Volumul de poezii bilingv(română și engleză)scris de Rodica-Ioana Bândilă: ”Labirintul gândurilor nerostite”, face face parte din Colecția de Debut și este tipărit la editura ECREATOR Baia Mare în anul 2024.
Acest volum este structurat pe patru capitole: ” Călătoria Sinelui Interior - Journey of an Inner Soul”, ”Măști și Râsete- Masks and Giggles”, ”Reveriile Iernii-Winter Reveries” și ”Șoaptele inimii- Whispers of the Heart”, fiecare capitol teleportându-ne în tărâmul zbuciumului interior al tinerei autoare, întâlnită pe internet și sub pseudonimul Luna Ioanid.
Profesoara de limba engleză Rodica-Ioana Bândilă a acceptat de la o vârstă fragedă provocările lingvistice și literare atât în limba română, cât și în limba engleză. Iubește poeziile cu tentă filozofică, iar de-a lungul anilor a cochetat cu poemele închinate iubirii. În egală măsură a abordat și teme de actualitate care reflectă situația cotidiană. De asemenea, un alt tip de poezie abordat este cel satirico-umoristic, aceasta încercând ca prin acest mijloc de comunicare să descrețească frunțile oamenilor. Poeta mărturisește că s-a implicat în poezie din perspectiva unui hobby, de care s-a agățat în speranța că prin poemele sale va oferi cititorilor substanța gândului profund. Ea speră în același timp, să inspire cu ideile oferite pe altarul creației, cât mai mulți oameni.
În cartea sa de debut, poeta Rodica-Ioana Bândilă așterne cu dibăcie prin versurile sale, gândurile și sentimentele izvorâte din dorința de cunoaștere și autocunoaștere, încercând astfel să răspundă întrebărilor despre sine și aproapele său, implicând în același timp prin numeroase metafore și personificări șlefuite cu iscusință, propria conștiință și conotația pe care o atribuie sub formă de răspunsuri la întrebările existențiale.
Însuși titlul volumului ne sugerează faptul că nucleul gândurilor nerostite ale autoarei, pornesc din inima și sufletul său, în speranța că va evada din labirintul gândurilor, descătușându-se de neliniștile metafizice care o țin prizoniera trecutului și prezentului .
Vom observa pe parcursul acestei cărți, dialogurile cu Divinitatea, cu ea însăși, în speranța că va primi răspunsuri obiective la întrebările care-i încorsetează propriile trăiri. Poemele Rodicăi-Ioana Bândilă aparțin genului liric, deoarece autoarea își exprimă în mod direct gândurile și sentimentele, folosindu-se de eul liric, la care adaugă propriile trăiri interioare încărcate de speranță, de iubire, de experiențe trăite, toate acestea, împletite în culori care ajung în final la un echilibru cu mintea, trecutul și prezentul. Poeziile din cuprinsul acestei cărți, introduc cititorul în imaginarul poetic și meditativ al autoarei, stabilind încă de la început, granițele frământărilor sufletești parcurse de aceasta în labirintul sinelui.
Capitolul I – ”Călătoria Sinelui Interior” începe cu prezentarea anului 2020, când virusul Covid 19 s-a dezlănțuit asupra întregii planete, bulversând oameni și visuri, aducându-ne cu picioarele pe pământ pentru a realiza: ”Cât de fragili suntem- niște biete trestii gânditoare- / Dar și cât de puternici putem fi / când viața este marea provocare”. Ca un rezumat al anilor în care am fost martorii pandemiei, Rodica-Ioana Bândilă încheie acest capitol trist din viața sa, odată cu apariția anului 2022, când lumea începe să renască din propria cenușă: ” în simfonia miliardelor de zâmbete / aducând cu ele, la braț, din neant, / perfecțiunea lui 2 / în trioul perfect / al lui 2022”. În numerologie, cifra 2 reprezintă încrederea în Univers, grația și puterea, echilibrul și pacea. Anul 2022 ne-a transmis tuturor, forța de a merge mai departe, de a ne trezi la viață. În anii pandemiei, oamenii au început să se redescopere și să-i descopere pe cei din jurul lor.
Fiecare poezie etalată este tradusă și în limba engleză, oferind cititorului o gamă variată de lectură, acea călătorie imaginară într-un ”Labirint al gândurilor nerostite” pe care poeta o așterne cu măiestrie în versuri pornite din experiențele proprii.
