Sfioase gânduri...
Am murit de dor de tine
Și-am privit spre cer plângând,
Mi-am închis în slove plânsul
Și-am plecat ușor,subtil...
O să mor curând pe-o cruce
Doar cu lacrimi și oftat,
Un regret în ochiul stâng
O să-mi fie greu păcat...
Taci,nu-mi spune vorbe goale...
Am dormit atâtea nopți,
Printre nuferi,prin lacustre
Și-am vorbit mereu de morți...
Sălcii plângătoare-n noapte
Au tot plâns amarul meu,
Cu-o nemoarte prin clepsidre
Am umblat cu dorul greu...
Plânge ochiul meu bolnav,
Plânge dorul meu de tine,
Nu mai spune vorbe goale,
Astăzi nu mai cred în tine...
Milă mi-e de tine,dor...
Însă timpul nu mă iartă
Am pășit spre gări pustii
Să uit gânduri reci,sfioase...
Mori și tu și eu din doruri
Din dorinți urcând spre cer...
Sufletul ni-l vom hrăni
Cu reci slove ca prin ger...
Tu rămâi cu-a tale umbre
Cu sabine și c-un țel...
Eu cu inima plăpândă
Ca și plânsul unui miel...
Am tăcut să-mi fie bine
Însă dorul mi-a umbrit
Cerul tot cu-a lui furtună
Și-am crezut c-am nemurit...
Doar prin tine-mi simt văpaia
Doar cu tine-am înălțat,
Soarele pe cerul nopții
Când iubirea mi-ai furat...
Să mai fie pasiune,
Să mai fie dor nebun...?
Te păstrez ca pe-o comoară
În al sufletului pumn...
Nopți înfrigurate...
Ne-am înstrăinat copile...
Însă inima mea bate
Ca un șuierat în noapte
Și mi-e dor de-a tale brațe...
Brațe de copil cuminte
Sub un gând ce-mi trece-n timp
Ca un licăr de poveste...
Stai și-ascultă-mă un pic...
Ne-am pierdut ca frunza-n zare...
Printre griji și printre visuri
Alergăm grăbiți spre unde
Nu-i nimic...decât nimicuri...
Tot trăim nedumeriți
Și ne-mpovărăm cu toate,
Pradă ne lăsăm cuminți
Căci ni-i firea ne-înțeleasă...
Într-o noapte,vraja toată
Se va rupe în bucăți...
Iar pe ochii mei frumoși
Înflori-vor...flori de gheață...
În zadar v-or plânge triste
Nopțile înfrigurate...
Care te-au zădărnicit
Să-mi cutreieri printre șoapte...
Azi,nu sunt ce am fost ieri...
Mâine poate tâmpla-mi arde...
Iar din suflet am să pierd
Chiar iubirea ce ne leagă...
Ochii nu-mi mai vor a plânge,
Mâinile-mi v-or tremura...
Iar privirea-mi va fi ștearsă
Din privirea rece-a ta...
Tot mai singură mă simt
Parcă totu-i disipat..
Cat bucata mea de vis
Din care m-am înfruptat...
Unde-i glasul tău suav...?
Îmi e dor de nemurire...!
Mi-aș dori să mi te țin
Încuiat într-o clepsidră...
Eu să număr nefiresc
Firul de nisip fierbinte...
Apoi să te strâng la piept
Cu o grijă nelipsită..
Ne-am înstrăinat prin clipe
Măcinânu-ne iubirea
Lacrimile mamei azi...
Își blesteamă neiubirea...
Arde-n cerul înorat
Focul timpului trecut...
Impregnat îmi este totul,
Pe-al meu suflet răstignit...!
Ghirlande...
Am coborât din infinit
Spre a te revolta pe tine...
Încât să-mi spui că m -ai iubit
Cât ține clipa-ntr-o clepsidră...
Nu a fost chip să te găsesc...
Erai plecat spre mântuire...
Cu multe fete la un loc,
Ce-ți descântau de lecuire...
Acum am înțeles mai bine,
Stând răsturnată pe-un fotoliu,
În casa decorată cu mult lemn...
Cum e descrisă muza-n verbe...
La capătul unui hol lung
O cruce stă înțepenită...
Pe ea,e scris indescifrabil...
Eu,pentru tine sunt pierdută...!
Adun bucăți de amintiri
Puține...într-un colț de pânză...
Ți le voi pune în mormânt
Să-ți lege sufletul de mine...
Adulmec izul unui vânt
Venit răzleț pe-un zâmbet fals...
Zâmbesc frenetic și-mi e dor
Să te poftesc...la ultim vals...
C-o aroganță de lut sfânt,
Îți văd privirea-nțepenită...
Te-asemui deseori c-un prinț,
Venit din lumea neștiută...
Misterios...c-așa îți place!
Să-ți pui armura de oțel,
Dar pe sub mantia-ți albastră...
Eu simt...un dulce suflețel...
Să nu mă cerți!
Așa sunt eu!
Acum adun flori de pe câmp,
Dar mai târziu din ele-ți fac,
Ghirlande pentr-un jurământ...!
Și te poftesc la scurt răstimp,
Să mi te spovedești...curat...!
Căci altfel,suflet-mi va spune...
E prea târziu...și e păcat...!
Spovedanie inutilă...
Îți simt tâmpla cum zvâcnește,
Inima cum bate-n palme...
Te invoc printr-un descântec,
Să-mi atingi un ochi,cu jale...
Să-i simți lacrima sărată,
Să duci palma către buză
Să-ți pătrund suav prin vene
Și să muști din a mea gură...
Spui că nu ai timp de jale...?
Eu,am timpul la picioare...!
Nu ai timp,că nu-ți dorești...
Dorurile-s o-ncântare...!
Îți trimit din depărtare
Pe un sunet de vioară...
Cântecul din zbucium rupt
Și cu glas necunoscut,
Îți ating urechea stângă
Apoi poți s-o iei la fugă...
Să te pierzi printre cuvinte,
Să iubești iele...fierbinte...
Și să-ți pui la brăcinar
Un pumnal,iar pe un cal,
Să străbați ținutul morții
Și cu vii să petreci
Între două lumi abstracte,
Viața fară de-nțeles...
Încă mai există dor,
Încă mai există jale...
Doina sună din picior
Peste-ntinsa-albastră mare...
Stau de-o veșnicie parcă,
Tot visând corăbii albe,
Ce-și atârnă-n vânt stindarde...
Însă marea pare dusă...
Prin tărâmuri fără visuri...
Chipul meu astăzi-i tăcut...
Nu-l privi,întoarce-ți fața...!
Mi-am pus și eu pe mormânt,
Nenorocu-nchis în criptă...
Vreau să-mi cânte înainte
De-a pleca pentru vecie...
Lupul ce loial e-n toate,
Cu-al lui urlet...a pustie...!
Non bis in idem...
Tu...nu m-ai iubit nicicând...
Joc secund,delir barbut,
Zarurile-s aruncate
Într-o cușcă cu mamuți...
Tu,te vezi în umbra nopții
Cum te sfâșie trecutul...?
Eu, te recunosc din psalmi,
Cum îmi tulburi începutul...
Ți-am surâs întâia oară,
C-o naivitate caldă...
Însă dorul tău mă strânge,
Ca o coardă de vioară...
Greieri mici și mici lăcuste,
Își fac loc prin toamna gri,
Descântând prin cântec tainic
Visele ce vor muri...
Tu,nu știi cum să mă-mpaci...
Cum să-mi prinzi în palme visul,
Amândoi într-un cuvânt
Nu putem să fim abisul...
Jocul,fuse desfătare
Printre toamne,printre ierni...
Astăzi cu maturitate
Vreau de tine să-mi dezleg,
Lacrimile nopților
Ce le-am strâns într-o batistă,
Vreau să uit că te-am iubit,
C-o iubire bine-ascunsă...
Și cât dor a strâns privirea-mi,
Într-o noapte cu mult plâns,
Astăzi ,doar zâmbesc șăgalnic
Și nu pot să mi te mint...
Te-am visat pe metereze
Cu alaiuri de luceferi...
Stând pe brațe de vestale
Și de iele,pe alese...
Azi,mai calc plăpând și moale,
Doar pe urme cunoscute,
Îmi întind piciorul drept
Spre tărâmuri nevăzute...
Noaptea cade nesfârșită
Peste trupu-mi plin de răni...
Devorat de mari hiene
Și de majestuosul leu..
O lumină albă sfântă
Dincolo de timpul tău...
Mă cuprinde grijulie
Și mă pierd în ea mereu...
Dacă Raiul mai există,
Te voi căuta febrilă
Să-ți întorc cuvântul care,
M-a trimis spre nemurire...
Prea mult zel și prea mult fast...
Pentr-un muritor celest...
Eu în lumea mea mă simt,
Tot ce vreau și e firesc...
Iubind.
