Poetului fără nume

Mă-nclin, omule care cântând,
Condeiul încă-ți mai vibrează,
Privind natura fremătând,
Ai inima la fel de trează.

Mă-nclin în fața ta, poete,
Că-n lumea crudă și nebună,
Catrenele îți curg în vene,
Dar cine tace și te-ascultă?

Mă-nclin în fața ta, cu reverență,
Că scrii cu-aceeași inspirație-astrală,
Cu-aceeași de demult efervescență,
Ascuns după cortina virtuala.

Ecranare

Am un palat pe-un munte selenar.
Tavan deschis și-un uriaș sonar.
Fără ferestre, cu ziduri pân’ la cer.
Vorbele negre, de sosesc, acolo pier.

Mi-e bine fără cântec de sirene.
Fără descântece - himere.
Fără de cântareți cu-a lor lăută,
interpretând ce vrea numita să audă.

Mi-e bine fără de venin.
Nu-mi place vinul cu pelin.
În lumea mea imaginară,
visez ca răutatea să dispară.

Demonii care pictează sfinți

Mulți demoni pe Pământ veniți,
te vând pentru un pumn de-arginți.
Fețe cucernice, oameni neprihăniți,
se leapădă iute de Sfinții Părinți.

Chiar înțelepți, noi fi-vom păcăliți,
de demonii care pictează sfinți.