mitruti scarileCu toate că lumea contemporană este sceptică în privința locului pe care îl (mai) deține astăzi literatura între preocupările tinerelor generații, iată că, totuși, sunt destul de mulți reprezentanți ai acestora care, dintre o mulțime de activități ce le sunt la îndemână la vârsta lor, specifice acesteia, se îndreaptă, totuși, spre scris, fără să simtă, prin urmare, ca desuetă o asemenea opțiune, în pofida, probabil, a numeroase adversități pe care le întâlnesc, în acest caz, fiindcă, deseori, se întâmplă să nu fie înțeleși nici în familie și nici de prieteni.
Există, este adevărat, și reversul unei astfel de atitudini, dar, ca orice manifestare exagerată, și acesta poate fi cel puțin tot atât de dăunător pentru cel ce dorește să-și construiască o lume pe placul său, cu ajutorul cuvintelor.
În prima situație amintită, drumul pe care vor să meargă acești (prea) tineri mai altfel decât majoritatea poate deveni mai anevoios din pricina amintită, în timp ce, în celălalt caz, pentru câte unii, toate forțele posibile – neamuri, prieteni, cunoștințe, inși care vor să iasă în față și ca un soi de Mecena – se coalizează și îi propulsează într-un teritoriu pentru care fie nu sunt pregătiți (încă), fie nu au atâtea aptitudini pentru locul / poziția pe care îi așază, însă le creează o falsă imagine de sine, pernicioasă chiar, deturnându-le calea firească de evoluție și ajutându-i, de fapt, să se rateze ca oameni care își construiesc niște așteptări nerealiste.


Totuși, indiferent de zona unde s-ar poziționa, până la un punct, este lăudabil și încurajator – pentru toată lumea – interesul pe care îl acordă încă literaturii un număr însemnat de copii, de tineri…
Acum, cu privire la tânărul autor al cărții de față, Raul Alexandru Mitruți – așa cum procedez și când este vorba despre posibilii lui viitori confrați maturi, de niște ani, de când mă ocup de scrisul actual –, nu am vrut să știu nimic altceva decât că este încă un copil și este pasionat de scris, iar informația aceasta mi-a fost suficientă ca să-i citesc paginile asupra cărora am constatat că s-a aplecat cu toată seriozitatea, cu tot entuziasmul vârstei, încât și-a construit un univers plin de eroi, în profilul cărora a mixat cu pricepere, cu înclinații reale spre literatură, trăsături specifice personajelor din lumile cărților, ale filmelor pentru copii, care desigur î-au dezvoltat imaginația și ale căror întâmplări a simțit cum să le conducă, să le construiască, să le dea coerență.
Am remarcat, în consecință, că prozele care alcătuiesc acest volum au adunat și anume firești ecouri din povești, cu personaje viabile, așezate în contexte verosimile, anticipează o promițătoare carieră a autorului lor pe tărâmul fermecător al literelor.
De aceea, nu pot decât să-l felicit pentru drumul ales și, dorindu-i succes, să aștept cu interes continuarea călătoriei lui, dincolo de podul care leagă cele două tărâmuri ale basmului din care el însuși face parte: copilăria / adolescența (cu visurile-i specifice) și eventuala maturitate creatoare…