În pieptul unei șoapte

Aș prinde clipa-n pieptul unei șoapte,
O inimă să fie până când
S-ar aduna din doruri, întorcând
Copilăria-n iz de mere coapte.

Să curgă-n sine pur și neumbrit
De os captiv în setea mistuirii,
Să bea desăvârșiri, la masa firii,
Cu visul rănii pline de cuțit.

În van să umple trupuri de pocale
Cu lacrima crestată de păcat,
Din care gândul i s-a-ntrupat
Ca prizonier al libertății sale.

În pieptul unei șoapte-aș prinde clipa!
O zi să fie inimă și ea!
Să strângă despărțiri cu umbra sa,
Și-n brațele înaltului risipa.

Dar cum să prind vâltoarea care șade-n
Avântul plin de zare și pământ?
Mai bine-mi văd de treabă în cuvânt,
Cu inima - o șoaptă cumsecade,

Ce-i zbor doar pân' la capăt de poveste,
Căci până-acolo depărtarea este...


Cireșe la urechea unei ploi

Am fi putut rămâne cât am fost...
Dar cum să fim, când tot ce mai rămâne
E veșnicia mâinilor bătrâne
Ce ne îmbracă-n suflet pe de rost?

Și ce-am putea rămâne fără noi,
Când nici măcar uitarea nu mai poate
Să știe cum de ne-a trăit în toate,
Pe țărmul plin cu jumătăți de doi,

Și totuși noi rămas-am neuitate
Cireșe la urechea unei ploi...


În graiul mierii

Ce ochi de vulturi ninşi m-au început,
De curge-n mine râul săvârşirii?
Şi cum de eu – un val în toiul firii,
Pe flori de umbră tristă sunt sărut?

Aşa se-ntâmplă-n patria cu nori,
Când ceru-i şal de timp fără umbrelă?
Te-ncep zâmbind ninsori de acuarelă
Şi te sfârşesc morminte de fiori?

Şi-apoi, sărut, de ce să mai ajungi?
Să-nveţi în graiul mierii cum să plângi?



La umbra inimii

Pe o frunză legănată de privirea unui vis,
Umbra inimii se-nclină, ca un fir de dor nescris.
Frunza tace și zâmbește. Umbra-ntreabă-ncetișor:
„ Ești și tu la fel ca mine?... Într-un cântec călător

Te-au înveșmântat poeții și, -n cuprinsul nesfârșit,
Curgi pe file de lumină, ca un susur fericit?”

Glasul frunzei – scrum de clipă instigată la duel
Cu un paloș nestatornic și absurd de infidel –
Din ruinele tăcerii, s-a prelins în ochi de vis,  
Și, pe ridurile vremii, cu o lacrimă a scris:

„Sunt aici să știu doar că la umbra inimii, mereu,
Cu preludiul veșniciei stă la sfat apusul meu...”