Starea intimă a doamnei Rodica Ioana Bândilă, așa după cum ne-am dat seama din prima sa carte, carte de debut, LABIRINTUL GÂNDURILOR NEROSTITE (LABYRNTH OF UNSPOKEN THOUGHTS), carte bilingvă, este o stare certă de filosofare, iar multiplele forme ale talentului său liric relevă tot atâtea prilejuri de a lua contact cu un gânditor autentic, cu o poezie cu tentă filosofică, încercând să urmărească destinul și rolul omului ca ființă umană, să descifreze acele frământări și întrebări ale vieții, ale firii, și să dea un răspuns acestora.
Că a reuşit sau nu lucrul acesta ne dăm seama pe parcursul lecturării cărții, constatând fără pic de surprindere faptul că acest gen de poezie filosofico-meditativă pe care-l practică autoarea se împletește pe alocuri, așa după cum este și firesc, cu genul poeziei de dragoste, încercând sublimarea senimentului iubirii într-unul de armonie și de contopire a celor ce iubesc și care se iubesc, într-o singură ființă, "într-un singur gând".
Așadar, cartea doamnei Rodica Ioana Bândilă, profesor de limba și literatura engleză, LABIRINTUL GÂNDURILOR NEROSTITE, este cartea dânsei de debut în câmpul creației literare, la modul general, și-n poezie, la modul special, o carte bilingvă româno-engleză, în traducere si-n viziune proprie.
Așa după cum ne așteptam, cartea care face obiectul discuției noastre, la fel ca și majoritatea cărților de debut, și este normal să fie așa, e un conglomerat de teme, un mozaic în care se intersectează tema naturii cu tema realismului real, tema iubirii cu tema meditației filosofice, cu trăiri și interpretări personale, așadar inedite, paleta tematică neoprindu-se aici.
Chiar dacă prezenta carte a doamnei Rodica Ioana Bândilă, chiar dacă poeziile dânsei în general sunt privite de însăşi autoarea lor drept un hobby declarat și asumat, poeta speră ca în timp opera dânsei să aibă ceva de spus în câmpul vast al creației literare, fiind apreciată ca ceva original, valoros și inspirational.
Da, stimată Doamnă, cartea dumneavoastră de debut este o carte bună așa cum e, fiind o carte gândită, scrisă și redată cu rațiune, judecată, talent și originalitate, şi pentru faptul că din creațiile literare prezente între coperțile ei răzbat imagini artistice bine realizate, într-un limbaj poetic corect realizat, în care metafora se-mpleteşte cu lingvistica, iar epitetul cu adjectivul, dând naștere unui produs poetic calculat, încercând uneori să influențeze chiar și ordinea normală a semnelor operaționale în matematică, precum şi raționamentul logicii matematice, întrebându-se pentru ce unu plus unu trebuie să facă de fiecare dată doi, idee care-mi aduce aminte de titlul unui reușit film de pe vremuri, DOI ORI DOI CÂTEODATĂ FAC CINCI.
"Un 1 s-a întâlnit cu un alt /1 / La masa tăcerii / Şi au decis că / E prea plictisitor / Ca 1 + 1 să mai fie egal cu / 2 / De atâtea milenii. // Că X e mai col și trendy / decât semnul + / - de acum o relicvă a / parteneriatului / De mult apus. // Că e mai bun un triplu X / Sau şi mai bine, / Un plus infinit (n.n.a se inlocui cu semnul infinitului) / Întrecându-se în bitconi / Și nu în talerele / Unui cavaler ruginit..." (MATEMATICA VIEȚII), venind cu argumentele necesare dovedirii faptului că lucrurile trebuie să rămână așa cum sunt, viața însăși confirmând spusa.
Poemele doamnei Rodica Ioana Bândilă sunt aranjate în economia cărții în patru secțiuni distincte, secțiuni concepute pe cât posibil la modul tematic, după cum urmează: CĂLĂTORIA SINELUI INTERIOR (JOURNEY OF AN INNER SOUL), (23 poeme); MĂŞTI ȘI RÂSETE (MASKS AND GIGGLES), (12 poeme); REVERIILE IERNII (WINTER REVERIES), (17 poeme) și ŞOAPTELE INIMII (WHISPERS OF THE HEART), (5 poeme).
Eul poetic este preocupat de problematica vitală a vieții, a existenței, încercând să creioneze o interesantă cosmogonie filosofico-literară a vieții, într-un tablou, pe cât de interesant, pe atât de incitant: "În univers - o stea căzătoare. / Pe Pământ - miliarde de clipe / adunate în clepsidra de / cristal a trupului... / milioane de speranțe ce / bombardează bolta minții / cu viteza gândurilor / tăcute sau rostite... / mii de zâmbete răsărite / din abisul sufletului / întipărit pe oglinda chipului... / sute de nori brăzdând / ogorul frunții / cu plugul ascuțit al / îndoielii la ceas de / furtună / și tot atâtea curcubee de / lumină / născute din șoapte de / iubire pură... / zeci de ore de îndoială / amestecate cu trudă și / speranță / născute în minutele de / cumpănă ale existenței... / secunda / când mintea și / trupul nostru refuză / să devină o efemeridă... / e fracțiunea de secundă / când murim / pentru a ne naște din nou / într-o stea - mai mult sau / mai puțin căzatoate - / a unui univers infinit, ce / nu cunoaște moarte" (CE E VIAȚA?).