Mă doare tâmpla de atâta dor
Cu neputință mă avânt să zbor,
Zvâcnind într-un lăuntric pas
Ce-a fost aievea,ce-a rămas?...
Sărutul întunericului surd
La ceas de întrebări bizare,
Să nu te pierd ,eu tot îmi spun
Și rătăcesc la întâmplare...
Mai râd ,cu râs de liră fină
În moale haină mă îmbrac,
Iar mă apucă!
Râd de mine
Aceeași eu ,ce pot să fac?...
Schimbarea mi se pare dură
Când sufletul mi-e neântinat
Te iert! ...Dar tu nu ești de vină
Nici eu!...Așa s-a întâmplat...
Muza și păcatul ei...
Vom fi doar praf de stele...
Păcate-n nefiresc
De timpul ce înghite
Iubiri pictate-n vers...
În inima-mi plăpândă
Se mai aude-ncet...
Zvâcnitul unei aripi
Ce-ar vrea s-o oblojești...
Sărate lacrimi calde
Pe-obraji-mi plini de riduri
Îmi adâncesc oceane
În falsuri,vorbe-n chinuri...
Cad frunze-ngălbenite
Pe crucea grea de fier...
De dincolo de moarte
Eu, încă sunt tot eu...
Aceeași muză blândă
Ce-a inspirat poeți..
Chiar i-am iubit prin slove
Și i-am pictat răzleț...
Pe-o coală albă,pură
Nu le-am cerut...nimic...
Decât o șoaptă tandră
Pe-un vis neâmplinit...
Tic-tac,tic-tac...
Într-o zi când lacrima-mi va curge,
Pe obrazul plin de riduri aspre...
Iar privirea-mi va fi rătăcită
Tu,să-mi mângâi zilele rămase...
Voi privi uimită blându-ți chip
Căci în el mă voi vedea pe mine...
Și-ți voi mângâia absentă-obrazul
Cu o dulce tresărire-n fire...
Un oftat prelung nevinovat
Va străpunge liniștea-nserării...
Prin ptivirile-mi străine
Tâmplele-mi zvăcni-vor fără știre..
Parcă dor îmi este și mai tare
Să te văd copil bălai pe-un braț...
Brațul meu ce-ți mângâia tăcută,
Nopțile sub ceru- ntunecat...
Astăzi zborul l-am uitat devreme...
Mai ascult doar timpul chinuit...
Și de el îmi este tare milă,
Parcă trist și cinic,m-a îmbătrânit...
Într-o zi voi fi doar praf de stele
Peste crucea mea tăceri vor dăinui...
Iar deasupra clipelor eterne
Amintirea mea o vei trăi...
O sudoare rece,speriată,
Tot îmi trece peste ridul frânt...
Al obrazului ce nu-și încape
Un izvor de lacrimi nesfințit...
Azi...îmi reproșez tăcută
Neputința de-a urca mai sus...
Refuzând să-mi tăinuiesc trecutul
Cu un zâmbet liniștit...l-am plâns...
Neliniște
Ți-ai dori o dragoste dintâi
Ca o liniște în noapte...?
Câte nopți ai tot jelit amar,
Asta-i dragostea ce nu se poate face?
Suntem datori acelor începuturi
Ce tulburi ne inundă vrerea
Hai să încercăm iubind
Și să lăsăm să ne confunde vremea...!
Sunt că o piatră fără glas
Lucind sub pașii triști ai serii...
Dintotdeauna te-am iubit
Și ce-i mai trist,eu te-am simțit...!
Strivind orgoliul sub picior
Și apăsând pe limba sorții
Agață-te de mine-n somn
Și fă-ți din mine cheia nopții...
De unde să începi să-ți spui
Că îmi iubești la nebunie
Măcar o pleoapă ce se-nchide
Sub brațul tău fă-i loc ,să fie!
Te simt atât de-înfrigurat
Bâtând la inima-mi flămândă...
Cu tot pustiul ce-a rămas
Din umbrele ce tot învie...
Neliniștea să te cuprindă
În brațul sfintei nebunii
Nu-ți fie teamă...eu sunt steaua
Ce-ți luminează-al tău pustiu!
Să-ți fiu alean și nebunie
Să-ți mângâi somnul nepătruns
De-atâta patimă acerbă
Să ne lăsăm supuși,învinși...
Hai, lasă-ti capul lin pe brațu-mi
Și liniștește-te sub sân
Tu,mângâie-mi sub pleoape dorul
Și fă-mă chin cu-al tău destin...
De-ar fi să sune ceasul nopții
Vom învia sub slove noi
Căci nimeni nu ne ia durerea
Și nici n-o pune înapoi...
E musai clar că vom privi
Timizi și chiar mai iertători
Mirajul ce-a pus piatra-n drum
Ca noi să ne privim acum...
Oglinda inimii suspină
Și pare chiar neobservată
Sunt simpla muritoare care
Ți-a mai șoptit și altădată...
Vioara inimii plăpânde
Stă lin pe brațul tău domol,
Fă-i muzica neomenească
Și du-mă dincolo de nori...
Rămân în alb...
M-ai dat uitării timpului albastru
Printre dureri ascunse-n tine,
Mi-ai adăpat iubirea cu răceală
Când focul încă mai ardea în mine...
Izvoarele vor susura în noaptea
Singurătății ce-și prelinge lacrimi
Iar când de dorul tău muri-voi
Te voi lega încet de brațu-mi...
Și voi rămâne-înmărmurită
Și nu voi mai putea vorbi...
De dincolo de-închipuire
Un stol de vulturi vor veni...
Și-or sta la pândă pe-a mea viață,
Cu glasul lor strident,țipând...
Prin noi ,va mirosi a moarte
Și-un înger alb va-încărunți...
O spaimă rece trece-încet
Pe lângă trupu-mi fără vlagă...
Am să rămân o amintire
Ca pata albă de culoare...
Cu sfori de infinit albastru,
Te voi culege dintre zări
Și-ți voi șopti măcar o dată
Ca tu să știi că mi-a fost dor...
Bizarerii
În închisoarea sufletului meu
Tot mai străin îmi pari ,tot mai departe
Rănitu-m-au părerile de rău
Cu dor te-am prins ,în filele din carte.
S a așternut tăcerea hibernală ,
Pe pleoapele mi căzute spre abis
Și am inventat o fericire oarbă,
Ce mi cîntă tainic,narcisist.
Bizarerii născute din dorințe,
Poseidoni cu sceptrul îndreptat
Spre lumi acvatice ,străine,
Din ochii mi triști ,secunde au sîngerat.
Amurgul bate n cet ,discret la ușă
Toiagul rezemat ,privește trist,
Parcă am îmbătrînit ciudat ,de- odată...
Platonice sunt tristele mi dorinți .
O cumințenie bizară din cuvinte,
Îmbracă rochii albe de opal,
Șoptit aud cum primăvara mi țipă ...
În visul nopții ,ancestral.
Lerui ler...
Moș Nicolae
Lerui ler ,frumoase gînduri
Printre gemene suspine,
Vine iarna cea duioasă
Cu steluțe de lumină!
Toți copiii s bucuroși!
Rîd și cîntă n gura mare!
Lerui ler,parcă i un moș!
Este moșul Nicolae!
Cu desaga i îndesată
De cadouri și bomboane,
Pentru cei ce au fost cuminți
Pentru inima lor mare!
Zîmbete pe fețe mici ,
Păr bălai și cîrlionți,
Fîstîcinduse n odaie ,
Totul e misterios!
Pentru cei mai mari
Azi moșul ...
Încărcat de amintiri
Un popas în al lor suflet ,
Face cît un dar divin!
Lerui ler ,frumoase glasuri
Pe la geamurile reci,
Vine Moșul cu desaga i
Ce o duce anevoios...
O magie ne cuprinde!
Lumînări ,miros de brad,
De tămîie și de smirnă,
Să l primiți pe moș ,cu drag!
Mizantropie...
O pîclă deasă peste zorii,
Ce și depăna a lor visare,
Se așeză ca și o mirare
Peste întreaga i răsuflare
Și iată ,cum prin ochi le curg
Mărgăritare de mprumut,
Ei nu mai sunt aceeași care ,
Mă răsfățau cu al lor sărut ...
Sunt triști ,închiși ca ntr o oglindă!
Și resemnați primesc sărutul
Apăsător și nfrigurat
Tăcerea lor ,ating pămîntul...
Mi e frig!
Îngemănate parcă,
Dezideratul și lumina,
Din care se hrănește dorul
Își trage ncet astăzi cortina!
Pe gînduri cad,oftez și tac!
Așa o stare de amorțeală...
Pătrunde n gîndul meu opac
Cu tot alaiul unei clipe,
De mizantrop nemîngîiat!
