Detectez în volumul de versuri „Amalgam emoțional” al scriitoarei Liliana Gabroveanu aceași bucurie de creație pe care am întâlnit-o în cartea de proză scurtă „Amalgam de  suflete”. Titlurile ambelor cărți, demonstrează, cât se poate de clar, faptul că scriitoarea nu este adepta rigoriilor creatoare, ci preferă manifestările literare spontane și flexibile.  
    Astfel, ceea ce captează atenția cititorilor, în cazul recentului volum său de poezie, este tocmai această dinamică a gândirii sale poetice, susținută și de abilitatea autoarei de a jongla cu cuvintele, punând în lumina reflectoarelor o gamă diversă de strofe, croite în vers tradițional, construite după scenarii lirice originale, care pleacă de la nevoia autoarei de a-și expune gândurile în aspectele lor cele mai profunde și de a rosti adevăruri dureroase. Sunt versuri generate de nevoia Lilianei Gabroveanu de a intra în horă cu muzele, inventând împreună cu ele, poeme jucăușe și încântătoare pasteluri.
    „Am ambalat mesaj în poezie./ Un joc pe-a monitorului hârtie” – declară la începutul volumului poeta, apoi se aruncă în vâltoarea creației așternând pe hârtie 70 de poeme, pe care le așează în paginile acestei cărți structurată pe 3 în secțiuni : „Gânduri printre rânduri”, „Versuri populare. Pamflete, parodii, fabule”, „Din natură”.

    Vocea autoarei se aude, în fiecare capitol din carte, altfel, dar de fiecare dată recunoaștem timbrul său unic și bine definit. Scriitoarea alege să se angreneze în lupta „dintre vers cu vers”, fugind de „bisturiul crudei realități”:
„Se-ntunecă și versul de la atâta ceață.
Rima s-a rătăcit, nu mai înduioșează.
Cuvinte zvârlite de-a valma pe fereastră,
e-o luptă vers la vers, nu mai contează.” („Epitaf sentimental”)
    „După părerea lui T.S. Eliot, oricât de perfect alese ar fi cuvintele unui poem, este nevoie de un subiect, o poveste vie care să le închege, de ceva din afara limbajului, care să umanizeze cuvintele.” (Lidia Vianu – „Scenarii lirice moderne : T.S. Eliot și Paul Valéry”, București. 2015). Pentru a evita „sufocarea poeziei” și pentru a nu o scufunda în „prea mult lirism”, Liliana Gabroveanu face apel, în poeziile din prima parte a volumului, la situații și emoții concrete pe care le transformă în teme de meditație lirică lesne de identificat cum ar fi: singurătatea, „iubirea de arbori”, armonia dintre rațiune și suflet, puterea rugăciunii, fragilitatea ființei umane, revolta, dragostea, regretul și anxietatea în fața curgerii implacabile a timpului. Pendulând între suferințe și spectaculoase revelații, autoarea  crede că destinul poeților, este mereu misterios și neclar, conturându-se pe „scena luptei” dintre bine și rău și  al conflictului etern dintre îngeri și demoni.
    Iată de ce, așa cum observăm în poezia „Muză invers”, trebuie să acordăm respect poeților care au curajul să stea de vorbă cu muzele :
„Respect poeților ce știu să cânte
femei iubite-n poezia lor.
Simțiri înalte, versuri desăvârșite.
Încă o dată, cinste lor!”
    Când amintește de iubire, scriitoarea se înstrăinează de „vibrațiile inutile” și regretă că nu i-a fost dat să simtă flacăra iubirii autentice, în schimb a simțit amarul gust al despărțirii.
    Ceea ce leagă primele poezii din carte este tocmai această luciditate a versurilor din secțiunea numită „Gânduri printre rânduri”. Sub imperiul lucidității, lectura poemelor nu lasă loc interpretărilor inutile iar cititorul pătrunde aproape instantaneu în orizontul ideatic al fiecărei strofe.
    Componentele folclorice și stilul pamfletar caracterizează, în schimb, poeziile din capitolul al doilea din „Amalgam emoțional”. Încărcăturile emoționale specifice părții a doua a cărții, pendulează între indignările generate de atitudinile „poeților îngâmfați”, și revolta împotriva demagogilor și a falșilor „mânuitori de cuvinte”, mergând până la nemulțumirile resimțite față de moartea bunului simț și supremația degringoladei sociale.
„Uităm cam des să ne-nchinăm,
Pentru cei dragi să ne rugăm.
Alături fără cumpene să viețuim,
Întotdeauna de nădejde să le fim.
Uităm că, cine stie, se prea poate,
Ca-n următoarea clipă-ngrozitoare,
Îngerul păzitor afară ne va scoate,
Strângându-și aripa la spate.”
    În partea a treia a volumului, registrul emoțional se schimbă radical și se încarcă cu trăiri contaminate de melancolia tipică poeților ce sunt atenți la „mersul” anotimpurilor. Aceștia  înregistrează, cu barometrul sufletului, trecerea de la un anotimp la altul vibrând la mișcările elementelor naturii înconjurătoare. Ochiul atent al autoarei participă, și el, la schimbările pe care le vede în natură și pe care le transformă în minunate pasteluri. Scriitoarea se concentrează asupra vibrațiilor emanate de „primăvara care se ține de glume”, se bucură de „adierile călduțe ale verii aurii”, privește îngândurată „cum se deșiră norii” și se înclină în fața soarelui care „e cânt de bucurie”. Toamna este însă anotimpul în care păsările „dau examen de zbor”, iar copacii se despart de „crengile dese”. Toamna este sezonul covoarelor de frunze așternute sub falnici plopi, în timp ce „vântul împrejur vuiește”, iarna, și zăpada își așterne, tot iarna, „plapuma albă de folos” .
    Autoarea îți dozează cu mare atenție energia creatoare și își foloseste talentul pentru a-și limpezi sufletul și a-l face să rodească pe cerul infinit al literaturii. Fără îndoială, compunând poemele din volumul „Amalgam emoțional”, Liliana Gabroveanu își transformă gândurile în revelații lirice sincere, pe care le oferă cititorilor făcându-i părtași la o lectură versatilă, ce se formează prin împletirea unor subiecte de meditație actuale și diverse, prinse într-un evantai de imagini poetice, incitante și fecunde, atât sub aspect ideatic, cât și estetic ori emoțional.