Pe Elena Borcuti am cunoscut-o  la ședințele Cenaclului Scriitorilor din Baia Mare, unde citea adeseori din poeziile sale. Trecerea la cele veșnice a colegei mele care devenise și o prietenă într-ale scrisului a căzut pe neașteptate și nu credeam că acum nu mai putem vorbi la telefon. Fie- i amintirea presărată cu florile gândirii poetice:
-E toamnă târzie,/ Grădina se ascunde-n asfințit,/ Florile s-au scuturat,/ Căzute la pământ s-au ofilit,/ Tufele de crizanteme ce/ Toată vara cu jind au privit/ Cum se înalță alte flori/ Acum și ele au înflorit!  (Farmec de crizanteme)
O salcie curgătoare în parc/ pletele lungi își deșiră,/  iar noi privim frunze ce cad,/ pe bănci cum se înșiră/ frumoasă este toamna/ în tainica-i odihnă și tăcere,/ și frunzele se aud cum cad/ în armonie crengile se zbat,/ decor autumnal, a sufletului adiere. (O zi de toamnă)

Poeta florilor „care-și deschid corola”, a pastelurilor, a luminilor și a umbrelor care ne ating existența,  reușește să creeze o atmosferă imagistică, un tablou al anotimpurilor în concordanță cu stările sale sufletești:
Când florile-și deschid corola,/ Tai câteva și-aduc în vază,/ Îți farmecă nu numai privirea,/ Și mintea ți-o înseninează... Nu simți durere și nu e întristare,/ Muzica și poezia sunt triumfătoare,/ Vrem să zburăm spre înălțare,/ Când florile-și deschid corola,/ Și strălucesc pline de rouă-n soare. (Când florile-și deschid corola)
Poeta nu „strivește corola de minuni a lumii” ci cu lumina ei romantică și pozitivistă „sporește a lumii taină”: Poezia, lumină, culoare,/ Farmec, incantație și visare,/ Culoare, poezie și durere,/ Iubire ascunsă, efemeră plăcere.../ Poezie... albastră culoare,/ Cerul azuriu luminat de soare,/ Brazi verzi și pâraie,/ În ghirlande țesute-n cristale.../ Frumoasă poezie! Lumină, culoare,/ Creație divină atotiubitoare,/ Suflu artistic,, patetică vibrare. (Poezie, lumină, culoare)
E mult de când în temeri o ține,/ Aștept seninul zilei de mâine,/ Mi-e dor de-un soare,/ Să lumineze până târziu,/ Iubesc cerul albastru, străveziu./Vreau să discern ziua de noapte,/ S-aud până-n zori tainice șoapte,/ Mi-e dor să văd și-o lună clară,/ Noaptea în lumina astrului de seară,/ Romantic stelele pe cer să răsară!    (Un cer senin)
Poezia Doina exprimă crezul autoarei: Toți românii cânt-o țară/ Neamul românesc nu piere/ Trădătorii jocu-și curmă/ Adevărul va învinge,/ Chiar de-i eclipsat din umbră!... Nu dorim glorii deșarte,/ Virtutea este a națiunii carte!
Spre final redăm o parte din poezia  Unde ești muză?
Inspiră-mă să cânt sublimul/ Prin artă să pot să alin chinul,/ Să simt cum murmură-nserarea/ Ca un psalmist să-ndrept cărarea!