Vraciul proscris
Din glasul banal
Al recilor seri,
Îmi fac o ghirlandă
În semn de reper
Și plec către tandre ,
Lumini de mister
C un singur bagaj,
Același de ieri.
Brăzdate dulci stihuri,
În suflet mă dor...
Tangoul iubirii
Încet îl omor...
Aceleași reproșuri ,
Le repet uneori
Ursuză ,banală,
Aceasta sunt eu...
Trăiri peste care
Cu greu le alung,
Îmi lepăd curajul
Mă cert și m adun...
În ochii tăi ageri
Micuți și blajini
Cîndva ,am fost dulce
Miraj de Crăciun...
Spitalul de inimi
Azi poarta și a nchis
Mă ndrept către vraciul
Din timpuri ,proscris...
Să mi de-a o licoare !
Platită i din timp!
Sorbind o tăcută ,
Să cred ,să mă mint!
Fior întârziat...
Și-am să -mi schimb de dragul tău,
Ochii-mi calzi în mări adânci,
Să fur toată taina lor
Și cu jale s-o asculți...
Cu reci gânduri să te cerți
Că nu poți să o iubești...
Taina-i frigul dintre inimi
Dintre lacrimi și veninuri...
De nu poți iubi adâncul,
Nu poți fi o stea pe cer...
Căci lăcașul lui ,e marea
Întrebărilor de ieri...
Ce-ți doresc eu astăzi ție...
Mă întreb ades și tac...
Un oftat prelung mi-e gândul...
Cred că ne-am înstrăinat...!
Prinde-mi mâna cu putere
Și dă-mi drumul în abis...
Legăturile sunt sfinte
Dintre cer,pământ și vis...
Lacăte din fier forjat
Pune nopților de ieri...
Și aruncă cheia-n hăul
Unde dorurile pier...
Picuri mici de ploi fierbinți
Din al inimii oftat...
Cad alene peste suflet,
C-un fior întârziat...!
Umbrele destinului...
Curg din ochii-mi osteniți
Lacrimi ca de bob de rouă...
Și mă-ntorc ades prin timp
Sfidând clipele în două...
C-o frenetică uimire
Văd în zare doar o umbră...
Ce mă cheamă ne-ncetat...
Să pășesc pe a ei urmă...
Îmi frec tainic ochii triști
Și-mi duc mâinile la piept...
Parcă-s eu...odinioară...!
Oare clipa mi-o aștept...?
Îmi întorc privirea-n spate,
C-un oftat prelung și vag...
Depărtarea mi se pare
Ca un zid fără de prag...
Ochi sticloși și încruntați,
Mă privesc prin timpul mut...
Siluete-n noapte umblă
Prin tot visul meu desculț...
Reci fiori pe șiră-mi trec
Ca un sloi de iarnă sumbră...
Nu mai cred c-a ta chemare
A fost leac pentru-a mea umbră...
Totu-i trecător în viață...
Chiar și-a ta dorință vagă...
Astăzi îmi iubesc doar umbra,
Ce-n oglindă mă dezleagă...
Am crezut prea mult în doruri
Și-am pus suflet în iubire...
Însă s-a adeverit...!
Căci tăcerea...are vină!
M-am regăsit prin veacuri adormite...
Ce drămuite-au fost de timp...
Rămasă-n mrejele iubirii,
Iubesc un singur...anotimp...
Umbra-ncearcă-a se sui...
Pe o undă-a unui val...
Răscolită de corăbii
Ce n-au acostat la mal...
Umbre vin,se-adună-n porturi
Printre ploi căzute-n noapte...
Regăsinduse se strâng
Cu dorințe-n a lor brațe...
Melancolic plânge cerul,
Sub picioare iarba plânge...
Rugăciuni din gura clipei...
Sufletul în palme strânge...
Uneori și azi mă simt
Un copil al nimănui...
Însă umbra-mi tot șoptește...
Timpul!...azi e vremea lui...!
Trece-ncet ca o nălucă
Când îl văd,când doar îl simt...
Pleoapele mi le închide,
Ca-ntr-un somn nepotolit...
Unde ești,mă-ntreb cuminte?
Singură de zeci de ani...
Am strâns dorurile toate,
În clepsidră...fără bani...
Am plătit trecutul tot
Cu dureri și cicatrici,
Însă inima îmi spune..
Stop!...opreștete aici!
Mă rezem de zidul mut,
Cu ochi mici,străini și goi...
Iar singurătatea-mi bate,
Ca un clopot printre ploi...
Hai,întinde-mi mâna-n van...
Ca și altădată cinic...
Și zâmbind fără reproșuri
Să-mi cunoști a mele chinuri...
Cum din dor îmi fac icoane
Și mă-nchin la ele noaptea...
Iar din dulcile-mi cuvinte
Cum cuprind în brațe...moartea...
Ca pe-o unică iubire...
Ce mă scapă de suspin...
Singură...îmi este-aproape...
Taină sfântă...și destin...!
Tatuajul iubirii...
Am în gând că poate pot
Să-ți zidesc o barieră
Și să vii la mine-n gând,
Cu bilete efemere...
Infantilă într-un joc
De iubire clandestină
Mi-ai pus spini în trandafirul
Care n-avea nici o vină...
Puerila atmosferă
Se va transforma subit,
Într-o dragoste eternă
Dintre doi îndrăgostiți...
De-ai să poți uita chimia
Ce te-a măcinat o vreme,
Îmi vei frânge inima
C-un pumnal din vechi atele...
Mă mai doare încă pielea
Unde tatuajul tău
A rămas lipit de carne
Și ți-l simt atât de greu...
Neânțelesuri și-înțelesuri
Mi-au fost dure-învățăminte...
Azi,mi-aș lua bilet spre unde...
Însă sufletu-ți mă minte...
Franjurile timpului
Atârnate la ferestre
Îmi orbesc privirea caldă
C-o iubire indiscretă...
Falduri de mătăsuri fine,
Atârnate peste tot,
Guri flămânde de iubire
Bat într-una pe la porți...
Eu te trag de mâna-ți rece
Te voiesc pentru o viață...
Însă tu rămâi tot tainic,
În clepsidra ta de gheață...
Trag obloanele în jos
Și sfioasă-ncep să plâng
Lacrimile-mi șiroiesc...
Au ajuns la tine-n pumn...?
Neântorcându-ți nici privirea,
Nici tot trupul tremurând,
Nervii ții-întind la maxim
Poate-ncepi și tu să plângi...
N-ai să-mi mai privești nici ochii
Căci nicicând n-ai prețuit
A mea pleoapă ce-ți închide
Chipul tău în asfințit...
Un șevalet,te rog...!
De n-ar fi noaptea să-mi adoarmă gândul
Și ostenitele dorinți și micile-mi picioare,
Paradoxal ,mi-aș face din puțin
Un adăpost de gloanțe sub ninsoare.
De nu vei ține minte chipul meu
Sau de-mi vei cere a fi iar,
Același adăpost de suflete rănite,
Îți voi preda tăcerea mea în dar.
Îți mai aduci aminte zborul în delir,
Prin catacombele iubirilor pierdute?
Ingenios,lugubru și hoinar,
Ne-a mângâiat sudorile pe frunte...
Pustiul dintre tâmplele-mi fierbinți
Îmi murmură a bocet printre lacrimi
Și nu știam și nici acum nu știu
De m-ai iubit sau fu doar patimi.
Și ce frumos îmi văd ninsoarea
Cu-aceeași ochi mironosiți...
Zâmbesc frumos căci înserarea,
Mă dumirește pic cu pic.
De n-ai fi noapte-așa de neagră,
Prin ochii mei te-aș creiona,
Prin mâna iscusită-a unui pictor
Și te-aș purta-n inima mea...
Te-aș face dulce și frumoasă,
Din tine-aș da câte un pic
Acelor ce iubesc tăcerea,
Când nu mai însemnăm nimic.
Duhul munților iubind ...
Ți au crescut pe tîmple flori
Cu miresme de iubire
Dulce și suavă doamnă ,
A trăirilor din mine ...
Duhul munților mă cheamă,
Să trăim frumos în doi,
Să ne scrijelim iubirea,
Pe stînci albe de ninsori...?
Îți simt inima cum bate
De neliniște și dor...
Căci prea plină ești de viață
Doamna sufletului meu...!
Chipul tău străpunge simțuri
Adormite de demult ,
Îndrăznesc să ți mîngîi trupul ,
Cu adieri și ploi și vînt ...
Vin să bem din cupa spartă
Prelingîndu se pe buze
Să ți ating pe îndelete ,
Trupul tot și ntreaga ți gură ...
Și mbătați de nemurirea
Unei nopți de vis și dor ,
Să murim pentru o clipă
Tu în mine ,eu în noi...!
Obeliscul tăcerii
Cea de ieri ,zburda prin vise,
Prin poienile cu flori
Era veselă și tristă
Când pe cer ,citea vre-un nor.
