Romanul de față, SUB TALPA DESTINULUI, Editura GEORGE COŞBUC, Bistrița, 2023, este al doilea roman al doamnei Gabriela Dimitriu, după TRECUTUL, LABIRINTUL VISELOR, Editura INSPIRESCU, 2021, roman "început în 9 mai 2021 şi terminat în 22 iulie 2022".
Avem în fața noastră un roman de factură psihologică în care "Un accident de maşină petrecut într-o zi nefastă de marți, 13, avea să, întoarcă din calea care se prevedea luminoasă, destinul scriitorului Andrei Condurescu. Gânduri răvăşite, întuneric şi lumină, dragoste şi crimă, toate se petrec într-un ritm alert, mână în mână cu personajele cărții. Viața şi moartea se vor împleti asemenea unei cununi imaginare, iar dragostea va căpăta nuanțe diferite pentru cele trei femei aflate în viața lui Andrei. Cine va căştiga? Cine va pierde?"(Gabriela Dimitriu - Sursa Facebook).
Scriitorul Andrei Condurescu călătorea singur, pentru prima dată, după mulți ani de autoizolare, închistare ṣi de închidere în sinele său, spre Constanța, la un cenaclu al scriitorilor, într-un compartiment de tren. Ațipise, se pare, şi se trezise-ntr-un plăcut parfum de liliac alb, parfumul Leliei. În fața lui stătea, nemişcată şi tăcută, o tânără care semăna puternic cu Lelia. Sau poate era chiar Lelia? Momente de derută, de visare şi revenire din visare. Momente care tulbură şi mai mult sufletul eroului. Intră controlorul de bilete. Simte şi el parfumul, dar constată că-n compartiment era doar Andrei. Tânăra din fața lui nu mai era.
Monologul interior, specific ca modalitate de sondaj psihologic, un fel de discurs neauzit şi nespus prin care personajul îşi exprimă cele mai intime gânduri, acele gânduri care sunt cel mai aproape de inconştient, anterioare organizării logice, adică în starea lor originală, prin intermediul unor fraze reduse la minimum sintactic, astfel încât să dea impresia că reproduce gândurile chiar aşa cum apar ele, este mereu prezent în cartea doamnei Gabriela Dimitriu, alături de alte elemente specifice sondajului psihologic, care ne îndreaptă atenția spre problematica unui roman de analiză, unui roman psihologic. "De la cine provenea mireasma dulceagă a acelui parfum pe care o întâlnise cândva la Lelia? Inclusiv controlorul remarcase acest aspect, deci acea femeie pe care el o asemuise cu fosta lui iubită fusese acolo! Dar când şi unde dispăruse?"(TELEPATIA - Cap. I). Chiar ṣi controlorul monologhează în interior, gândindu-se la tot felul de situații ciudate întâlnite în tren. Asistăm la un dublu monolog interior, cel al lui Andrei şi cel al controlorului de bilete, primul văzut din exterior de către celălalt autor de monologare interioară, controlorul de bilete.
Lelia era fata care-l vrăjise pe Andrei în timpul anilor de liceu, în timpul tinereții. O iubea cu patimă şi înflăcărare, dar o părăsise inexplicabil, în urma accidentului tragic care le-a schimbat amândurora destinul. Se gândea că o va reîntâlnit la cenaclu şi că o va privi pe furiş. În subconştietul său, Andrei se privea ca un neputincios lipsit de respectul de sine, pentru că fugise de Lelia, fără a oferi explicații. În ultimii cinci ani, Andrei devenise un scriitor recunoscut la nivel național, fără să participe în exterior, fizic, la reuniunile literare. Acum era prima asemenea ieşire. În sufletul lui se amplifica o adevărată "hidoşenie" pe care doar el o vedea, fiind inexistentă pentru mama sa şi pentru sora sa, precum şi pentru cei apropiați, o metamorfozare care există în propria-i concepției, fiind foarte greu de înlăturat. Mama sa, Ana Condurescu îl dojenea mereu pentru lucrul acesta spunându-i că nu e un ghinionist, cum se credea el, ci doar un om neobişnuit să înfrunte vicisitudinile vieții de azi.
Au trecut zece ani de la despărțirea lui Andrei de Lelia Petrina, fata pe care o iubea ṣi pe care o părăsise inexplicabil, moment în care întâlneşte numele acesteia pe Facebook, fiind şi ea un iscusit prozator, autor de romane, pe care Andrei, pur şi simplu le devora, nu le citea. Pe ea spera Andrei să o întâlnească la malul mării.
Andrei Condurescu se luptase ani grei cu el însuşi, cu neliniştea din el, după teribilul accident, având tendințe de suicid, cu gândul mereu la Lelia, pe care o părăsise inexplicabil, sau poate tocmai pentru a o feri de starea difuză şi apăsătoare din subconştietul său, salvat fiind în această perioadă doar de scris, de cățile sale.
