celule, dacă se află  în limitele normale? Zoli, te rog testeaz-o pe doamna Elena!”             Zoli îi așează un electrod pe  degetul de la mâna stângă. „Doamna Elena aveți  valori  sub limitele normale, ceea ce înseamnă că la celule nu ajunge suficient oxigen. Aveți  cu mult sub normal. Vă dați seama că  celulele dumneavoastră nu sunt oxigenate suficient? Se și vede. Aveți  o paloare accentuată.Nu aveți amețeli, migrene?” „Ba da, domnu’ Călin, am amețeli și migrene… ”, repetă mecanic doamna Elena.                                                          „    Ei asta e o anemie care poate duce la tahicardie, adică la  creșterea  numărului de bătăi ale inimii și alte complicații. Nu vi le mai spun că  vă spun doctorii… Mergeți la  fotoliul nostru de masaj!”                                                                              „Doamna Elena va face masaj  pe fotoliul din spate  timp  de  cinci minute, va  reveni  și vom vedea imediat efectul.  Zoli se va ocupa de dumneavoastră. Până atunci să vă explic efectele  benefice ale  „… sportului, d-le Vulpescu, zice bătrânul Amariei.  Tot mai bună e mișcarea. Și nu costă cine știe ce! Cel mult un trening și  o  pereche de bascheți  pe an.                                  Mama mea e la țară, are 86 ani, face sport la muncă în fiecare zi. Nu ia pastile,  bea  câte  un păhărel de rachiu sau de vin.  Fotoliul  acesta ne face și mai sedentari…”   „Da, d-le… Amariei,  zice Vulpescu, aveți  dreptate, dar  masajul  făcut de fotoliul nostru  este  mai eficient decât sportul căci  vibrațiile  ajung până la celule și le activează… Ia să vedem doamna Elena! Ce-ați simțit pe fotoliul acela?”                                                „Am simțit niște furnicături plăcute ca atunci când îmi făcea bărbatu-meu frecție, că Doamne,  nu știu ce  avea în mâini, bioenergie că-mi lua durerea imediat, ca cu mâna mi-o lua,  da a decedat anul trecut săracu,că tare bărbat bun am mai avut, nu bea, nu fuma… acu’ n-are cine să-mi mai facă, băiatul e plecat la muncă în Italia, iar noră-mea îmi zice să-mi facă socrul, că  doar  nu s-a măritat să facă  masaj la babe… ”                                                                        „Da, uitați-vă! I-a crescut cu cinci procente cantitatea de oxigen în sânge. Și dacă o privim bine i s-a schimbat  puțin  și culoarea feței. S-o aplaudăm  pe doamna Elena!”Bătrânii aplaudă, la comandă, cum aplaudau pe vremuri pe tovarășa  Elena Ceaușescu, „savanta de renume  mondial . Doamna Elena roșește  și mai tare. Ce mai, îmi zic,  tipul e  doxat, știe cum e  să-i aburească pe  bătrâne - le oferă exact ceea ce aceste bătrâne își doresc.                                   „Și acum să vedem dacă sunteți  norocoasă. Ridicați  piciorul să  ne uităm  la  talpă! Mai sus doamna Elena!” Bătrâna se căznește să ridice piciorul mai sus, dar fusta lungă o împiedică. „Așa…, acum și celălalt. Am vrut să vedem  dacă ați călcat  în ceva  de dimineață  și aveți noroc  azi…”                                                         „Individul ăsta e și vulgar…”  îi șoptesc Mariei. „Sincer,  nu-mi place deloc. Pare  un escroc… Eu credeam că vin doctori adevărați, dar uite cine ne învață medicina - niște șarlatani”.                                                              „Vrei să plecăm?” „Hai să mai stăm!” Abia la unu o luăm  pe  nepoțică  de la școală, așa că mai avem timp, să-i vedem ce le  bese mintea …  „Poftiți aici doamna Elena!”  