Răsărea din fir de iarbă,
Cânta versul ca pe-un dor,
Îl strunea ca pe o ciută
Și-l sorbea ca pe-un izvor.
Azi ,părerile o-ndeamnă
Să rămână-nchisă iar
Printre amintiri ,uitare
Cu iubiri de cât-un gram.
E puțin pentru o clipă
Să las soarele să-mi râdă,
De picioarele-mi desculțe?
Mă amuz precum o muză...
Împărțită printre lumi,
De iluzii și cuvinte,
Rătăcind parcă d-un timp,
Nu mai cred a lor cuvinte.
Amăgiri pândesc sălbatec,
Răni pe tâmple-și fac de cap,
Dintre-atâtea vorbe goale
Pentru dor ,eu caut leac.
Cea de azi ,e neiubită...
Și de timp nemăsurată
Printre lacrimi de argint
Tot înoadă-un fir de ață
Râde trist printre suspine,
Mai culege cât-un vis
Din părerile ce-n taină
Le-a sculptat pe-un obelisc.
Nenoroc și lacrimi...
Prin perdeaua albă lungă
Din mansarda-ntunecată,
Stau cu ochii rătăciți,
La ninsoarea ațâțată...
Prin tot trupu-mi trec fiori...
Mă cuprinde-o nostalgie...
Parcă nu mă regăsesc...
Unde ești copilărie...?
N-ai să-mi fii ce am visat,
N-ai să știi să-mi oblojești...
Rănile ce-n suflet port...
Nici bastonul să mi-l porți...
Te privesc cumva din umbră
Și mi-e teamă să te cert...
Bâtrânețea mă obligă
Să fiu blândă...dar c-un cost...
Parcă sunt a nimănui,
Nenorocu-mi stă în palme...
Linii scurte și adânci
De iubire îmi e foame...
Golul mă cuprinde-ntr-una,
Mă ucide mișelește...
Mă tot pierd în nopți sinistre
Unde grija mă pândește...
Ninge gri și melancolic,
Fruntea mi-e înțepenită...
Ridurile-mi adâncesc
Gândurile-mi otrăvite...
Am aprins o lumânare,
Tămâind mansarda toată...
Mâinile c-un tremurat
Mi le-am dus sfios la spate...
Ursitoarele-s ascunse...
Lumea parcă...s-a schimbat...
Tot visez cuminte-n gânduri,
Să mi te întorc cumva...
Drumul pare o răscruce...
Dacă nu știi să te-ntorci...
Pe o rază de lumină,
Îngerii pot să-i invoc...
Triste gânduri mă doboară...
Iar din ochi îmi curge rouă...
Unde ești copilărie
Să-mi împarți dorința-n două...?
Să învăț a te iubi
Ca și apa și pământul...
Cerul,focul și...cuvântul...
Copacul...
Mi-e sufletul plecat în pribegie
De prea mult verde înlăcrimat,
Călcâiul ascuns al lui Achile
A sângerat!Nu-i nici un leac!
Potop de stele ce vor cade
Peste ninsori destăinuite,
Vor plânge-n ramul despicat
Doar clipele ce se vor duce...
Cu tremur blând,ca apa lină
Plătesc tributul fără bani,
Las amanet o vorbă bună
Recunoștință peste ani...
Murim din când în când de dor
De prea mult timp nemăsurat,
În palma timpului surâde
Curajul sumbru îngenunchiat...
Se stinge-ncet lumina-n ochiul
Trecutului cel nefiresc
De pe ciudate metereze
Privind șăgalnic,curioși...
Dă-mi mâna!Privește-mă-n zadar
Apucă-mi sufletul c-un strop,
Din lacrima sărată-a clipei
Să pot cândva, să mă întorc...
Pribeag și gârbovit copacul
În poala veșnicului timp,
Măsoară trist,tăcerea nopții
Unde tiranic l-a închis...
Te iubesc!
Te iubesc și dor îmi este
De privirea ta nestinsă,
De sărutul dulce-al nopții
Ce mi-l dai prin slove scrise...
Nu te-am strâns la pieptu-mi cald,
Nu ți-am mângâiat obrazul...
Însă știu că-n nopți târzii
De sărutul meu tu-ți prinzi
Răsuflarea și oftatul și...mă stingi...
Eu,un nastur să-ți desfac
De la pieptu-ți tremurând,
Apoi ochii să ți-i fulger
Și de mine să te prinzi...
Să-mi blestemi surâsul rece,
Să mă dori cum știi mai bine...
Iar tangoul nopții noastre
Să ne prindă în surdină...
Ți-am adus amnar din pripă,
Să nu poți să mai dezlegi
Vraja noastră pământeană
Să-i dai foc și să mă pierzi...
Sau să vii pe furișate
Ca un hoț de cai sălbateci
Să-mi pui frâul peste umeri
Doar iubirea să-l desfacă...
Tu,chiar tu,sălbatec domn...
Ce prin slove ucizi clipe...
Din tartarul plin de haos
Ai deschis în mine vise...
Îți ating incandescent
Tâmplele-ți zvâcnind a moarte,
Eu,te las ușor pe brațu-mi
Să-mi atingi a mele coapse...
Te iubesc ca pe o fire
Din altarul unui dor...
Însă-mi ești necunoscut
Ca și fluturii când mor...
Cine ești străine dulce
De-mi tot tulburi somnu-n piept...?
De ce-mi sechestrezi dorința
Și mă faci să tot aștept...?
Zarea-i parcă mai departe...
Mai departe,mai departe...
Tu,sărută-mi mâna dreaptă
Și ascunde-mă-ntr-o carte,...
O poveste de iubire
Imposibilă,terestră...
Ca un lampadar în noapte
Ce necazuri prevestește...
Inefabilă trăire,
Melancolică durere...
Te iubesc misterios
Domn al fericirii mele...
Nopți drămuite...
Printre lacrimi îți scriu iară
Cât de mult azi îmi lipsești,
Într-o toamnă când tăcerea nopților o drămuiesc...
Mai ții minte doina noastră
Ce-o trăiam la unison...?
Ca o pată de culoare ,
Pe retină o absorb...
Și-o amestec cu uimirea
Răzvrătitelor ninsori
Când pe-o geană de uitare
Nopțile nu mai am somn...
Au trecut atâtea toamne,
Iernile parcă n-au loc...
Au rămas captate-n vise,
Parc-aș vrea să mă întorc...
O răscruce fără timp,
Un copac ce nu mai plânge,
Aplecându-și triste ramuri
Lacrima nu-i mai ajunge...
Printre amintiri mă-ntorc
Abătută și mirată...
Unde să te caut astăzi,
Inima vrea să-ți vorbească...!
Bate-ncet și-i obosită
Se oprește când și când
Îi e teamă să te strige...
Nu cumva să n-o mai știi...
Pe-un picior de gând abstract,
Un fior mă tot cuprinde...
Când durerea n-are leac,
Lasă-mi mâna să te-atingă...
Un ultim tren ...
Aștept de o veșnicie trenul
În gara fără de peron...
Un glas ,de dincolo de șine
Răzbate trist ,ca un ecou...
Un ultim tren a mai rămas
Ce are drumul către tine
Îmi iau bagajul și am plecat...
Dar trenul în gară ,nu mai vine...
Cînd așteptările surzesc
De atîta liniște și dor...
Îmi simt tăcerea peste umbra
Ce mi pune în tîmplă ,gînd frivol...
Mă întorc...dar unde este gara?
Pierdută sunt ,pe gri bazalt
În urmă ,umbre fara noimă,
Se duc ,se întorc...că un păcat ...
Un ultim tren ...spre tine duce
Urlînd pe șine și vestind
Sa urce ultima suflare...
Eu ,stau pierdută ,pe un gînd...
Mi e teamă treptele sa i urc!
Și parcă simt cum trenul toarce
Că animalul cel flămînd
Privindu și victimă ,cum zace...
Pierdută singura în timp...
Doar clipa spune adevărul!
Și urc în tren c un ultim gînd...
Sa gust din el ,sa i simt misterul!
Toamna sufletului meu...
Mă grăbesc,căci timpul trece
Și mă trec și eu cu el...
Tot visez de-o vreme-ncoace
Cum pe-o șoaptă-ai să mă chemi.
Dar mi-e teamă c-o să fie,
Prea târziu,căci clipa trece...
Ochii mi se vor închide
Într-o toamnă,triști...și rece.
Îmi pătrund prin piele ploi,
Dintr-un cer întunecat...
Ce se-ascund la mine-n suflet
Peste trupu-mi măcinat.
Mă grăbesc către niciunde...
Cu pași mici,greoi și triști
Lăsând urma să-mi ascundă
Amintirea-ntr-un surâs...
Cade-o toamnă plumburie
Peste ochii-mi obosiți...
Iar privirea-mi renegată
Porți spre ceruri mi-a deschis...