Monologul interior specific romanului psihologic îl macină mereu pe Andrei. "Măcar un minut înainte de producerea acelui dezastru, dacă aş fi reuşit să îngheț timpul, destinele noastre s-ar fi reunit în favoarea noastră... Ce întorsătură bună ar fi luat viața mea, dacă aş fi fost înzestrat cu puterile unui vrăjitor care să reuşească să se strecoare prin bucla temporală pentru a împiedica fatalitatea"(LELIA PETRINA - Cap. II). Se face aluzie la momentul în care "acele ceasornicului vieții " s-au oprit în dreptul zilei de Marți, 13 august, 2008, înainte de ora 10 dimineața, momentul teribilului accident.
Odată cu apropierea de Constanța, Andrei îşi dădea seama că aducerile aminte despre Lelia deveneau "vii şi sfâşietoare", plăsmuindu-şi reîntâlnirea cu ea "ca pe un colac de salvare din labirintul întortochiat al amintirilor".
După majorat şi după ce-şi obținuse permisul de conducere, Andrei ṣi Lelia, cu acordul mamelor, într-un autoturism OPEL AXTRA de culoare argintie, cumpărat de mama sa de la un vecin din bloc, au pornit spre locația numită Gura Portiței, "un loc retras pentru turiştii cu tenta de a căuta sălbăticia, oferind ochilor dornici de investigaţii amănunțite, peisaje din Marea Neagră şi sclipiri din Delta Dunării. O insulă exotică plină de o frumusețe stranie"(GURA PORTIȚEI - Cap. III).
Narațiunea curge dezinvolt, pe neobservate, autoarea romanului pierzându-se în ea, împreună cu cititorul, care se lasă şi el furat, pe nesimțite, de farmecul povestirii, participând direct la frământările interioare ale eroului, privite din exterior, făcându-le înțelese tocmai prin neînțelesul lor.
Sunt foarte multe momentele, pe parcursul fabulaţiei cărții, când narațiunea se-mpleteşte cu descrierea peisajelor de vis din Delta Dunării, contemplate din vaporaşul care înainta "vertiginos, tăind valurile Dunării, prin paradisul compact de stufăiş, rogoz, papură şi sălcii pitice, aşezate simetric, de-o parte şi de alta a culuarului care le descâlcea traseul neîmblânzit de mâinile omului"(GURA PORTIȚEI - Cap. III).
Imaginea Leliei îl însoţeşte pe Andrei pe tot parcursul traseului cu trenul, reapărându-i iar în fața ochilor în toată splendoarea ei. "-- Lelia, tu eşti aici cu mine?, strigă el. Nu primi însă niciun răspuns. Femeia din fața lui arăta asemenea unei statui de ceară, iar pe fața ei se putea observa o paloare cadaverică"(GURA PORTIȚEI - Cap. III).
Alternanța timpurilor, trecut, prezent şi viitor, se manifestă perpetuu pe parcursul cărții, făcându-ne să visăm, să ne trezim din visare, să ne întoarcem înapoi în timp, să trăim în lumea noastră exterioară, dar şi-n lumea interioară a eroului, luând parte la toate chinurile şi frământările lui, care l-au ținut bună parte din timp înafara timpurilor, înafara lumii reale trăind în şi prin chinurile întrebărilor fără răspuns pe care şi le punea, adus cu picioarele pe pământ, din când în când, de mama şi de sora sa.
Doamna Gabriela Dimitriu este o expertă şi în domeniul psihoanalizei, nu numai în domeniul creaţiei literare, dacă ținem seama de importanța pe care o acordă trăirilor interioare ale personajului, precum şi grijii acordate transformărilor evolutive ale personajului pe parcursul derulării narațiunilor textului epic. Conflictul interior din sufletul eroului este dublat de un conflict exterior, specific romanului psihologic, la fel ca şi modificarea radicală a relațiilor dintre personaje, toate acestea ducând la o schimbare interioară a individului datorită mediului şi a împrejurărilor acestuia.
Tindem să credem, şi suntem siguri de lucrul acesta, că avem în fața noastră, prin romanul SUB TALPA DESTINULUI, un roman de analiză, un roman psihologic care, prin talentul înăscut al doamnei Gabriela Dimitriu, prin înclinația dânsei spre psihoanaliză, iese din contingent, devenind un roman psihologic, o specie literară a genului epic în proză al literaturii române culte, urmărind un singur plan narativ cu accent pe analiza stărilor sufleteşti ale personajelor.
Romanul psihologic sau romanul de analiză se deosebeşte de aşa - zisul roman de creație prin faptul că acesta dă naştere unor tipuri vii, caracterizate prin fapte, cuvinte şi relații exterioare.