îl aud pe Vulpescu. Mai întâi veți face un antrenament. Vedeți ecranul? Are două casete -   Cadou sau Nimic! Nu vă uitați la ecran,doamna Elena! Uitați-vă la calculator! Până la ecran informația ajunge cu o fracțiune mai târziu. Fiți atentă la calculator! Vedeți că lumina se schimbă foarte rapid: Cadou - Nimic, Cadou - Nimic…                                                                        Sunteți pregătită? Acum facem un antrenament. Gata, începeți! Nimic! V-am spus doamna Elena, să fiți atentă la calculator, nu la ecran! Bine că e doar testul.  Acum, după test,  apăsați  pentru  Cadou!”                                                                          Doamna Elena se concentrează  la calculator. Noi stăm, ca la meciul de fotbal,  cu  inima în gât. Cadou! A ieșit… Cadou. Extraordinar!” strigă  Vulpescu.  „Doamna Elena ați călcat azi dimineață pe… noroc. Ei, i-a să vedem  ce cadou?!  Vedeți că  pe cele două  casete  se derulează  mai multe sume. Sunteți gata doamna Elena?...”                     „Da!” Bătrâna stă aplecată pe buton, ca un jucător de rugbi la prinderea mingii aruncată de arbitru.„Vreau și eu să fac o verificare la oxigenare, zice d-l Casapu…” ”Bine, mergi și dumneata, d-le Amariei, zice Vulpescu cu jumătate de glas. „De ce lumea vă zice Casapu, că doar  dumneavoastră vă numiți Amariei?”                                            „Așa m-am prezentat când am venit la oraș și așa m-a cunoscut lumea. Dacă făceam vreo prostie și eram sigur că fac că eram tânăr și dacă vreun  cunoscut  i-ar fi spus tatei,  ei bine, i-ar fi   povestit de unul  Casapu, nu de Amariei! Înțelegi d-le Călin, invenție de-a noastră  românească…  Vreau să fac și eu testul, să-l compar cu rezultatele de la spital…” „A, da am înțeles. Poftiți!”                                                                            „Da…,chestia cu numele  e antologică  d-le… Mă inspiri d-le Amariei cu noi idei. Casapu d-le Călin că așa mă știe lumea… Casapu…Pe mine m-a inspirat Ion Creangă, numit de caracuda de la Junimea „vârtosul glumeț„ cu Păcală, cu Ivan Turbincă și chiar  scriitorul în  Amintiri din copilărie,dar mai cu seamă cu Povestea poveștilor, în care  îl demască   pe  Hristos,   dsrept un mare impostor făcător de minuni  chiar dacă în modul lui pornografic-țărănesc!.                                                 Așa că, d-le Călin, cine vrea să păcălească, rămâne el însuși păcălit. Că uite,  mie  lumea  îmi zice  Casapu. Una e să-i spună neveste-mii d-na Amariei și alta doamna Casapu. Când spui  Casapu te și gândești deja la un  măcelar… și doamna soția  unui măcelar. Cum să-i prezinți, Doamne  păzește, pe la Înaltele cancelarii  europene pe doamna și domnul Băsescu?!...                                                Tudor Mușatescu ne-a  avertizat  asupra  machiavelicului escu…, dar noi am uitat, avem mintea leneșă și memoria  scurtă. Nu mai scăpăm noi  de escu...  Un filozof de-a lor,  Feuerbach, dacă îmi amintesc bine a zis că suntem ceea ce mâncăm.                 Nemții,  domnule Vulpescu sânt mâncători de cârnați  și băutori de bere.  Heidegger  se laudă că germanii  sunt  singurii capabili de a  filozofa. Ei bine, românii cum sunt mâncători  pită și slană și băutori de  pălincă  și vin, se drăgostesc ca iepurii în fiecare noapte, se epuizează spiritual,  de  unde  filozoful nostru - Noica, că avem și noi filozofi, a conchis că  noi românii am  avea mințile leneșe, pe când nemții care se drăgostesc  odată pe săptămână, în rest ce să facă?  -  își sublimează erosul  în  filozofie...                            