În ”Călătoria Sinelui Interior”, poeta simte că viața sa este ”veșnic la control” și doar sentimentul iubirii poate schimba traseul gândurilor privitoare la neliniștile metafizice care o însoțesc zi de zi. Aceasta consideră că a dărui din puținul său, aproapelui, copiilor din jur, este un semn de binecuvântare sufletească care se revarsă sub cuvântul omenie.
Poemul ”Ce este viața?” este semnificativ în ce privește călătoria eului liric al poetei Rodica-Ioana Bândilă prin labirintul poetic referitor la existențialitate, iar reflecțiile despre viață și moarte capătă valențe relevante cu privire la misiunea noastră pe acest pământ. O sumedenie de metafore, epitete și personificări se nasc în această poezie de mare finețe. În viziunea autoarei, viața reprezintă pentru Univers ”o stea căzătoare”, iar pentru planeta Pământ ”miliarde de clipe”, ”milioane de speranțe”, mii de zâmbete răsărite”, ”sute de nori brăzdând ogorul frunții / cu plugul ascuțit al îndoielii la ceas de furtună/ și tot atâtea curcubeie de lumină / născute din șoapte de iubire pură / zeci de ore de îndoială amestecate cu trudă și speranță / născute în minutele de cumpănă ale existenței noastre / secunda când mintea și trupul nostru refuză / să devină o efemeridă / e fracțiunea de secundă când murim / pentru a ne naște din nou / într-o stea – mai mult sau mai puțin căzătoare - / a unui univers infinit, ce nu cunoaște moarte”.
Definiția călătoriei noastre pe pământ este structurată din punct de vedere cantitativ al timpului și al metamorfozării interioare, în ordine descrescătoare, pornind de la miliardele de clipe și terminând cu fracțiunea de secundă, iar punctul culminant îl constituie infinitul, materializat în universul imaginar creat de fiecare ființă în secunda în care sufletul părăsește trupul pentru a reînvia într-o viață anterioară. Se face simțită o presiune imensă îndreptată spre sentimente, gânduri, meditații și cugetări, iar acest lucru demonstrează capacitatea poetei de a pătrunde dincolo de cuvinte, în centrul minții omului, în viziunile acestuia cu privire la viață și moarte.
Autoarea cărții confirmă prin poemele sale, abilitatea unui bun psiholog și analist al frământărilor minții noastre, încercând prin cuvinte, să renască speranța unei vieți paralele, dincolo de moarte, pentru a reduce astfel impactul devastator care se așterne în inimile oamenilor care pierd pe cineva drag.
Pentru poeta Rodica-Ioana Bândilă, un ”nume” reprezintă însăși esența vieții( poemul: ”Ce-i un nume?”), iar clepsidra timpului este identificată cu reinventarierea poetei în momentul în care scrie o poezie la cumpăna dintre ani, întocmai ca pasărea Phoenix care renaște din propria cenușă (”Clepsidra timpului”).
Confesiunile autoarei sunt profunde, sincere și emoționante: ”Nu sunt frumoasă / Dar sunt un nu știu ce / ceva între un vârf de munte / și floarea de colț”, ”Nu sunt perfectă”, / Nu sunt puternică / Nu sunt tot ce unii își doresc”. Ea consideră că este ”o minte, un trup, un suflet și inima ce naște perfecțiune/ din imperfecțiunea / trăirilor / dinăuntrul ei”.
Alături de confesiuni, poeta se confruntă și cu ”Confidențe”, încercând să evalueze termenul de ”succes”, termen pe care-l explică și definește, cu ajutorul cuvântului scris.
Întrebările referitoare la neliniștile metafizice sunt adresate Creatorului Cerului și al Pământului, lui Dumnezeu, iar poeta dorește cu disperare să găsească un răspuns la toate îngrijorările care-i macină mintea și trupul. ”De ce, Doamne?” este un poem care atinge inimile cititorilor prin versatilitatea versurilor care încearcă să ofere răspunsuri și soluții la tot ce ne macină sufletul de-a lungul existenței.
Și pentru că iubirea îmbracă diferite forme, autoarea ne aduce în prim plan iubirea și dorul pentru mama sa, o iubire sinceră, plină de adulație și nealterată în timp.
Te iubesc mamă, oriunde ai fi , oriunde te-ai afla, pare să spună printre lacrimi de nostalgie, poeta...