Întrebările filosofico-existențiale cu nuanța meditativă a unui mare căutător, îl fac pe eul poetic să scormonească mai departe, căutând și dând răspunsuri unei alte întrebări, în poemul CE-I UN NUME?, constatând faptul că într-un nume se ascunde o întreagă viață, un izvor năvalnic de trăiri și sentimente "ce curg nestăvilit / pe toboganul strâmt al / timpului / care cerne ne-ncetat / zâmbete și bucurii / de / lacrimi și tristeți, / victorii de înfrângeri, / amintiri de uitări, / iubiri de despărțiri, / lăsând la suprafață, ca / într-o sită, / lucrurile bune strălucind, / precum aurul lângă nisip, decantând / balastul nimicurilor / în nămolul / aruncat în râpa uitării". Toate acestea stau cuprinse de fapt într-un singur nume pecetluite fiind de câteva litere "...scrise în cartea vieții / cu un penel / de foc" (CE-I UN NUME?).
Problematica meditativo-existențială continuă cu metafora clepsidrei timpului, dar și cu confesiunile unui eu interior, un alter ego al poetului, cu confidențe asupra succesului și asupra realizării de sine, cu întrebări adresate divinității asupra propriei existențe, cu experimente, creionând o interesantă geometrie a sentimentelor, situându-se, el, eul poetic, undeva între cer și pământ, meditând asupra matematicii vieții, asupra jocului metamorfozic al vieții, monologând sub ipostaza unui proscris pe teme importante ale existențialismului vieții, mulțumindu-i divinității pentru șansa de a trăi, pentru onestitatea trăirilor vieții, și așa mai departe, făcând pacturi la gura sobei cu iarna, în "passo doble", la modul necondiționat, și tot așa, încercând să afle rețeta fericirii, nelăsând amintitile gri să-i întunece "iarna vieții".
Meditațiile existențiale continuă în stil bacovian, sugerându-ne un "alt fel de plumb", cu "Ploaia în geam! / Eu? O / privesc / și n-am cum să nu zâmbesc!" (ALTFEL DE PLUMB), luând ofurile bacoviene sub forma unei metamorfoze nevinovate care provoacă zâmbete, alungând tristețea, provocând amnezii într-o viață grăbită, oprindu-se o clipă la viața pastelată din grădina proprie, viața pe care o priveşte ca pe o simplă, dar complicată călatorie, "Şi uite așa, până îți dai seama / când, cum, de ce și unde / ai ajuns / ai uitat deja de călătorie / ca de fluturele din stomac / la primul semn de / iubire...", (CĂLĂTORIE), trecând pe neobservate la celelalte frânturi tematice amintite mai sus, creând acel mozaic tematic al labirinturilor gândurilor şi simțămămintelor nerostite la nivelul unei tribune, dar trăite şi sugerate la nivelul acestei minunate cărți, care carte se încheie cu şoaptele inimii și cu alchimia unei iubiri provocată şi tradusă în practică prin dansul în doi, printr-o dualitate perpetuă fără echivoc: "uneori Yin, alteori Yang, / ca nişte linii ce se / întrepătrund armonios / sau se intersectează doar tangențial" (DUALITATE), o iubire a cărei ecuație încearcă eul poetic să o rezolve într-un stil interesant, ecuație în care femeia ocupă un rol aparte, ea fiind "Fulger și curcubeu, / înger şi zeu, / lut şi praf de stele, / minune a vieții mele!" (FEMEIE), considerând iubirea drept ceva special, mai presus de nemurire, iar "...de poți iubi ca / muritor de rând, / Ai raiul lângă tine, pe / pământ!" (IUBIREA MAI PRESUS DE NEMURIRE).
Așa cum spuneam şi la început, se poate constata cu uşurință faptul că predilecția doamnei Rodica Ioana Bândilă, în acest volum de debut, se îndreptă spre un conglomerat de teme din aceeași ramură poetico-filosofică a gândirii meditative asupra problemelor existențiale ale vieții cotidiene, în nişte poeme format artistic fără rimă, convinsă fiind de faptul că rima doar, nu este suficientă, deoarece forma poetică nu înseamnă numai rimă, fiind în același timp și ritm, dar mai ales viziune plastică, pentru că fiecare emoție își are ritmul ei interior, iar dacă poetul poate turna în vers fluctuațiile acestui ritm, și Rodica Ioana Bândilă dovedește că poate, atunci el, poetul transmite aceste fluctuații ale ritmului într-un mod mult mai pur, sufletului cititorului, ritmul curgând astfel mult mai bogat în nuanțe, iar sentimentul din el desprinzându-se cu o tonalitate mult mai pură.
Rodica Ioana Bândilă, deși la începuturi, dă dovadă în activitatea ei creatoare de un lucru esențial pentru actul creației, şi anume, de faptul că activitatea ei creatoare se desfășoară într-un climat de stabilitate interioară trecută prin cunoaștere și întemeiată pe înțelegere, stabilitate care, cucerită fiind de un spirit cultivat și atent la noutatea literară, reprezintă în estetica operei sale acel mediu ideal al creației, mediu despre care am vorbit și cu altă ocazie.