Dar de când am intrat  în UE și  de când  românii  au început să mănânce  mici și cârnați și să  bea bere, cât de curând,  ca și   nemții  vom  deveni   filozofi. Acu` vă  întreb pe dumneavoastră și pe domniile lor  din sală, confrații mei de  vârsta a treia, ce  este mai bun pentru existență  umană  - filozofia, religia  sau dragostea?”                                                    „Spre surprinderea mea,   povestește  Toni, câteva  bătrâne au spus  „religia”(oare creangă  a greșit când le-a numit  „  babe malefice”,  unul dintre bătrâni filosofia, numai Esmeralda a zis: dragostea. Ipocritele! Toate-s niște ipocrite, cu excepția Esmeraldei. Au uitat că-n tinerețe visau doar love și băieții gigolo care filozofau  pe lângă ele, sau le scriau poezii,  acum  de când ele s-au masculinizat și bărbații s-au efeminat, rolurile s-au inversat!  Bătrânele  - cele mai multe  merg la biserică să-şi salveze sufletele păcătoase, altele  se uită la  telenovele,  câte una mai filosofează cu paharul, în vreme ce  bătrânii tânjesc după lolite. Oh , trebuie să ai mare curaj să  denunți taburile unei societăți  dogmatizată de  multiplele religii iudeo-creștine cum  era cea americană când rusul  Valdimir Nabokov,cetățean american a scris Lolitao șocantă  poveste de dragooste  obsesivă  între un matur și o minoră de 12 ani.  Acum ar fi  considerat  pedofil , deși romanii se căsătoreau cu fetițe de 7 ani. Bine, Hristos   a zis , lăsați copii să vină la mine. O fi fost oareși elș pedofil? Că preoții catolici  i-au urmat sfatul și au chemat copii  la ei să le sugă  penisul.                                                           Uită-te bătrâne, acum după o nimfetă, îmi zice Toni, și  imediat ești etichetat  cu sintagma -  bătrân libidinos sau și mai rău -   pedofil!  De ce-or fi  bătrânii care se uită după fete  -  libidinoșii și tinerii nu?!.. Ți-a plăcut Lolita lui Nabokov?  Da! Atunci ești un bătrân libidinos!”                                                                                    D-l Amariei  părea satisfăcut de divagațiile sale, când  Vulpescu  exasperat de discurs și de  trecerea timpului, zise: „Haideți  d-le Casapu!... să lăsăm politica, să lăsăm filosofia și dragostea!” ”Amariei, v-am atenționat d-le Vulpescu…” „Amariei, dacă insistați, că  m-ați amețit de cap…”                                                                                         „D-le  Vulpescu,  Casapu e pentru  lumea de jos, dumneavoastră care ați făcut studii la Oxford, dumneavoastră, care aveți  o cultură occidentală atât de elevată, nu vă  puteți amesteca cu vulgul…Știți cum spunea  Eminescu:  „Ai  noștri tineri la Paris  învață…/ La gât cravatei cum se leagă  nodul… ”                                                   Pe vremea lui  învățau la Paris, acum învață  la Londra, la Oxford…, de, au devenit mai elitiști, era să spun etiliști sau mai bine zis etiliste că la ei femeile  beau mai abitir decât bărbații. E adevărat că nu le întrec pe-ale noastre…  Francezii nu-i mai atrag pe tinerii noştri – „un peu de vin”, zic ei, și-ți toarnă în pahar, un strop de vin,doar  atât cât să-l miroși.         