Rodica-Ioana Bândilă se află în căutarea sensului vieții, pornind de la cuvântul mamă. Mama este: ”înger și domn, cupă și pocal, rug și falnic pom, vers și pană, înțelepciune, suflet gingaș, ”/ Dar mai presus de toate, ”OM”. Amintirea mamei este o icoană vie, o candelă arzând, o punte între cer și pământ( poezia: ”Între cer și pământ”).
Capitolul II, ”Măști și Râsete” reprezintă un ”Altfel de ”Plumb” poetic, o îmbinare de pastel, colorată în unele poeme cu iz pamfletar.
Poeta Rodica-Ioana Bândilă descrețește frunțile cititorului în poezia ”Altfel de ”plumb”!”, poezie pe care o atribuie soarelui care se ascunde după norii care revarsă ploaia peste casele oamenilor, denumindu-l: ”acru, galben ca amară gutuie, fără vlagă și viață”-”te-ai închis ca baba-n casă”. Ea trece cu ușurință prin ”Amnezia unei vieți grăbite” oferind o evaluare obiectivă a lumii cosmetizate care a început să devină pe zi ce trece tot mai indiferentă la tot ce se petrece în jur. Astfel, aceasta constată cu tristețe că oamenii au uitat să râdă, au uitat să ofere empatie, au uitat să iubească și să-și exprime sentimentele, ”bullying-ul” este la modă și oamenii râd de alți oameni, neștiind să prețuiască o glumă bună.
Timpul este hotărâtor în desfășurarea activităților noastre, însă oamenii uită să respire datorită preocupărilor cotidiene, iar viața acestora se transformă într-un ”carusel monoton”. Poeta ne reamintește însă că suntem ”acel glob de lumină / făclia nestinsă de iubire divină / izvor nesecat și pur de inocență / fântână de înțelepciune țâșnind din a vieții stâncă”, adresându-ne de fapt prin versurile încărcate de profunzime, un îndemn la renaștere spirituală. Consideră că multe din aceste detașări de latura umană provin datorită tehnologiei avansate care nu face altceva, decât să ne mărească ritmul vieții, încetinindu-ne în același timp trăirile sufletești.
”Balada merelor pilot” este o fabulă în care personajele principale sunt fructele din grădină, mai precis merele care-și doresc să poată zbura, iar morala care se desprinde este că: ”nu tot ce zboară se mănâncă”.
La cumpăna dintre ani, Rodica-Ioana Bândilă se agață de realizările și neîmplinirile sale, de informațiile primite prin intermediul tehnologiei, ajungând la concluzia că: apariția războaielor, a inteligenței artificiale, încălzirea globală, moneda virtuală, dezvoltarea personală, etc, i-au grăbit trecerea timpului, care ”s-a scurs printre degete / peste noi, prin noi / peste ore de iubire”, dar și peste nopți de nesomn. Autoarea ajunge la concluzia că timpul se destramă prea repede și alături de iubire, acesta nu poate fi cumpărat cu bani.
Capitolul III- ”Reveriile iernii” ne aduce în prim plan tabloul anotimpului alb prin includerea sărbătorilor religioase și tot ce semnifică acesta pentru sufletul său. Este cu siguranță un anotimp preferat, un anotimp dedicat iubirii și reîntregirii sufletești.
Cu toate acestea, în ”Dilema iernii”, Rodica-Ioana Bândilă personifică anotimpul sperând că va obține răspunsuri referitoare la existența frigului și a gerului care obligă oamenii să stea la căldură în casele lor. Există un dialog imaginar între poetă și Iarnă, aceasta din urmă oferind explicațiile necesare pentru a se face plăcută oamenilor. ”Vin pentru copii / Pentru pâinea caldă / scoasă aburind din vatră / pentru colaci cu nucă, / vinul fiert în cupă / și colinda în prag spusă / Vin cu neaua albă / Să spăl lumea de păcate, / S-aduc zâmbete în case”.
Poeta dedică mai multe poezii fulgului de nea(”Geneză hibernală”, ”Peisaj hibernal”) și reîntregește atmosfera Crăciunului cu poemul ”Sus, pe cer, o stea”, înfiripând prin versuri de mare sensibilitate, povestea nașterii lui Iisus și învățămintele pe care Acesta ni le-a lăsat moștenire. Fulgul de nea, considerat ”dantelă de cleștar”, este cel mai iconic simbol al anotimpului atât de iubit de Rodica-IoanaBândilă, este imaginea Crăciunului Sfânt, este un simbol al purității și al vieții scurte și trecătoare al existenței noastre.
