povestea toamnei

toamna își scrie povestea
cu fiecare frunză căzută în neant
fluturi întârziați ating cu aripile
murmurul sălbaticelor gânduri
trandafirii îmbrăcați în haine aromate
încântă suflete îndrăgostite
rătăcitorii prin viață
sunt unși  cu mirul melancoliei
de mâini divine

mai cade câte o lacrimă
din ochii cerului
peste ciorchini de struguri albi
poleind versuri
pe buza ulcioarelor din lut ars
de pe tejghea birtașului
cu anotimpuri suflecate

pași stingheri umplu covoare multicolore din parcurile
ce și-au găsit liniștea
în amurguri tăcute
și-n bătăile vântului morocănos
toamna își scrie povestea
cu fiecare frunză
căzută în neant


            mrejele iubirii

iubitul meu
e noaptea atât de lungă
se revarsă tăcerea
pe drumul lunii pline
gândurile rup colivii de aur
și-ncep să danseze
în mințile boeme
frământând iluzii
în copăi de jad
arzând în rochiile arămii ale toamnei
dorul se topește
în mirosul gutuilor edene

se-ngemăna păcatul
cu mugurii credinței
când aripi îngerești
ne-ascundeau trupurile
în alcovul timpului
iubitul meu
e noaptea atât de lungă
se revarsă tăcerea
pe drumul lunii pline
doar lupul singuratic și eu
stăm treji
în mrejele iubirii


    pandantivul cu iubire

sunt bucata aceea de lut brut
pe care ai modelat-o
cu degetele tale de artist
în atelierul anotimpurilor
m-ai stropit cu apă vie
în nopțile albe
în care nu puteai dormi
ai nins petale roșii de azalee
și verdele crud peste mine
îmbrăcându-mă
în rochii cu falduri celeste

peste toate ai aruncat
misterul clipei
și-un picur de tristețe
ca să mă însoțească
pe Căile Lactee
iar ecoul glasului tău
mă călăuzește
prin efemerul cuvintelor
mi-ai mai pus la gât
un pandantiv cu iubire
ca să pot deschise oricând
ușa sufletului tău


        un vers neîmblânzit

acolo
în adâncurile tale
murmură o voce
aproape ștearsă
ce-n valul întrebărilor
se unduie mereu
ridică-i ochii și citește
ce stă scrijelit pe iriși
poate așa vei înțelege
mirajul curcubeului
din după-amiezile
căzute din calendar
în bălțile toamnei

acolo
în adâncurile tale
cântă o vioară
un cântec celest
zâmbește-i micii principese
și zalele tristeții se vor sparge
în mii de coconi
din care vor răsari fluturi aurii
în anotimpul iubirii

acolo
în adâncurile tale
s-a furișat
un vers neîmblânzit