Tot mă rătăcesc prin visuri,
Iar în gât un nod îmi șade...
Mor subit fără să vreau,
Iar din ochi îmi curg izvoare...
Te mai rog un pic să stai...
Viață plină de suspine...
Dă-mi din Raiul sfârtecat,
O fărâmă de iubire...
Să nu rătăcesc prin lume,
Ca un fum spălat de vânt...
Sau de vre-o minciună frântă,
Dintr-un glas necunoscut...
Mă mai doare încă rana
Anotimpului pierdut...
Ia aminte și-ți așterne
Pașilor,cuvinte dulci...
Voi pleca poate-ntr-o noapte
Fără să mă recunoști...
Dincolo de nemurire
Și-ai să plângi...dar fără rost...
Nu-mi doresc decât un deget...
Să-mi atingă ochiul plâns
Și să vezi un pic în mine
Sufletu-ți cum ți-am cuprins...
Lacrimile nopților,sau nesomnul sfâșiat,
De dureri ce nu-și încap,
A mea viață-ntr-un opaiț...
Simt cum pași-mi micșorează,
Trupul măcinat de ani...
Iar pe tine te tot simt,
Clocotind ca un vulcan...
Toamne vin și-mi tot aștern
Peste mâini și peste ochi,
Riduri aspre și adânci
Și mă-ntreb...ai să mai poți...?
Scrisoare către niciunde...
Dragul meu copil poet,de aici din depărtare,
Îți duc dorul ca pe-un cântec și din el îmi fac scrisoare...
Către unde s-o trimit?
Către zarea-ntunecată,sau către-acel tărâm unde inima ta bate?
Îmi e teamă să trezesc pârâiașul auriu ,din a lui timide gânduri,
Pietre albe-aș vrea s-adun...
Te iubesc necontenit,voluntar și indiscret,
Te ador precum o muză ce-și iubește-al său poet...
Ei,vorbeam cu mine-n gând,nu te amuza și tu!
Lași sunt doar acei ce tac,după vre-un amor posac...!
Știu prea bine ce vorbesc...
Vremurile-s astăzi tulburi...
Neiubind frumosul chip,încercam un gând s-adulmec...
Sunt străină de mai toate,chiar și de al lumii har,
Suntem tot mai goi în suflet și simțim iubirea-n van...
Lupi flămânzi și-arată colții prin a umbrelor păreri,
Însă mie nu-mi e teamă...am cuvântul si-i dezleg
De-acea sumbră răutate,îmblânzindu-i c-un surâs
Poate-așa țâșnesc din umbre,îmblânziți de harul sfânt...
N-am cu cine să-mi împart miezul nopții și-al meu dor...
Vântul astăzi mi-e prieten,însă este călător...
Am trimis scrisoarea-aceasta ,pe o frunză de arțar
Către-împărăția sfântă dintre marele hotar...
Tu ,deschide cartea albă și citește un pasaj...
Iar din el n-apoi trimite-mi gândurile tale dragi...
La ceas de seară...
Și iată înc-o toamnă mai trece surâzând,
Prin sufletele noastre plângând pe-un caldarâm...
Privim absenți spre lume,întindem brațe goi
Iar ea neputincioasă,privește către noi...
Ne lingușește-ntruna cu un teribil dor
Ne este însă dragă,căci plânge printre ploi...
Și ne tot strigă-n noapte cu glas duios și cald
Să-i dăm o-îmbrățișare,să simtă-al nostru drag...
Ehe,ce mincinoase vise mai zac întrânsa azi...
Când e regina nopții ,când ultimă dorință...
A zăbovit timidă ca și o cerșetoare,
Printre-ale noastre gânduri
Dar simt că încă-o doare...
Plecarea ei prin clipe,uitată pentru-o vreme
O lecție de viață ,prin trupuri ea se cerne...
Dar iată,strigă clipa!
Mai este încă vreme...
Pentru un ultim zbor,spre iarna cea geroasă...
Să-i dăm o sărutare ca un temut tenor
Ce-și cântă neiertarea pe-o scenă din decor...
Autumnale taine se frâng în noi plângând...
Pe el,tenorul trist îl strig și mi-l constrâng...
Să-mi țipe în ureche cu glasul lui sinistru
Și-l cert tăcută astăzi,căci mi-a știrbit surâsul...
Tăcuta toamnă sfântă,prin suflet îmi pătrunde,
Adună-mi toate cele ce-n taină mă sugrumă...
Și ia-mi din tâmple dorul să nu fac vre-o năpastă...
Mai bine iamă-n iarnă ,să-ți fiu a ta mireasă...
Plecată fi-voi...
Când voi pleca spre alte lumi,
Necunoscuți îmi vor fi ochii...
Iar amintirea mea va fi...
O umbră tristă-n calea sorții...
Un timp va plânge candela
C-un pâlpâit suav și tainic...
Iar din surâsul tău lăuntric,
Vor arde-n clipă doar necazuri...
Vei răsufla ușor și resemnat
Căci timpul vindecă trecutul...
Departe se vor auzi,
Suspine fără de-nceputuri...
Un vânt ușor,crispat sub pleoape,
Îți va fi semn din depărtări...
Poate-ți va curge-o lacrimă
Pe-obrazul plin de remușcări...
Eu astăzi tac și-s resemnată...
Am înțeles că sunt în plus...
Nu deranjez și nici nu voi,
Să-mi pun obloane pe la uși...
Aud cum mama mă tot plânge...
De nicăieri,copil sunt azi,
Sub riduri mi-am ascuns durerea...
Nu voi să plâng...dar mi-e necaz...
Mi-e dor să te aud vorbind...
De glasul tău...mi-e dor mereu...!
Auzi cum bate miezul nopții?
Să știi că-n lacrimă...sunt eu...
Ca un lepros mă simt în trup...
Și-mi caut rana peste tot...!
Nu văd decât doar cicatrici,
Lăsate-n timp,de câte-un mort...
Te-aș mai ruga...dar nu-ndrăznesc...
Mi-e teamă de a ta privire...
Aș vrea...un trandafir să-mi pui
Pe-al meu mormânt...ca amintire...!
Pasărea corb...
Mi am încuiat durerea în sertare goale
Ce așteptau cu lăcomie să se umple
Că pasarea de pradă amăgirea
S a cuibărit în suflet și mi a furat iubirea ...
Am stat o vreme n visuri
Am așteptat să strigi
Dar ușa amăgirii
Cu greu o mai deschizi...
Cînd seara lesne vine
Peste iubiri ce mor ...
Cu greu șoptesti aievea
Și astăzi îmi e dor...
Atîtea păsări corbi
Mi au răscolit iubirea
De tine vreau să rup
Tot ce a nsemnat iubirea ...
De-ar fi...
De-ar fi să vin pe-o șoaptă de-ntuneric,
Aș zăbovi cât și o frunză-n vânt...
Eu,nu mai cred demult în vorbe
Căci tot trecutul m-a durut...!
Aș vrea acum,o inimă de gheață
Să-mi bată-n trupul obosit...
Să nu mai simt iubirea voastră...
Ca un pumnal în mine-ncins...
Să simt nisipul din clepsidră
Fierbinte peste-a mea suflare...
Eu te-am iubit stimate domn...
Însă ciudat,tu nu mi-ai dat crezare...
Te-am așteptat cu-atâtea patimi...
Să-mi tulburi apele și visul...
Dar a trecut atâta vreme
Și mi-am închis în mine...zisul...
Vom aștepta de-acum ca dorul,
Să-și facă treaba lui decent,
Eu,de aici din depărtare
Privesc la chipul tău semeț...
Sub vălul alb al nopții sumbre,
Eu încă pași-ți mai aștept...
Să depănăm povești cu iele
Și sufletul să ți-l citesc...
Parol!
Chiar te iubesc...!
Într-o zi făr să-mi dau seama,
Degetu-mi alunecă,
Peste ochii tăi frumoși
Dintr-o poză pusă-n rama,
Timpului neobosit...
Și-apăsai neștiutoare,
Nestiindu-mă să mint...!
Dintr-o dată,pe o undă,clinchet surd parcă-așteptat...
Auzii nerăbdătoare
Și-am dus mâna către cap...
Un fior neasemuit
Mă cuprinse fără veste
Și-am șoptit cu bâlbâieli...
Ce tot trupu-mi cuprinsese...
Nu-ți simțeam decât parfumul
Contopindu-se în mine...
Tu vorbeai atât de calm...
Mă topisem lângă tine...
Mă amețise-al tău parfum într-un fel misterios...
Încât ochii mi-i închise
Cu un gest mărinimos...
Ce-am șoptit,mi-aduci aminte...?
De o Julietă parcă...sau de un Tristan pe nume
Ce-l citisem într-o carte...
Am glumit apoi de parcă ne văzusem undeva,
Sideral în altă viață,la o ceașcă de cafea...