Având în vedere ideea că analiza psihologică este definită ca şi concept, de către majotitatea exegeților în domeniu, drept o modalitate de sondare a subiectivității personajului pentru a evidenția tensiunile, căutările, traumele vieții lui interioare, toate acestea în scopul pătrunderii în semnificațiile ascunse ale prozei de analiză a personajului/personajelor sunt posibile prin relevarea modalităților de investigație psihologică utilizate de scriitorul respectiv. Printre acestea, pe prim plan întâlnim în cartea doamnei Gabriela Dimitriu monologul interior ṣi introspecția: "Iubirea necondiționată te poate transforma în dimensiuni neobişnuite. Viața mea a devenit spectaculoasă datorită unor întâmplări care mi-au schimbat-o în bine!", îşi spunea îngândurat Andrei Condurescu, în timp ce privea fără o țintă anume, peisajele care se contopeau şi se perindau copleşitor de alert, odată cu viteza trenului în care se afla de peste trei ore.
Andrei îşi investighează la modul introspectiv, el ca personaj, propriile-i stări sufleteşti, propiile dedaluri, propriile învălmăşeli şi încurcături sufleteşti, fără ca autorul să intervină în text, renunțând la observațiile sale asupra eroului.
Astfel că întâmplările sunt trecute prin conştiința personajului: "Vălul de sentimente derutante şi pline de laşitate atârnate în fața conştiinței mele interioare, se va putea îndrepta asemenea unei draperii trase de la fereastra unei camere cufundată în întuneric, readucând lumina în subconştientul meu, doar dacă-mi voi recunoaşte greşelile şi voi încerca să le repar!"(TELEPATIA - Cap, I).
În felul acesta, romanciera reuşeşte să mute conflictul din exterior în interior, dând impresia, pentru început, că opera pare a fi fără acțiune.
În fond, întâlnim în roman dese modalităţi de sondaj psihologic, scțând în evidență obsesiile personajului, dar şi raportarea comportamentului acestuia la anumite întâmplări exterioare, precum şi la concordanța dintre stările lui sufleteşti şi cele ale naturii: "Totul părea desprins din altă lume, iar cei doi nu contenesc să-şi facă semne cu ochii şi să se ciupească reciproc când întâlneau pâlcurile de pădure întrepătrunse de dunele de nisip unde se odihneau păsările care-şi făcuseră cuiburile pe acele petice de pământ. Unele dintre ele, reveneau an de an împreună cu familiile lor, din țările calde, pentru a-şi petrece vara în acele întinderi de apă şi insule izolate. Erau păsări migratoare, care înfruntau de fiecare dată pericolele dezlănțuite din înaltul cerului, doar pentru a se reîntoarce în acel Edem plin de magie şi culoare "(GURA PORTIȚEI - Cap. III).
Ramona Vasisciuc, "fascinanta blondă cu ochii verzi, devenise în scurt timp ființa care reuşise să-i înlăture pânza imaginară țesută chiar de el (n.n. de Andrei) în încercarea obsedantă de a-şi proteja propriile păreri de rău"(RAMONA VASISCIUC - Cap. IV), originară din Moldova de peste Prut, absolventă a Facultății de Psihologie a Universității AL. IOAN CUZA din Iaşi, colegă cu Emilia, sora lui Andrei, este femeia din viața lui Andrei, alta decât Lelia, care reuşise să fie acceptată de acesta în preajma sa şi care să-l ajute să treacă cu bine peste desele operații estetice la nas şi la braț, lămurindu-l să iasă în lume, să iasă din izolarea apăsătoare şi să plece la Constanța, la evenimentul literar. Niciodată, Ramona nu văzuse un om atât de lipsit de autostimă şi ambiție, până la întâlnirea cu el. Se îndrăgostise de el subit deşi în sinea ei, realizase încă de la primul contact cu flăcările din ochii lui, că avea să aibă parte de rezistență din partea acestuia, odată cu întâmpinarea unei relații noi.
Ela, cea care-i prezentase lui Andrei Bucureştiul, "fata zglobie şi mereu pusă pe şotii, care-l plăcea fără azcunzişuri şi-i făcea avansuri repetate, fără nicio inhibiție"(REGRETE TÂRZII - Cap. XXVII), pare a fi a treia femeie din viața lui Andrei, care, "se simțea măgulit de toată această atenție îndreptată spre el, însă nu era pregătit din punct de vedere emoțional să gestioneze o nouă relație sentimentală"(Idem, Cap. XXVII).
Complexitatea structurală ṣi emoțională a romanului doamnei Gabriela Dimitriu este mult mai largă şi mai stufoasă.
