RECVIEM
Ce lumi frumoase au apus
Când ți-ai întors privirea
Și câte stele s-au supus,
Rostindu-ți nemurirea.
Ploua cu fulgi de pietre reci
În toamna pălmii mele,
Treceau prin anotimpuri seci
Duzini de ceasuri grele.
Atât să-i fie omului impus
Să șteargă fericirea doar din mers,
Al adevărului adesea recompus,
Din stropii efemeri ai unui vers.
Ce lumi frumoase mi-au apus,
Când n-ai mai existat.
Și câte oști de stele te-au condus,
Când totul și nimic n-a mai contat.
ANOTIMPURI
Am rătăcit, cu Ierni de zile-n urmă,
Cărarea verde a vieții, strivită de noroc,
Asemeni mânzului îngenunchiat de gurmă,
În febra tinereții, cu poftă de soroc.
Am cochetat în versuri, de primăvară gri,
fugind de-al minții joc, de umbră-i rece,
de haosul dezlănțuit prin ochii-i negri,
Uitând un anotimp că anul trece.
Iar dacă vară mi-a zâmbit cu soare,
Lăsându-mă preț de un sunet liniștită,
Am lăcrimat cu frunze în toamna mare,
Sperând să mă înghețe fulgii, adormită.
SĂ-MI VII CU FRUNZE
Așa cum ai venit, cu primăvara-n suflet,
Topind ghețari de cântec surd si aspru,
N-am îndrăznit să-ți cer și-un colt albastru,
Să-mi împletesc din frunze pașii în duet.
Mi-am peticit cu greu din vis, din cântec,
Tot ce uitasem sau ce mi-am dorit,
Acoperind cu frunze, într-un nou descântec
Blestemul verilor ce mi-a tot ars mocnit.
Să-mi vii cu frunze, proaspete de toamnă,
Vârtejuri de emoții, ca într-un vechi balet
Cu nuanțe fără noimă, pe lemn de șevalet,
Când vii să nu întrebi ce simt și ce înseamnă.
VINO
Vino cu doruri din doine și vânt,
Vino cu focuri din cer și pământ,
Vino cu toamna din vieți, din adânc,
Vino-mi acum, când mi-e dor de Cuvânt.
Vino cu tălpile goale prin ploi,
Vino cu ochii zâmbind, plini de veri,
Vino cu șoaptele smulse din ieri,
Vino-mi acum, când mi-e teamă de noi.
Vino cu ierni să-mi adormi orice gând,
Vino să-mi spui cum nu aveam timp,
Vino să-mi spui cum eram contratimp,
Vino-mi să-mi curmi astăzi anii, pe rând.
Vino cu doruri din doine și vânt,
Vino cu focuri din cer, din Cuvânt,
Vino cu toamna din vieți, din adânc,
Vino, doar vino ... mi-e dor de Pământ.
CHEMARE
Din liniște, din șoapte
Cu amorțite gesturi,
Te chem acum în noapte
Să mă culegi din resturi.
Te-aștept din ape rupte,
Cu glas tăcut de îngeri,
Desprins din văi abrupte,
Să-mi fii Păcat în plângeri.
Să-mi potolești furtuna,
Cu liniștea-ți nebună.
Curge-mi pe buze ploaia,
Alintă-mă cu lună.
Sau adu-ți roua-n umblet,
Intrând nepregătit,
Cu agonie-n suflet,
Văpăi și dor mocnit.
Vino să-mi ceri mereu,
Fără să-mi lași nimic,
Să-mi fie tot mai greu
Să te doresc un pic.