Întâlnirea cu volumul de versuri „Lacrimă de câmp” - apărut în colecția „Debut” a editurii „eCreator”- trebuie percepută ca o revelație literară, deoarece autoarea cărții, dă dovadă, încă de  la momentul debutului, de o reală maturitate stilistică, dublată de o bogată experiență de viață,  ce se degajă discret din fiecare poezie inclusă carte.
    Atunci când scrie, tânăra, studentă la Facultatea de Litere, se supune unui inefabil  proces de metamorfozare, și asemenea fluturilor ieșiți din crisalidă, și își dă voie să zboare spre poezie, explorând  cu minuțiozitate tărâmul fermecat al invențiilor lirice, slujindu-se, în acest sens, de nemuritorul limbaj al versificației clasice.  
    Plutind, cu dragoste și deplină bucurie, pe cerul poeziei, își odihnește pana sufletului pe ofertanții nori ai inspirației și scrie despre neliniștile interioare, despre zbaterile și bucuriile sufletului, despre candoarea iubirii și despre bunătatea fără de margini a îngerilor.

    Cu fiecare poezie încredințată tiparului, Antonia Pitu, deschide o câte o fereastră de lumină spre sufletul ei bogat în  tinerețe,  candoare și iubire. Ea reușește să treacă peste inhibițiile primelor încercări literare și își potrivește, cu îndemânare, gândurile în matca unor versuri originale și deosebit de atractive.  
    Miruită de către ursitoare cu nectarul talentului creator, Antonia se lasă fermecată de frumusețea lumii, nu rămâne indiferentă în fața multiplelor valențe ale iubirii, și scrie.     Atrăgătoarele îndeletniciri lirice îi dau șansa să își exploreze emoțiile și sentimentele descoperind o altă față a lumii, ale cărei perspective sunt încărcate cu miraculoase refrene, strălucitoare lumini și versatile culori.
    Antoia Pitu concepe, pentru volumul său de debut, un spectacol literar original structurat în trei părți : „Drumul spre lumină”, „Răscruci temporale”, „Aforisme”.
    Poeziile din prima parte a cărții sunt dominate de puritatea dialogurilor tinerei autoare cu sine.
Dezbaterile sufletești ale autoarei iau forma unor autentice eliberări lirice pe parcursul cărora descoperă faptul că adâncile frământări prin care trece fac parte din firescul vârstei sale.
Identificându-le și îmbrăcându-le în armura poeziei, Antonia descoperă calea spre lumină, ce se răsfrânge peste suflet îmbrățișat de o clară sensibilitate.
    Găsind forța necesară pentru a porni pe propriu drum, tânăra poetă, alege să lase urme de lumină pe cerul poeziei și scrie despre: terapia interioară care „are spini în ramă”, despre „firele de timp” și „speranța care arde”, despre „oglinzile rupte și aroma libertății”, despre iubirea ce se rostogolește, despre „colțurile amintirilor și vântul serii”.
În poeziile:  „Zborul din pagini arse”, „Pana de vis”, „Ecoul tăcerii”, „Trecutul ca un dar”, Antonia reușește să demonstreze se află în căutarea zborurilor lovite de vânt și ploaie, apoi descoperă arta cea strălucitoare a pictorilor și merge pe drumul purelor iubiri, opintindu-se în „colțurile unor amintiri”, ”dând volum uitării”.
    În CV-ul său literar, ea mărturișește că este atrasă de poveștile cu îngerii, pe care îi invocă în poeme precum: „În brațele îngerului”, „Zborul credinței”, „Îngerul iubirii apuse”, „Un înger pierdut”,
    Obsedant îi dăltuiește pe îngeri în versuri scriind:
„Oriunde merg, eu am un înger,  
Acolo sus mă simt vegheată,  
Îl simt aproape, fie soare, fie ger,  
Inima de gheață mi-o luminează.

Și-aș vrea din suflet să-l ating,  
Să-i prezint a mea lume,  
Pe când a lui e-aproape de divin,  
Iar a mea e plină de minune.

Cu pași ușori mă-ndrept spre cer,  
Spre liniștea divină, sfântă,  
Sub aripa lui simt că nu mai pier,  
Căci inima îmi cântă și se-avântă.