Brusc,un vânt amețitor,
Rabufni din zarea surdă...
Te pierdusem dragă domn
Și-ți pierdusem și-a ta urmă...
Nu ți-am spus,să știi c-am plâns...!
Nu știam ce e cu mine...
C-un platonic legământ,făcui cerului lumină...
Și uite-așa ne-am și certat,
Pe nimicuri și pe viață...
Ne-am înstrăinat o vreme
Însă dorul greu,ne paște...
Ah,de-aș fi putut fi șoaptă
Să îți mângâi ochii triști,
În clepsidră-ai pune totul
Și nu te-ai lăsa învins...
Acum spui că-i goală sticla...
Nici bănuțul de pe mort,
Nu-l mai dai pe visul care
Te-a făcut să mi te-ntorci...
Oare fuse o mirare,sau o dulce reverie?
Ne-am iubit cu-atâta patos...?
Asta-i pură nebunie...!
Însă...nu ne-am cunoscut...
Clandestin ne-am tot privit,
Printre zâmbete amare
Și icoane fără sfinți...
Fericire...n-am să caut...!
Prin tarabe bate vântul...
Pentru tine am să-mi pun,
În sertare...jurământul..!
Te cheamă sufletul,tu vino...
Valul mării sparge clipa
Într-un dans dezlănțuit,
Eu te caut după stânca
Ultimului vis tăcut...
Te-am pierdut printre surâsuri
Sub potop de neputinți
Iartă-mă tu domn al nopții
Și-mi sarută ochii plânși...
Te iubesc precum o muză
Ce-și așterne flori în păr,
Să-ți fiu dragă peste noapte
Apoi visul să-mi omori...
Ești un ultim dor în noapte
Ce-mi tot tulbură simțirea,
Ești un cal troian din visuri
Ce-mi renegă nemurirea...
N-am să pot muri vreodată
Făr că brațul tău să-mi fie,
Sprijin peste trupul meu,
Într-un dans al nebuniei...
Am să zac pe al tău braț,
Conștientă și cu dor...
Am să-ți fur melancolia
Când în noapte nu ai somn...
Vom dansa în noaptea noastră
Doar pe strune de vioară,
Eu să-ți fiu arcușul tău,
Tu să-mi pui flori sub picioare...
Eu,lumina sa-ți aprind,
Camera să fie caldă...
Iar sub jurăminte dulci
Să-mi șoptesti întâia oară...
Dor mi-a fost de tine,fată...!
Cu păr nins ca de zăpadă...
Cu privira-ți de abis...
Șezi cuminte-n a mea poală...
Apoi lampa să se stingă,
Sub suflarea ta de foc...
Valul mării să inunde
Jocul nostru,cerând troc...
Îi vom da la schimb săruturi
Jurăminte și-o clepsidră
Să ne-nchidă-n lacrimă
Noi,să n-avem nici o vină...
Lacrimi și spini...
Urlă-n suflet tot trecutul
Cu-nșelatele iubiri...
Flămânzind din începuturi
Tu,pe mine nu mă știi...
Nu mai voi să știu de-mi plânge
Sufletu-mi golit de dor...
Nici de mâinile-mi asprite
Ce-au muncit născând fiori...
Tu,petrece-ți lumea ta,
Cu alaiuri nefirești
Mie lasă-mi nemurirea
Ce se naște dintr-un vers...
N-am voit decât iubire...
Și un dram de-nțelepciune
Ca la sfintele icoane
Și rostind duiosu-mi nume...
Una este-acea ființă,
Ce dă naștere iubirii...
Ce din pântec glas îi sună...
Tu,fă-i viața mai ușoară și dă-i sensul nemuririi...
Moare-ncet în mine totul...
Ca un puf de păpadie...
Nu-ți cerșesc iubirea care
Nu-ți stă-n ochi și nici în fire...
Am gustat din anii toți
Doar venin,amar și sânge...
Lacrimi,palme pe obraji
Însă-așa a fost să fie...
Nu-ți mai cer astăzi...nimic...!
Căci nimicul,mi-e în suflet...
Vântul bate drastic crucea,
Și-mi trădează-amarnic...frica...
Reci fiori îmi trec prin vene
Și-mi e teamă c-am să uit...
Până și privirea-mi caldă
Ce cu dor te-a tot privit...
Lin se-așează peste anii-mi
Încărcați de clipe grele...
O ninsoare fără seamăn
Amorțind păreri și vrere...
Nu mai voi să-mpart nimic...!
Anii vreau să mi-i petrec,
Printre clipele străine
Ce-mi deschid atâtea porți...
Însă parcă nu-mi e bine...
Să te știu străin și cinic...
Las la voia întâmplării
În clepsidră să-mi pui spinii...
Și de-o fi să-mi curgă sânge
Chiar din ochii mei cei triști...
Tu să știi ființă dragă
Că din pântec,te-am iubit...!
Eu,mi-s visul nimănui...
Eu,mi-s fată cumsecade...
Zică lumea ce o vrea...
Chiar băbuță și discretă
Și-ți fac loc în viața mea...!
Să nu calci pe iarba verde,
Nici noroi pe tălpi să n-ai...
Să te uiți mereu în ochi-mi
Și pe suflet să mă ai...
Îți dau tot ce-i mai curat
Nu mă-ncumet să resping,
Cumințenia-ți sfințită
Dintr-un chip frumos,divin...
Însă...mi-s adesea tristă...
Să nu crezi că am ceva...
Am rămas înmărmurită
Într-un colb uitat cândva...
Sunt și șoadă și plăcută...
Sunt mereu neastâmpărată,
Însă-mi pun pe suflet tot...
Chiar și grija ta uitată...
Uneori zâmbesc spre stele,
Când pe pernă nu am loc...
Răbufnesc în râset toată
Și cu îngerii mă joc...
Fac frumosul să-ți ridice,
O sprânceană arcuită...
Tu să-mi pui pe suflet dor
Chiar de-ți sunt necunoscută...
Fii atât de bun și darnic,
Căci nu costă mai nimic...
Dintre ceruri,rugi spre tine
Porți de rai spre cer eu mișc...
Am îmbătrânit și-mi pare
Toamna lungă amintire...
O icoană pe pereți
Mă surprinde c-o privire...
Ochii mi se-nchid adesea,
Într-un somn celibatar...
Sunt băbuța care crede
Doar în sfinții din Altar...
Fluier dacă-mi vine-a crede,
Că-mi ești vis si-mi ești amic...
Și mă urc în trenul care mai oprește câte-un pic...
De prin file de poveste
Adun lacrimi și le strâng...
Alandala ca băbuța
Și pe suflet mi le-nfig...
Acum plec spre răsărituri
Căci apusul...mi-l cunosc...!
Dintr-un suflet ce tot cere...
Doar iubire...recunosc..!
Astăzi vreau să îmi petrec,
Cincizecișișapte flori de câmp...
Albăstrele sau cicoare
Să mă pierd prin ploi și vânt...
Să nu mă cauți,nu voi fi...
Când nopțile-mpleti-vor fire
Din amintirile tăcute...
Să-ți amintești de chipul cald
Al mamei care-ar vrea să uite...
Durerea,lacrima și gândul
Ce la un loc,abis au fost...
A murmurat spre cer cu rugă
Și a postit în zi de post...
La ce folos acele rugi
Când ochii plânși au tot orbit...?
De la atâta nepăsare
Un rid sub coastă i s-anfipt...
În partea stăngă-a vieții aspre
Tot sapă-adănc un val de foc...
De va pieri,tu să nu cauți
Fâptura ei între pereți...
De-s dusă,dusă fi-voi iară
Cum dusă-am fost și pâ-n acum...
Am așteptat cu-nfrigurare
O vorbă caldă-a....nu știu cui...
Tăceau secundele-n clepsidră
Și măcinau trecutul viu,
În ochii mei curgeau șiroaie
Prăpăstii goale și genuni...
Cât mi-am dorit o-mbrățișare...
C-un fel de jind-neasemuit...
Cât aș fi dat din mine totul
Însă eu azi,nu am nimic...
Zâmbesc dar zâmbetul mi-e aspru...
De vezi în ochii mei pustiu...
Vei regăsi în tine dorul
De glas de îngeri,de copil...
Sub pleoape strânge viața totul
Pe chipul meu îmbătrânit...
Au apărut dureri și gânduri
Și-mi pare rău că te-am pierdut...
Te țin la pieptul meu zâmbind
Și-mi curge-o lacrimă suavă...
Eu încă te mai văd copil
Dar timpul sună-antristare...
În mine arde-un foc de dor...
Durerea și-ancrustat pumnalul
Eu,am să plec curând spre cer...
Dar tu,îmi vei simți amarul...
Voi mai lăsa poate vre-o urmă
Involuntar sau făr să știu
Te vei hrăni din ea o vreme
Și-mi vei trăi al meu pustiu...