Francezii, luați aminte, sunt  cei  mai zgârciți  dintre toate națiunile Europei Unite. Nu  întâmplător Molière i-a  făcut  harpagoni. Un popor de harpagoni  d-le  Vulpescu. E clar că zgârcenia face parte din  psihologia  poporului  francez. Mă mir că Delavrancea i-a  înfierat, la fel pe români, în Hagi Tudose, că doar se știe despre noi românii că suntem  primitori și darnici cu străinii,dar poate că dramaturgul i-a avut în vedere pe franțuziții vremii sale. V-am văzut cravatele  roșii  și  m-am gândit că, iată  d-le ce a făcut școala engleză din românii noștri, ce făcea odată școala franceză…,   parcă văd în dumneavoastră un adevărat  lord englez… ”                                                                                   „V-am înțeles ironia d-le Amariei… dar acum avem treabă, haideți, să revenim la  treburile noastre.Veniți, să vedem cum stăm cu oxigenarea și apoi veți merge la fotoliu de masaj.     Bătrânul  pleacă, să-i verifice oxigenul și apoi merge, undeva în  spate, la fotoliul de masaj cu rezonanță.„Ei ce-ați simțit ?” întreabă  curios Vulpescusigur că domnul Amariei v-a lăuda fotoliul. „Ce să simt d-le  Vulpescu, am simțit  că începe să mă doară  spinarea…”    Haideți  d-le Amariei, glumiți! Doamna Elena a simțit fotoliu ca și cum  i-ar fi făcut masaj  soțul și dumneavoastră…”                                                                                „D-le Vulpescu! Între bărbat și femeie toate sunt pe invers. Când bărbatul simte durere, femeia simte plăcere, când femeia simte durere, bărbatul simte plăcere. Nu știu cum se întâmplă dar eu și  doamna mea niciodată nu ne armonizăm în plăcere sau  în  durere. Ce să vă spun că au început să mă doară  și  o…” „Ei pentru dumneavoastră e prima reacție, dar mai apoi durerile  se vor estompa și veți simți cum întineriți…”                 „Unde nu dă Domnul să mai fiu odată tânăr și să am mintea de-acum, că evrei așa se roagă  -  dă-mi Doamne mintea românului cea de pe urmă! Tata ar fi tare mândru de numele Amariei, acum, dar câmd  am ajus să-l onorez din păcate s-a dus dincolo…”              „Domnilor, că veni vorba, trebuie să aveți grijă unii de ceilalți. Odată, pe când făceam o prezentate la Oradea, un tânăr de-al nostru, care aștepta invitații, a văzut o pereche - un bătrân  și o bătrână ținându-se de mână. Vrând să facă  el o glumă a nimerit ca Irimia cu oiștea-n gard. Moșule, da de ce o ții  de mână, ți-e teamă să nu ți-o fure careva?...  Bătrânul a ridicat mâna doamnei și i-a sărutat-o. Tinere, i-a zis bătrânul, fără  scumpa mea soție, eu n-aș mai fi aici,  acum!.”                                              „Vai,domnu’ Călin, zise doamna blonda, m-ați făcut să lăcrimez…” „Ia  să vedem doamna Elena, sunteți pregătită? Sunteţi emoţionată?! Acum, e acum!... Să vedem ce sumă  extrageți? Extraordinar! Patruzeci și două de mii cinci sute. E o sumă mare, foarte bună. Acum să extragem un număr de la zero la nouă. Vedeți, acum pe  ecran numerele se  derulează rapid de la   0 la 9. Ei bine, cine-i câștigător să vină aici să-i confirmăm cu  ștampila firmei!                                                       Dacă sunt mai mulți, cine ajunge primul  va fi câștigătorul. Dacă este cineva care nu se poate deplasa să se ridice imediat în picioare! A ieșit cifra  patru. Cine are cifra patru?”         „Eu!”, zice doamna Esmeralda. „Zoli, ia  te rog de la doamna  tichetul! S-o aplaudăm pe doamna norocoasă că câștigat!”                                     Toată lumea aplaudă. „Doamna vreți fotoliul acesta? Vreau, dar nu am banii,  trebuie să-i cer băiatului  care-i la muncă  în Italia…, abia peste o lună… ”  „Doamnă dacă nu aveți acum pe loc banii…” ”D-le vă rog…,  un pahar de apă! Că așa ați scris în invitație fursecuri, sucuri sau apă…”                                                                                         „Doamnă v-am explicat!. M-ați înnebunit. Du-te Bali  și-i adu doamnei un pahar de apă!” „Minerală, că de asta mi-a recomandat doctorul!