Încet, îngerul coboară lin,  
Cu brațele întinse să mă prindă,  
Și simt cum pacea sfântă mă cuprinde,  
Dintr-o iubire ce nu poate să se stingă.” („În brațele îngerului”)

    În galeria poeziilor din a doua parte a cărții, registrul se mută spre alte surse de inspirație dragi autoarei.
În topul lor se află dragostea față de părinți și respectul pentru familie și strămoșii direcți.
Nu lipsesc din aria de interes a Antoniei interogațiile lirice despre efemeritatea timpului și tainele iubirii, cele legate de adâncimea tăcerilor și de zbaterile firești ale inimii.
    „Familia este fundamentul poeziilor mele” – declară tânăra poetă.
Când se gândește la părinți, Antonia cutreieră printre amintiri luminoase, fiind convinsă că doar părinții îi pot șterge lacrimile sufletului și o pot ghida către  oazele de fericire și lumină.
„ Trăim în amintirea nevăzutului,  
O frunză de dafin rătăcită,  
Scântei născute dintr-o așchie firavă.  
Doar voci îngemănate,  
Cuvinte plămădite pe-o filă,  
Cuvinte grele ce taie și sfâșie.  
Lanțul visurilor himerice  
Își frânge aripile și se stinge,  
Se retrage-n grădina din vale,  
Spre a sufletului comoară înfloritoare.” („În grădina amintirilor”)
    Atunci când își fixează drumul liric și se așează în orizontul gândului poetic, tânăra intră în dialog cu miraculoasa lume înconjurătoare, face scurte declarații de uimire în fața naturii și își expremă admirația față de: fluturii zgomotoși, roadele bogate ale toamnei, pășunea înfloritoare,  dulceața păpădiilor, zborul păsărilor, pământul mlădios, ploaia misterioasă, albastrul văratec al cerului etc.
    Nu lipsesc din volum poeziile de dragoste. Antonia Pitu se pricepe foarte bine să-și pună emoțiile și inefabilele sentimente de iubire în versuri și, chiar dacă uneori iubirea îi face „inima mai plăpândă”, sufletul tinerei va găsi mereu, în creația literară, resursele necesare pentru a se regenera și spera.
    „Sertarul de cuvinte” este, poate, una dintre cele mai frumoase poezii incluse în acest volum de debut.
În contextul dialogului autoarei cu cărțile și cu puterea cuvintelor descoperim faptul că ea este atrasă de mirajul lecturii și acordă enciclopediilor respectul cuvenit:
„Aerul se liniștește într-o simfonie de cuvinte,
Înțelesuri adânci se ridică din marea cuvintelor mute,
Enciclopedia prinde viață din nou,
Într-o poezie a ordinii, iar
Înțelepciunea strălucește în lumina cuvintelor pierdute.”
    De la arta poetică, la arta surprinderii zvâcnirilor de înțelepciune așezate în creuzetele unor aforisme surprinzător de reușite, nu este decât un pas, fapt demonstrat în a treia parte a cărții, ce strânge laolaltă câteva din cugetările Antoniei Pitu.
Sunt gânduri înțelepte despre jocul iubirii, despre rostul copacilor și al animalelor, despre zâmbete și tristeți, despre complexitatea firii omenești, despre iubirea maternă și încrederea dintre frați, despre lumina libertății și diferitele fațete ale liniștii, despre haosul lumii, despre greutatea depășirii obstacolelor vieții și despre inegalabila frumusețe a sufletului de artist.
    Iată numai câteva din subiectele, de inspirație ce au intrat sfera de interes, liric și aforistic, al Antoniei Pitu, o tânără cu un talent remarcabil, cu o gândire complexă și inventivă și cu o nemărginită încredere în puterea cuvintelor de a vrăji.
Primul său volum de versuri îi vizează pe cititorii care cred că doar exprimările poetice pot scoate la iveală nespusul lumii și reușesc să pună într-o magică lumină măiestria sufletelor, ce știu să scrie versuri, știu să asculte glasul lirei poetice și sunt pregătite să iubească etern.