Da. Cred că da. Televiziunea poate fi socotită cea de-a opta artă, care generalizează, totalizează, strânge şi uneşte la modul tehnico-artistic, prin sincretismul artelor, pe toate celelalte arte, fiecare cu specificul şi caracteristicile ei, arte care pot intra în acţiune sincretică una cu alta, sau una cu altele, în momente şi-n situații bine determinate artistic, dar nu total ṣi nu în totalitate, motiv care mă face să socotesc, sau cel puțin să mă gândesc la faptul că televiziunea, nu numai că poate fi încadrată printre arte, printre artele momentului, dar poate fi socotită chiar şi mama artelor, nu în sens creator, ci singura în stare să strângă la un loc şi în sânul ei ocrotitor toate celelalte arte, concomitent, construind acel sincretism complet, total al artelor, îmbinând elemente eterogene aparținând unor arte diferite, dacă expresia este fericită, aducând sub formă de imagine artistico-tehnică elemente artistice specifice tuturor celor şapte arte, în fața auzului şi văzului nostru, în fața tuturor simțurilor noastre, imagini şi coloane sonore artistic realizate, care fac posibilă rapid şi imediat, perceperea ṣi asimilarea tuturor acestor imagini.
         Dacă până acum se considera că literatura este cea mai accesibilă dintre arte, iată că, ea, televiziunea devine cea mai accesibilă, deschizând porțile accesului rapid şi repetat, consumatorului de artă, spre toate celelalte arte.
          Reprezentarea artistică a fost studiată în sine, încă din cele mai vechi timpuri, din cele mai vechi civilizații antice precum Grecia şi Roma.

          Grecii, bunăoară, contemplau artisticul în două categorii opuse: arte superioare, (cele mai puternice, transcendentale, care impresionează simțurile - văzul şi auzul) şi arte inferioare, (mai mici şi mai vulgare, mai puţin transcendentale, conform viziunii greceşti, care erau: atingerea, mirosul sau gustul), în care ar intra bunăoară, parfumeria şi gastronomia.
          În prezent există şapte forme de realizare artistică a ceea ce este considerat frumos din punct de vedere artistic, aşa-zisele forme pure de artă, (arhitectura, dansul, literatura, pictura, sculptura, muzica, cinematografia).
          Chiar dacă aceste şapte arte sunt considerate forme pure de artă, fiecare dintre ele, luată în parte, este nevoită să folosească procedee şi proceduri precum tehnici materiale, uneori destul de sofisticate, în timp, ceea ce duce la o osmoză obligatorie între frumosului artistic şi adevărul tehnic sau ṣtiințific, care osmoză, prin interpătrundere şi influențare reciprocă, face posibilă modificarea viziunii maioresciene asupra adevărului artistic şi a adevărului ştiințific, adevăr care, chiar având un caracter relativ, în sensul evolutiv al cuvântului, spre deosebire de adevărul artistic care este absolut, iată că în momentul de față, prin televiziune, a apărut posibilitatea evoluării calitative a celor două adevăruri, ajungându-se azi la adevărul artistic tehnic sau tehnico-artistic.
          Cartea de față, cartea domnului Gheorghe Mitrofan, sugestiv intitulată - LA MULȚI ANI, BĂTRÂNICA MEA, tocmai confirmă şi explică la modul indirect, ceea ce spuneam mai sus, şi face lucrul acesta, prin autorul ei, un adevărat tehno-artist, nu din exterior ca un simplu spectator mai mult sau mai puțin avizat, ci din interiorul fenomenului, din interiorul televiziunii, da, televiziunea a devenit evolutiv un fenomen, ca un superspecialist avizat, absolvent al Facultății de Electronică şi Telecomunicații, I.P.B. București, care a lucrat în interiorul sistemului, nu mai puţin de 39 de ani, îndrăgostindu-se încă din tinerețe (1956) şi logodindu-se cu ea, cu televiziunea: "i-am fost soț fidel, (...). O iubire neclintită, statornică, reciprocă (...). Am trăit împreună momente unice, timp de 39 de ani, dintre care şase, la cele mai înalte cote, în curtea sau în Studiourile din strada Molière, alături de redactori, regizori, operatori, ingineri, tehnicieni, muncitori... Mi-a fost coautor (n.n. televiziuna) la cele 49 de invenții, de care, consionându-i-le, s-a îngrijit să le dea viață, în folosul telespectatorului. Am făcut-o cunoscută în lume, prin lucrările tehnico-ştiințifice publicate în reviste sau prezentate la manifestările tehnico-ştiințifice în țară şi în străinătate, toate semnate: Gheorghe I. Mitrofan. Radioteleviziunea română. Pentru imagine de calitate la telespectator!"(Gheorghe Mitrofan - Coperta a IV-a a cărții).
          Cartea, celebra carte, cartea document, de acum, a fost editată de un alt celebru artist, scriitor, poet, eseist şi critic literar, jurnalist celebru ṣi om de televiziune, Ioan Romeo Roşiianu, care şi el vine din interiorul sistemului, cunoscând atât de bine ceea ce nu se vede, ceea ce se petrece dincolo de ecran, cunoscându-l de fapt ṣi pe Gheorghe Mitrofan, căruia-i editează şi-i prefațează cartea, aducând în fața cititorului explicații tehnico-artistice ale invențiilor marelui om de televiziune, Gheorghe Mitrofan, inveţii care au revoluționat televiziunea română precum ṣi cea universală.
          Imaginea personajului principal al cărții, care este chiar autorul ei, este întregită apoi de cele două interviuri realizate cu artistul-tehnolog Gheorghe Mitrofan, luate şi semnate de către alți doi oameni din interiorul sistemului, Mariana Almăşan ṣi Ioan Vasiu, interviuri care postfațează minunata carte.
          Iată încă un motiv pentru care, suntem obligați să considerăm televiziunea ca fiind cea de-a opta artă, de fapt, suma tuturor celorlalte şapte arte, sincretismul total artistico-tehnic ṣi invers.
          "Ți-am cules stele-n / Poală, / Ne-am jucat cu ele-n / Colbul de pe drum... / Le-am făcut chiar licurici. / Dar s-au dus, / ca fumul din cătun, / Ca o petală / Destrămată de cei mici"(Gheorghe Mitrofan), câteva versuri care stau pe post de prolog, dar tot atât de bine pot sta şi pe post de epilog al cărții.