…” „Minerală,  doamnă,  minerală… Bali îi face semn cu o mișcare sugestivă cu  degetul opozant și arătător.                   „Zoli, se întoarce Vulpescu  spre acesta, dă-i tu că eu nu am  mărunt!”  Zoli se execută  și-i dă zece lei. „Știți ce-am pățit cu o  doamnă  de Paști”, continuă Vulpescu.  O doamnă a   spus că ia fotoliul, zicea să i-l ducem acasă că noi facem  transportul  gratuit, că sigur  îl cumpără  și când am ajuns acasă la ea ne-a spune că  soțul  nu o lasă să cumpere. Vă dați seama în ce situație ne-a  pus?!...Ei bine, dar acum vom dubla suma! Această sumă care va ieși la noua extragere,  va fi scăzută din  suma totală de  112500 ron.  Doamna  Elena, sunteți gata? Aveți emoții?” Doamna Elena dă din cap; Nu!.                                                      „E firesc, la suma asta să aveți emoții. Gata! Vedeți că cifrele se schimbă  foarte repede.  Dublu sau nimic! Extraordinar 72500 lei. Aproape dublu  sumei… Doamna Elena, acum e acum!  Va trebui să extrageți  o cifră de la zero la nouă! Doamnelor și domnilor   fiți atenți la ultima  cifră secretă. Ați memorat-o? Cine ajunge primul acela e câștigătorul. „Ce zici, mă întreabă  Maria, luăm fotoliul?” „Cum vrei tu.  Dacă tu crezi că-ți face bine, îl luăm” îi spun,  gândindu-mă să sacrific cei cinci mii de lei depuși  în bancă,  adunați cu greu lună de lună. „A ieșit cifra șapte. Cine are cifra șapte?...” întreabă Vulpescu.  Eu aveam șapte.  Mă și reped cu biletul să mi-l confirme cu ștampila.                                                      „Gata, domnul a câștigat. Zoli  fă-i documentele domnului…  Slăvean  îmi spune. Domnul Slăvean  mergeți cu Zoli. „Hai cu mine!” îi  șoptesc Mariei.  La  o masă,  în spatele sălii,  Zoli scoate dintr-o mapă documentele. Ne așezăm în fața lui și Maria mă întreabă:  „Vrei tu acest  fotoliu?” „Nu, nu-l vreau! Eu îmi mențin sănătatea, doar știi, făcând  sport… Am crezut că-l vrei tu!…” „Nu, nu-l vreau! Doar știi că am probleme cu rinichii…, numai de masaj au nevoie.”  „Atunci dacă nu-l vrei  tu, nici  eu  nu-l vreau.”                  Ungurul crede că ne batem joc de el.Se uită la noi  stupefiat.  N-am avut în intenție dar așa s-a brodit. „Dar trebuie să cădeți de-acord, zice el,  să vă  pot  face documentele. Am nevoie de  cărțile dumneavoastră  de identitate.”  „Domnule Zoli, îi spune Maria, ridicându-se  de pe scaun, ne  mai gândim.”                                     Plecăm la locurile noastre.  În urma noastră,  Zoli   îi face  un semn  discret  lui Vulpescu. Acesta  reîncepe comedia. Stați! Nu am terminat, încă. Iată, la otoliul acesta se mai adaugă  și  scaunul de masaj pentru picioare în valoare de 1800 lei.  Deci șaptezeci și două de mii cinici sute lei plus scaunul de masaj în valoare de o mie opt sute lei…                        Așadar,  vom face o nouă extragere a numerelor secrete de la zero la nouă! Doamna Elena … se întoarce Vulpescu, oficiați din nou extragerea!  A ieșit cifra doi? Cine are doi?”    „Tu ai doi..”, îi șoptesc  Mariei. „Ți-am zis că nu-l vreau. Am să mă uit pe internet  să văd mai întâi despre ce-i vorba cu aceste fotoliu… Fotoliul pentru sănătate s-ar putea să fie fotoliul pentru moarte… Uite, ceasul e unul fără  un sfert. Mai bine mergem după nepoțică.  La unu iese de la școală…” „Ai dreptate!”  Ne ridicăm și ieșim. „Plecați?” ne întreabă pe hol d-l Casapu. „Plecăm… ne-am lămurit…”  „Escroci, nu-i așa?  I-am  intuit din prima clipă. Eu mai rămân să văd cum se termină…”