Pe traseul romanului psihologic, al romanului de analiză, intervin momente multe de creație propriu-zisă, momente în care romanciera amestecă într-un tot unitar, psihanaliza cu dragostea, momente în centrul cărora se află scriitorului Andrei Condurescu, prin viața căruia, pe lângă mama Ana şi sora lui, Emilia, trec pe rând ṣi concomitent cele trei femei, predestinate pare-se, Lelia, Ramona şi Ela, pe rând sau toate odată, viața lor intersectându-se cu cea a lui Andrei în varii momente, toate iubindu-l pe Andrei şi el pe toate, dar dragostea dintâi, dragostea pentru Lelia fiind de neuitat, la fel şi dragostea tristă a Leliei pentru Andrei, (bolnavă fiind, Lelia află că va muri curând).
Bărbații care se învârt şi ei în jurul iubitelor lui Andrei sunt tot cunoscuți ai acestuia, dar ei nu au valori semnificative în subconştietul lui Andrei, fiind pasageri, trecători, provocându-i mai mult momente de furie şi de respingere.
Ramona se reîntoarce, prezentându-i lui Andrei pe propriul lor copil, născut fără ştirea scriitorului, copil care-i leagă şi-i uneşte definitiv, se pare. Ramona, deṣi căsătorită fiind
cu o brută de om, în Austria, se reîntoarce, lepădându-se de soț, şi iubindu-l în continuare pe Andrei, promițându-şi reciproc să înceapă o nouă aventură a vieții lor, alături de fiul lor, care-i poartă numele: "Atunci să începem! Andrei, nu ți-ai dat seama încă? Andreiaş este fiul tău! El nu mai putea vorbi de atâta bucurie. Îşi şterse lacrimile de pe față şi închise poarta în urma speranței care intrase din nou în inima lui"(RENAŞTEREA - Cap. LII).
Romanul doamnei Gabriela Dimitriu uimeşte îndeaproape prin destoinicia autoarei de a se descurca cu atâta uşurință ṣi farmec în arta scrisului epic, promulgând un tip literar de invenție şi nuanțare epică prin circumscrierea estetică a unei specii epice amenințate nu o dată în peisajul vieții noastre literare de pericolul crizei, specie epică deschisă umanității colective, eroilor tranzitivi sau introvertiți, ori personajului modern asaltat de înțelegerea condiției sale existențiale.
Încadrându-l în colecța aşa numitului roman de analiză, conceput în spirit sthendalian, cu nuanțe din Dostoievschi, Gide şi Proust, romanul de față o încadrează pe autoarea lui în seria remarcabilă a creatorilor de acest tip de literatură, dovedind capacitatea de afirmare a doamnei Gabriela Dimitriu într-o direcţie literară pusă anterior sub semnul întrebării.
Scriitoarea Gabriela Dimitriu dă dovadă prin romanul său, SUB TALPA DESTINULUI, de o concentrare şi de o luciditate ieşite din comun, finalizate într-o splendidă acțiune de forță epică asupra meandrelor unui suflet problematizat şi traumatizat îndrăgostit, acțiune din care răzbate enigmaticul degajat de ființa iubită, în toate cele trei ipostaze ale iubirii eroului cărții, scriitorul Andrei Condurescu, cel care prin iubire reuşeşte să afle în el puterea de a merge mai departe, reinventându-se şi redescoperindu-se în ciuda handicapului său.
Ca roman de analiză, dar şi de creație, romanul de față este un roman psihologic, dar şi un roman al dragostei, romanul unei rătăciri dureroase ivită pe neaşteptate în viața eroului, romanul unei drame provocată de rătăcirile hazardului, şi consumată-n retragerea în sine, în izolare, dar transformată în bucuria renaşterii prin biografiile celor trei femei mature din viața intimă a eroului, alături de mama şi sora acestuia, făcându-l pe Andrei să renască din sinea lui în noua lui sine.
Experiențele de viață ale lui Andrei Condurescu sunt definitorii, figurând căutarea obsesivă a idealității feminine, cu deziluzia de a nu putea trăi decât o stare de reîntoarcere mereu la acelaşi plan existențial, din care, până la urmă reuşeşte să se smulgă cu ajutorul dragostei.
Cheia ronanului constă de fapt în unitatea de esență a celor trei femei din viața lui Andrei, în sentimentul incipient al descoperirii femeii adevărate, al iubirii însăşi, sub forma unei rațiuni în cerc, a unor plecări şi revenire, mereu aceleaşi şi mereu altele.
Autoarea cărții, doamna Gabriela Dimitriu, confirmă aici, în romanul domniei sale, SUB TALPA DESTINULUI, virtuozitatea unui analist desăvârşit, dar şi excelenta stăpânire a meşteşugului epic, din care nu lipseşte nici o anumită poetizare a efluviilor pasionale.