Țesătura de vise

Se întoarce al vremurilor caier
Slove subțiri călătoresc spre apus
Cu fiecare zbor ce împunge în aer
Răsare pe câmpuri o cruce în plus.

Parcă slujind unei mari catedrale
Flamura plopilor se mișcă prin gări
Aripi bătând peste lume domoale
Măsoară aceleași vechi întâmplări.

Ce urzeală de nori, era noastră!
Toamna coboară din mâhnite statui
Pagini de aur, o floare albastră
Și un gest inutil, cu gust amărui.


Zgomot de fond

Sunt arbore pașnic, bat la fereastră
Caratele frunzei le-nșirui oftând
Dintr-un tubercul de cretă albastră
Prietena mea îmi surâde plăpând.

Ghiozdane cuminți au născut acest trunchi
Și-amieze gălbui pierdute pe-afară
Cum stăruie-n oasele vremii un junghi                          
Amintirea lor nu vrea să dispară.

Ah, port legendele străzii în ramuri
Singur, pe lângă un perete de școală
Trag turla copilăriei la hramuri
Și aerul ei pierdut prin centrală.