Pierdute nopți,pierdute clipe
Pierdute toate fără rost...
Doar amăgirile știură
S-adune-n suflet,doar despoți...
Îmi plânge sufletul rănit,
Îmi plânge trupul cel de lut...
Sub un amurg cu lună plină
Aștept sfârșitul s-l sărut...
Am fost o boare pe pământ...
O adiere tremurândă...
Un fir de iarbă ce-a crescut
Sub lacrimi fără de lumină...
Mă vezi...?...sunt dincolo de tine...
Oglinda pare-ntunecată...
Am fost o umbră pe pământ...!
Voi fi și dincolo de moarte...
Cântecul iubirii...
Am obosit purtând în mine
Durerea dorului de tine
Sărutul lunii pus pe frunte
De ce nu-mi ești pricesnii sfinte...?
Îmi pun pe mine rochii albe
Pantofi cu toc să pot ajunge
Să îți sărut sprânceana care
Din depărtare mă surprinde...
Mi-e teamă să mă urc în trenul
Ce-n noapte sigur îmi va fi
Dușman și despot laolaltă
Trăind cu mine frici târzii...
Te voi iubi o vreme-n taină
Apoi ți-oi scrie tot ce simt
Ești dorul meu și-a mea văpaie
Și-n tine-mi pun iubiri și vis
Un ultim cânt de deznădejde
Îmi pun pe tâmpla ta zâmbind
Blestem a timpului clepsidră
Și-n glas suav...îți spun că vin...
Așteaptă-mă în gara rece
A timpului uitat de timp
Într-o rochiță albă lungă
Mă vei zări...nu te mai mint...
Un șuierat prelug sinistru
Ciudat se pierde între noi
Tu mă privești pierdut și tandru...
Eu încă te visez sub ploi
Ești depărtarea ce mă doare
Și visul nopților năuc
Ești o durere-atât de mare
Încât neantul ne-a unit...
Trecute-s toate...
Iubește-mă din nou târziu...sub gene,
Mai lasă-ți lacrima o dată să mă spele...
Iar printre degete suspinul să îți scape
Și tremurând de dor,tu fă să-mi fie pace...
Sub ploi toride-n arșița de vară
M-am destrămat ca puful alb de floare...
Amestecându-mă cu zgomotul de stele
Iubește-mă din nou și fă să-mi fie vrere...
Trecură luni și clipe fără tine
Din haosul tăcut un dor făcu lumină...
Imense valuri năvăli din timpuri
Mușcând avide din târziu, din gânduri...
Tu cântă-mi din arcușul seriilor târzii
Când somnul nu știi să ți-l ții...
Pe brațul meu tu pune-ți capul lin
Și regăsește-te...vioară să îți fiu...
Iubește-mi glasul ca pe o poveste
Rostită-n ceasul nopților celeste...
Și-agață-ți trupul voluntar de mine...
Zâmbește fără teamă,trudind frumos cu mine...
Curate lacrimi să ne spele dorul
Sub mâna ta,tu mângâie-mi piciorul...
Și tresărind ca o scânteie-n piept
Iubește-mă din nou,dar fără vre-un regret...
Năvalnic dorul șuieră prin mine
A tot pustiul ce-a rămas din noi...
Întinde-ți brațul cald și mă cuprinde
Nu mă lăsa sub tunet...încărcat de ploi...
Aș fi rămas...
Am plecat...tu,cată-mi urma
Prin neantul nopții reci
Dacă-ai să privești și luna,
Ai să știi cât te iubesc...!
Las regretele în urmă
Și-mi leg stelele de gleznă,
Către universul tainic,
Îndrept dorurile mele...
Umbra ta mă va căta
Printre galaxii pierdute,
Iară glasu-ți va-îngâna
Nerostitele-ți cuvinte...
Nimfe, iele și sabine
Pe un rug vor arde noaptea,
Bând cucută ca licoare,
Blestemându-și astfel soarta...
Pleca-vor și silfidele-n albastru
Dintre orgiile-înserării
Lăsând în urmă lor miresma
Din care umbra lutu-și cerne...
Fac mătănii pentru suflet,
Închin vracilor totemuri,
Antidot din lacrimi calde,
Elixir din clipă,demoni...
Umbrei foame-i este veșnic
De nimicuri efemere,
Lutul trupului ascunde
Doar plăcere și durere...
Am atât pământ sub talpă
Încât pot muri oricând...
Greutatea lui ajunge
Pentru dragostea oricui...
Un Tartar sub rugăciune
Stă deschis ca un mormânt...
Ardem triști ca lumânarea
Singuri ne săpăm mormânt...
Fac recurs din închisoare
Condamnată-s pe ascuns...
Cer răbdare sub teroarea
Ultimului tău cuvânt...
Liniștea pătrunde golul...
Cel rămas în urma mea...
Vei domni ca și un rege
Flămânzind sub haina grea...
Las izvorul să-ți pătrundă
Neștiutelor dorinți,
Iar din mila mea firească
Vei șimți ...cât te-am iubit...!
Oglinda răsfățată...
Cum trece vremea dragă
Și ce îmbujorată,
Sunt încă în oglindă
Privindu-mi a mea față!
Trec anii prea grăbiți...
Și noi cu ei la braț,
Ne minunăm adesea
Ce trist, cum ne-am schimbat!
Mi-e dor ades de tine
Și azi îți scriu scrisoare.
Postașul îți va bate
La poartă, la intrare.
Te văd zâmbind primind
Epistola de azi
Ca-n vremurile bune
Ne-om aminti cu drag.
De tine și de mine,
Doi inși îndrăgostiți,
De muza slovei pure,
Ce încă e pe-aici...
Și ce vom râde dragă
Și ne vom amuza,
Când ochii noștri sigur
Curând s-or revedea...
Ce dulce e mireasma
Plăpândelor atingeri
Când dorul nostru plânge
Cu tristele-i amurguri...
Bătrâni vom fi curând
La braț cu amintirea,
Noi vom zâmbi șăgalnic,
Ne vom cânta iubirea...
Cum trece dragă vremea!
Tu ce mai faci, te-ntreb?
Te mai gândesti la mine?
Vreau încă să mai sper...
Oglinda iar zâmbește...
Îmi pare-ntunecată!
Întorc timidă umbra,
Mi-e teamă de-a mea față...
Pustiu autumnal...
Pustiul toamnelor pierdute
S au prins de sufletul mi rănit...
Te am așteptat că altădată ...
Dar pașii tăi nu au venit ...
Sub mantia tăcerii autumnale
Elogiind dramaticul sărut...
Tot scrijelesc cu sufletul mi de gheață ,
Cuvinte dulci ce încă nu s au spus ...
Trezindu mă din lotca vieții
Pe ape negre ntunecate...
Arunc o mînă de mister
Și prind cununi în altă viață
Las urma pașilor tăcuți
Să și piardă din savoare clipa ...
Cu toamna aceasta am să plec
Dar parcă mă cuprinde frica !
Atît de rece o să mi fie ...
Acolo sus ,pe visu mi surd ...
Purtînd pe brațe amintirea ,
Unui trecut tardiv și blînd...
Torent de ploi ,iscate n dor
Vor înceta să mai suspine ...
Căci peste dor vor înflori ,
Cuvinte calde de iubire !
Golgota ,ultima redută...
În trista tânguire-a nopții,mai zăbovesc un pic pe gânduri,
Mă las purtată spre niciunde si-un val de doruri mă ajunge...
Lovesc în pieptu-mi fără teamă și brusc...tresar...e gol ,pustiu ...
E doar tăcerea infernală și -aș vrea de mine să nu știu .
Adun în palme lacrimi mute și-nghit în sec oftatul lung
În zarea mută-ntunecată,
Sunt ochi ce mă privesc hapsâni...
Și mă cuprinde-o teamă cruntă
Și țip spre cer ,cu glas domol...
Altarul crucilor de piatră ,s-a impregnat în gândul meu.
Tresar ,căci te aud pe tine!
Și mă cuprinde-o teamă sfântă!
Te rog să ierți a mea cădere,
Îmi duc spre munte ,a mea cruce...
Tu pentru toți ești suflu bun,
Ce-n piepturi încă bate tare
Aceeași inimă ce-n dor,
Mai poate încă să tresară.
Mă-ntorc!
Același este drumul,pentru o mare adunare
De suflete ce-și tânguiesc,
Trecutele trăiri ce dor
Căci pentru toți ,suntem chemare,
Suntem pâmânt și suntem somn...
Golgota-i ultima redută!
Un ultim pas spre infinit...
Țărâna scârție și plânge ,
Sub crucea grea de la mormânt.
Ateul iubirii...
Atât mi-a mai rămas!
Doar chipul tău cel fără glas...
Și-mi este-atât de dor de el...