Zăpada poate simboliza un nou început, o transformare, o metamorfoză, o renaștere, ori încheierea unei perioade marcate de muncă grea, eforturi, dezamăgiri, frustrări, dar și dezghețarea inimii, dragostea, reînnoirea, preschimbarea...
Fulgii de nea sunt diferiți și nu sunt identici, iar aceste însușiri, exprimă prin glasul poeziei, irepetabilitatea, fragilitatea, individualitatea, unicitatea noastră ca oameni, a trăirilor noastre de zi cu zi.
De asemenea, prin ”Tablou de Crăciun”, Rodica-Ioana Bândilă ne poartă pe aripi de vers și iubire în lumea minunată a copilăriei, în acele momente când inimile noastre erau pure și încărcate de dragoste și aspirații pentru viitor.
Capitolul IV- ”Șoaptele inimii” reflectă trăirile interioare ale poetei prin cuvinte alese cu iscusință și șlefuite pe înțelesul tuturor. Predomină în conținutul versurilor o multitudine de metafore și epitete, comparații și descrieri care creionează un tablou sufletesc încărcat de finețe al autoarei.
Este un capitol dedicat iubirii, acelui sentiment universal care ne înnobilează inimile când suntem îndrăgostiți, o alchimie a unei iubiri care se termină într-un ”Dans în doi”(sau ”Joc în doi”) încărcat de erotism și scene de dragoste, menite să reînvie inimile pustiite de singurătate.
Dualitatea sentimentului de iubire este reliefată în sufletele pereche care respiră la unison formând un singur trup plămădit din același aluat, în inimi care se ”pătrund armonios / sau se intersectează doar / tangențial”. Astfel, El și Ea sunt denumiți: ”Soare și Lună”, ”munte și mare”, ”cer senin și ploaie”, pentru ca în final, să fie transformați într-o singură ”boare de vânt”. În viziunea poetei, iubiții tânjesc unul după altul, asemenea magnetului atras de fier( poemul ”Dualitate”), iar iubirea perfectă aflată într-o lume imperfectă, poate coborî sau înălța acest sentiment.
Pentru că Femeia nu poate lipsi din ecuația iubirii, poeta Rodica-Ioana Bândilă îi dedică acesteia poeziile: ”Femeie”, ”Poveste de demult”, ”Tabloul unei altfel de iubiri”, aducând în prim plan o sumedenie de înșiruiri a tot ce poate însemna aceasta pentru noi: ”Madonă, Afrodita, Venus, Cleopatra, fulger și curcubeu, înger și zeu, ”ești si demon”, / ești și înger”, soră, mamă, soție, prietenă, etc, alături de descrierea fizică spirituală, religioasă: ”Din lut plămădită / Din coastă zidită”.
Femeia este definită ca fiind uneori o făptură firavă și gingașă, alteori, dură ca o stâncă, ființa care plămădește din aluatul său, miracolul numit VIAȚĂ.
De asemenea, se subliniază iubirea pentru femeie descrisă în operele literare(Eminescu) și în picturile marilor artiști(Nicolae Grigorescu), în cântecele interpretate de George Enescu și în binecuvântările trimise de Dumnezeu.
Pentru Rodica-Ioana Bândilă iubirea nu-i va aduce niciodată iarnă-n suflet( ”Iarnă, dar nu și-n sufletul meu”), deoarece acest sentiment împrăștie căldura care va topi gheața, iar ea consideră că iubirea este mai presus de nemurire. În imaginația autoarei, iubirea reprezintă liantul dintre inimă și suflet, cer și pământ, alături de călătoria imaginară a trupului cuprins de fericire și împlinire. Iubirea este un etalon al vieții pe care aceasta încearcă să-l infiltreze discret în inimile cititorilor, oferindu-le prin versurile sale, lumina pozitivă care poate răzbate întunericul din noi. Iubirea vindecă, iubirea dă aripi tuturor celor care cred în Ea, tuturor celor care prețuiesc acest dar pornit din interiorul emoțiilor care zac în noi.
O felicit din inimă pe poeta Rodica-Ioana Bândilă pentru cartea de debut și îi doresc să zboare pe aripi de poezie cât mai sus, deoarece talentul eu îl consider un al doilea pseudonim al autoarei. Felicitări!