Domnul  Grigoraș Ciocan, autorul cărții „Bancuri și iar bancuri,” născut în 1952, într-un sat din Maramureș, a fost pasionat de poezie încă din copilărie, scriind primele sale versuri la doar 14 ani.
Deși viața l-a dus pe diverse șantiere din țară și străinătate, poezia și umorul au rămas constantele sale în toate aceste călătorii.
Această carte, publicată în 2024 la editura eCreator din Baia Mare, este o colecție de bancuri versificate, adunate „De la popor luate” și date înapoi lumii într-o formă umoristică.
La autor fascinează capacitatea de a transforma situații banale sau chiar grele în momente de râs.
De exemplu, bancurile sale surprind esența umorului românesc, aceea de a găsi ironia și absurdul în viața de zi cu zi, de la discuțiile dintre vecini, până la glume despre Bulă la școală sau despre viața de familie.
Grigoraș Ciocan pare să fie un om care a văzut multe, ceea ce se reflectă în scrierile sale.

Glumele nu sunt doar amuzante, ci și o expresie a unei vieți trăite cu umor, chiar și în momentele mai puțin plăcute.
Umorul nostru, așa cum îl ilustrează el, este direct, uneori frust, dar întotdeauna ancorat în realitatea cotidiană.
E genul de umor care te face să râzi pentru că recunoști în el un adevăr pe care l-ai trăit și tu.
Poetul ne aduce aminte de importanța râsului în viață. Bancurile sale sunt ca o gură de aer proaspăt într-o lume uneori prea serioasă.
Chiar dacă multe dintre ele sunt pe teme arhicunoscute, felul în care sunt prezentate le face să fie speciale.
*
„Bună ziua, Mărtineasă! / Culeg verze, jupâneasă! / Acasă-i badea Martin? / Bune sunt, de le-năcrim! / Tu, babă, ești surdă? / O mulg și-o duc la ciurdă. / Tu, babă, n-auzi bine? / Tot o mân, și iarăși vine. / Nu ne-nțelegem deloc. / Numai iarna eu mai torc.” („O babă surdă”)
Aceste versuri aparțin unui tip de umor specific, bazat pe confuzie și absurd.
Dialogul dintre cele două personaje, o babă surdă și interlocutoarea ei, generează comic prin răspunsurile complet nepotrivite și lipsite de sens pe care baba le oferă.
Umorul derivă în principal din incapacitatea de comunicare dintre cele două personaje.
Baba, fiind surdă, înțelege greșit toate întrebările și răspunde cu totul altceva, ceea ce duce la un dialog complet absurd.
Răspunsurile babei sunt nepotrivite față de întrebările primite, iar acest contrast creează un efect comic.
De exemplu, întrebarea „Acasă-i badea Martin?” primește un răspuns total irelevant: „Bune sunt, de le-năcrim!”, care nu are nicio legătură cu întrebarea inițială, baba înțelegând că este vorba de verzele ei.
Există o ironie subtilă în modul în care baba pare să fie mulțumită de răspunsurile pe care le dă, deși acestea nu au sens.
În final, când interlocutoarea i se adresează cu revoltă şi dezamăgire, ea răspunde politicos cu „Mulțămescu-ți dumitale!”, ceea ce amplifică efectul comic.
Dialogul este plin de contraste între ceea ce se întreabă și ceea ce se răspunde, iar asta intensifică absurdul și ridicolul situației.
Umorul din aceste versuri este construit pe baza absurdității, a confuziei și a contrastului dintre așteptările jupânesei și răspunsurile total nepotrivite ale Martinesei, ceea ce îl face să fie simplu, dar eficient pentru a amuza. Este un tip de umor care atrage, prin surpriza constantă pe care o oferă, fiecare replică menținând cititorul într-o stare de anticipare cu zâmbetul pe buze.
Dacă ai nevoie de o pauză de la cotidian și vrei să te destinzi, această carte e ca o cafea savurată între prieteni, plină de glume bune și râsete sănătoase.