Cu remușcare azi îți cer,
Să mai rămâi un pic ,mai stai
Primește-mi ruga ca pe-un rai
Și suspinând să îmi repet...
Mai pot iubire să te iert?
Proscriși în noaptea cea de taină ,
Am uneltit iubiri târzii...
Ce ne-au fost date de pomană,
De dulcele fior divin.
Mai dă-mi un pic din tine azi,
Măcar un pic din a ta umbră,
Ca răzimată pe-un obraz
S-o mângâi blând ,ca pe o muză.
Un bun rămas ascuns în ochiul
Ce tot privește trist ,în gol...
Ateul meu ,mi-e dor de tine!
Cine-ai fost tu?Cine-am fost eu?
Ce noapte albă ,ce târziu!
Copacul parcă a albit!
Îmbătrânit de neiubire
S-a stins cu clipa ce-a murit...
Cândva ,îți vei aduce-aminte,
De dorul meu nemângâiat...
Poate va fi-ntr-o altă toamnă...
Sau poate mă vei fi uitat.
Elegia iubirii,sub semnul pustiului...
Rece ca gheața uitată-n zadar,
Pierdute iluzii
Speranțe în van...
Clepsidre fragile
Sub zări rătăcite,
Iubiri de o noapte
Respinse de clipe...
Ce dor rătăcește
Prin vers nesfârșit,
Și ce rugăminte,făclii a aprins...?
În noapte soptește
Tacit și respins
O gură flămândă
De viață și plâns...
Vedenii răzlețe
La cruci și mormânt,
O umbră subțire
Regretă neplâns...
Să prinzi clipa tristă
Din noaptea aceasta,
În slova ta blândă
Căci grea e năpasta...
Te roade tăcerea,
Te roade-așteptarea...
Iar mie mi-e dor
De ochii ce-ți plâng,
Tristețea și zarea...
E rece și trist
Mi-e greu să te strig..
Plecat ești departe
Iar mie mi-e frig...
Hai,pune-ți reproșul
Pe umerii mei...
Eu pot încă duce
Și ceruri și ploi...
Nimicul străpunge
Cu șișu-ascuțit,
Un suflet sensibil
Ce cândva l-ai dorit...
Hai pune-mi pe rană
Doar lacrimi sărate,
Mai pune-mi și gheață din ochii-ți
Pierduți printre patimi...
Elegii nesfințite
Doar unse cu mir,
Răscruci de tristețe
Sub doruri revin...
Ascultă doar toamna
Și sufletul ei
Și-atunci vei discerne
Smerit...iubiri și plăceri...
Eu...am știut...!
Eu,n-am să te întreb nimic...
Voi coase-n nopți albastre vise,
Din slove nesfârșite,tandre
Și voi cerși la porți închise...
În albă rochie mă-mbrac
În noaptea dintre amintire,
Din lacrimi îmi voi face pat
S-adorm cuminte lângă tine...
Te voi iubi imaginar
Te voi privi doar clandestin...
Voi face scară către Rai
Să-ți fiu cândva...fior,alean...
În lumea-aceasta nu-i nici loc
Nici zare să ne recunoască...
Poate de dincolo de cer,
Iubirea mea te-o recunoaște...
Mi-am încuiat în suflet dorul
Ce aștepta nebănuit...
Mi-am pus în păr tăceri de aur
Ce doar spre tine-au oglindit...
Să nu fii trist,să nu mă cerți...
Eu sunt plecată către visuri...
Din care-aevea mă hrănesc
Căci tu nu-mi ești pe înțelesuri...
Statornică și prea cuminte
Am înălțat doar rugi spre cer...
Acum,te las cu ale tale
Sabine,iele...ce mister...!
Frumos,suav și dulce foc
Privirea ta mă chinuiește...
Parc-aș vedea în ea un of,
Ce inima nu-l înțelese...
Să îți petreci a tale clipe
Cu tot ce sufletul îți cere...
Eu,de aici din alte zări
Te voi privi și nu-ți voi cere...!
Nimic!...căci știu că sunt uitată
Pierdută printre amintiri...
Păstrează-mi însă nemurirea
Pictată într-un somn divin...
Nimic nu este-întâmplător...
Nimicul ne va dăinui,
Însă același întuneric
În slove calde va muri...!
Domnul nopților pierdute...
Ți-am intrat în sufletu-ți pribeag
Și-am găsit icoane de-nchinat...
Lacrimi într-un râu sărat
Te-am citit și...te-am iertat...
Am plecat apoi căci calea-i lungă...
Ți-am lăsat a mele lacrimi calde,
Ți-am mai pusî în cale un izvor
Să te-adapi când doru-ți dă târcoale...
Suntem despărțiți de lege
Legea firii și a unui sfânt
Căci la el ne închinăm adesea,
Iar cu tine,trist făcut-am legământ
Nu îți sunt ibovnică ,nici sfântă...
Nici sabină n-am putut să-ți fiu...
Sunt o simplă muritoare-n taină
Ce tristețea-n noapte ți-o adun...
Plângi căci plânsul face bine
Sufletul ți-l mai descarci urlând...
Însă nu uita că timpul
Pentru mine,astăzi e străin...
Vom purcede-agale spre-nceputuri
Ce cu inima le-am așezat
Într-un timp ce nu mai este-al nostru...
Iar la cer adesea,te-am strigat...
Te-am iubit...te-am tot iubit în taină...
Însă datul nu ne-a fost ursit...
Să ne-mpreunăm c-un astru
Când pe cer o slovă-a răsărit...
E frumos și e frumoasă taina
Unor suflete plângând de dor
Ce-au visat cândva la întâlnirea
Trupurilor calde care mor...
Vom dansa un ultim dans pe ceruri
Și ne v-om privi frugal...
Vom uita de mica noastră taină
Și v-om bea din clipă doar amar...
Ți-aș fi sărutat surâsul
Ți-aș fi pus la tâmple busuioc...
Ți-aș fi dat din mine totul
Însă timpul ne-a oprit în loc...
Imposibilă iubire,vrajă...
A aprins în noi un foc...
Ce întreținut de iele
A fost pur și simplu..
.nenoroc...
Tu,iubești a ta sabină-n taină
Cu blândețe o săruți suav...
Te-am văzut aevea printre gene
Și-am pierdut...tu,marele hazard...
Am în brațe mii de stele-aprinse
Mii de lacrimi în priviri...
Te voi aștepta de dincolo de moarte
Cu același dor,în patimi și simțiri...
Zâmbete și chipuri...
Și din cer mai curge smirnă
Ploi cu gând de-ntinerire
Verdele-n pământ suspină
Și-l iubesc fără de vină
Câmpu-și spală fața-n zori
Feerie și visare
Cântă parcă un izvor!
Ce părere mă cuprinde
Tot visând fără să vreau!
Aș dansa pe munți cu tine
Și-aș zbura pe mări de-ai vrea...!
Las să mă conducă dorul
Printre amintiri și cânt
Mă simt mică și plăpândă
Uneori mă mai și mint...
Râd cu poftă dar sunt tristă
Zbuciumul îl tot alung
Mă amestec printre toamne
Și-mi sărut amurgul blând.
Curge cerul cu iubire
Ca un dor nestăvilit
Inima adună ofuri
Amintindu-și c-a iubit...
Versuri,cântece și visuri,
Oameni dragi și inimoși
Zâmbind galeș printre rânduri...
Vă iubesc oameni frumoși!
Doruri fără răspuns...
Șoapte ne-înțelese-n noapte
Dor pe inimă,suspin...
Sunt doar muza ce-și adapă
Versul alb pe un destin...
Am crescut pe-o rămurică,
De tulpini m-am agățat
Am sperat într-o minune
Însă tu m-ai depărtat...
Mi-ai pus lacăt greu la poartă,
Mi-ai pus dorul în clepsidră...
Iar apoi mi-ai spus să plec
Căci nevoie n-ai de mine...
Capul mi l-am aplecat
Doar în semn de mulțumire...
Las o lacrimă sub stea
Poate-ți amintești de mine...
Bem sătui din neiubiri
Cu o sete nefirească
Ne-amagim căci e firesc
C-o iubire pământească...
Te-am uitat și-mi pare tristă
Noaptea povestirii noastre...
Nu am însemnat nimic
Când clepsidra a fost spartă...
Sărutări cu înțelesuri
Fapte-ascunse pe sub gene...
Eu...atât am fost sub gând
O fărâmă din eresuri...
Într-o lume fără patimi
Fără lacrimi și suspine...
Poate ne v-om întălni
De-ți va fi iar dor de mine...
Cioburi albe de mătănii
Din clepsidra unui dor...
Sub litanii și sub lacrimi
Vor sclipi la noi în somn...
Rămas bun prin slove scurse,
Din al sufletului dor
Lasă-mi doar o rămurică...
Să m-agâț de ea în somn...