                        ***                                                                                                                                                                             
    Cu d-l Casapu  m-am întâlnit,  întâmplător, într-o  duminică, pe când   mă plimbam cu Maria mea în  grădina Copou. „D-le  Slăvean  mi-a spus d-l Casapu, alias Amariei, s-a terminat urât de tot..  Bătrâna Esmeralda a ținut morțiș să facă și ea  masaj în fotoliu. A venit șotâng…, șotâng…, s-a așezat în  fotoliu  și  Zoli a  pornit motorașele de masaj. „Cum vă simțiți  doamna  Esmeralda?” a  întrebat-o Vulpescu   „Mă simt, ca și cum aș  pluti, ca și cum aș  dansa. Știți eu am fost balerină la viața mea…”                                     Avea să fie  ultimul ei dans. La un moment dat  o văd că  întinde brațele  și cere apă. Atât a mai apucat să spună  - „Apă… ” și  inima i s-a oprit.  Motorașele  mișcau  amețitor  brațele și rezemătoarea. Capul îi căzuse  într-o parte și-i  atârna gata să se prăbușească.          Trupul  Esmeraldei părea să salte în fotoliu prinsă ca  într-un ultim dans macabru.  „ Zoli, a strigat disperat Vulpescu, oprește  masajul! Domnilor s-o luăm s-o  așezăm pe scaunul ei. Bali și Zoli s-au repezit  s-o ridice pe bătrână  din fotoliu.                     Atunci a intervenit Amariei.„Dați telefon la 112, poate se mai poate face ceva!… De ce  s-o mutați  din fotoliu? Acolo și-a găsit sfârșitul, acolo s-o  lăsați! ” „Fiindcă nu  poate rămâne  în fotoliu…,  ne compromite afacerea!”  s-a  panicat  Vulpescu.  „Sunați   la 112  să  vină un echipaj SMURD! Dacă nu sun eu… E vorbă de viața  unui om!”                  „Baba dracului, pe fotoliul firmei și-a găsit să moară …” zise  Bali.„Cum poate un tânăr să fie atât de sadic?”, l-am   întrebat pe bătrânul Amariei. M-am uitat la Bali  gata  să-l înghit pe cât era de grăsan.„Și dacă e  bătrână ce? Noi bătrânii nu mai avem dreptul la viață?! De ce nu i-ați adus un pahar cu apă. Un pahar cu apă poate-i salva viața. Nu vă atingeți de Esmeralda, că altfel chem poliția! Lăsați-o  în fotoliu! Sunați la  112,  acum!” a mai strigat bătrânul Amariei.La protestul lui Amariei, bătrânele s-au ridicat ca și cum s-ar fi pregătit să-l atace pe Vulpescu. Amenințarea  l-a trezit din prostrație. A telefonat  imediat.            Cei de la SMURD au încercat timp de mai bine de  o oră s-o resusciteze, dar  bătrâna  Esmeralda nu și-a  mai revenit. Ultimul ei dans a  fost dansul morții…  mi-a spus  trist domnul Amariei. „Dumnezeu s-o ierte pe Esmeralda!” zise Toni, înclinând paharul  și lăsând să curgă pe cimentul din boxă câteva picături de vin roșu. Pentru morți… da , mi-am amintit  eu și morții beau, așa credeau oamenii din Cetatea antică, că acolo sub pământ ei sunt vii, cum inspirat a redat Fustel de Coulanges manifestările  anticilor, speculate , din literatură antică, ca de pildă Electra care  afirma că Băutura a pătruns ăn pământ, tatăl meu a primit-o” sau Ifigenia  în tragedia lui Euripide „Vărs pe pământul  mormântului, lapte, miere și vincăci acestea sunt bunurile care-i   bucură  pe morți. Și cred că din aceste  credințe  și  ritualuri sacre  au devenit rituri de conduiită și au născut credințele și ideile religioase. Moartea a fost primul mister care a generat  sacrul și implicit creidințele și  ideile  religioase, apoi focul sacru din altarul casei,  din aceste sacralități mai apoi s-au dezvoltat religiile lumii. A deveni om, scrie Eliade,  în La nostalgie de origines, 1969,  înseamnă  a fi  „religios”!