Dănuț Cepoi este un poet contemporan care se remarcă prin profunzimea meditațiilor sale și capacitatea de a aborda subiecte delicate, cu nuanțe filosofice și teologice. De-a lungul carierei sale literare, el a publicat două volume de poezie și a fost inclus în diverse antologii. Poezia este una a introspecției, a unei nostalgii care frizează melancolia, dar care nu cade în desuetudine, păstrând mereu o ancoră în realitățile vieții cotidiene și sociale.
Volumul „Ritualuri poetice” este structurat într-o serie de poeme libere, fiecare explorând teme variate, de la iubire și natură până la reflecții asupra condiției umane și existențiale. Cartea se încheie cu o serie de aforisme care sunt descrise drept „scântei de înțelepciune”.
Poeziile din acest volum sunt marcate de o tematică în care iubirea, timpul, moartea și existența sunt abordate cu un amestec de amărăciune și luciditate. Autorul utilizează un limbaj poetic eufonic, iar versurile sale sunt adesea caracterizate de un lirism care ne invită să gândim mai mult. În plus, există și poeme cu o notă socială sau politică, arătând implicarea autorului în contextul socio-cultural contemporan.

Tema timpului este investigată din perspectiva inevitabilității trecerii sale, a îmbătrânirii și a schimbărilor pe care le aduce în viața fiecăruia. Poetul ar dori să afle sensul acestei treceri și modul în care aceasta afectează existența umană. „Lupta cu timpul, cu anii care trec, / sensul de vinovăție pentru tragediile lumii /  și neputința de a schimba lucrurile / nu ne lasă noaptea să dormim.” („Lupta cu timpul”)
Iubirea, în multiplele sale forme, este o temă centrală în volumul lui Dănuţ Cepoi. Poetul abordează iubirea romantică, iubirea ca forță vitală, dar și absența iubirii și suferința care rezultă din aceasta: „inima mea zboară / prin abisuri nici măcar visate / căutând-o. / o urmăresc de o viață  / și nu am găsit-o / oriunde am colindat / fiindcă mă aștepta acasă, / în ochii iubitei!” („Dragostea”)
Dorul de vremurile trecute și de locuri sau persoane dragi sunt frecvent întâlnite în poeziile din acest volum. Aceste sentimente sunt descrise cu o sensibilitate aparte, adesea în relație cu trecerea timpului și cu pierderile pe care le implică:  „am obosit să tot alerg după himere / și mă opresc să admir priveliștea / orizontului. e frumos și moale ca aerul / dulce ca iubita, și mare ca nemărginirea.” („Orizont”)
Poeziile care aduc în prim-plan omul, aduc întrebări filosofice și existențiale legate de sensul vieții, de rolul religiei și al spiritualității, dar și de impactul modernității asupra umanității: „aseară am visat că am evadat din mine / și era atât de frumos! / parcă un rai mă aștepta plin cu flori / miresme, și o muzică îngerească intona / imnul bucuriei.” („Evadarea”)
În poeziile cu conotație religioasă, Dănuț Cepoi cercetează relația omului cu divinitatea, manifestată prin credință, rugăciune și aplecare asupra misterelor existenței: „duminica vorbește lumina / preotul cu haine strălucitoare / de îți iau ochii, vorbește / spoveduiește și împărtășește, / binecuvântează,  / îngerii se bucură pentru suflete / și doar unul oftează.” („Duminica”)
Singurătatea este un alt motiv major, prezentată atât ca o condiție inevitabilă a existenței, cât și ca un rezultat al trecerii timpului și al pierderii celor dragi: „e grea singurătatea  / spunea bunicul meu / după moartea bunicii, / iar eu nu prea l-am înțeles / fiindcă nu trecusem niciodată / printr-o astfel de dramă.” (Singurătate)
Natura este adesea folosită de poet ca fundal simbolic pentru cugetările sale. Imagistica naturală ajută la accentuarea sentimentelor de dor, pace sau mâhnire: „un lopătar întârziat înoată printre sălcii uriașe / în timp ce delta tremură de înserare. / o barcă lunecă în depărtare” („Seara în Deltă”)
Tema mortalității este omniprezentă, reflectând o conștientizare acută a efemerității vieții și a fragilității noastre: „viața e ca o frunză care există / și suportă tot ce poate suporta, / iar atunci când cade, putrezește, / iar primăvara, acolo unde a căzut / poate crește o floare superbă...” („Viața ca o frunză”)
Poetul nu ezită să abordeze și problemele sociale și politice actuale, exprimându-și nemulțumirea față de ipocrizia, corupția și violența care caracterizează lumea contemporană: „cam așa funcționează lumea / ca o tablă de șah, dar nu democratic, / pioni are toată lumea, dar regi, regine, și cai / au numai ei, câștigători care trag sforile lumii” („Joc de șah cu oameni”)
În postfață, sunt detaliate aspecte legate de biografia autorului, experiențele care i-au modelat scriitura și impactul său asupra peisajului literar contemporan. Este subliniată dimensiunea interioară a reveriilor sale și capacitatea de a aborda teme complexe într-un mod accesibil și autentic. De asemenea, se face referire la stilul său unic, de o sensibilitate aparte.
Astfel, postfața servește atât ca un omagiu adus autorului, cât și ca un ghid pentru cititorii care doresc să înțeleagă mai bine substratul poetic al operei sale.
„Ritualuri poetice” de Dănuț Cepoi este un volum care invită cititorul să acorde mai multă atenție vieții, iubirii și legilor destinului uman. Cu o voce autentică și o mare sensibilitate, autorul propune teme universale, o poezie de autoanaliză și de implicare socială. Volumul este un exemplu remarcabil de poezie contemporană care combină tradiția cu inovația stilistică, oferind cititorilor o experiență literară bogată.